ICCJ. Decizia nr. 2337/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 5 noiembrie 2003, reclamantul T.O. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, solicitând să se dispună anularea deciziei nr. 1264 din 14 august 2003 a Direcției Generale a Vămilor, prin care s-a revocat decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003 a Direcției Generale a Vămilor, anularea deciziei nr. 1266/2003 a Direcției Generale a Vămilor, prin care s-a procedat la o nouă reîncadrare a sa, urmare a notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, încheiată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Direcția Generală a Vămilor și Uniunea Sindicatelor Funcționarilor Publici, anularea deciziei nr. 1194 din 25 iulie 2003, prin care se comunică criteriile de reîncadrare stabilite conform notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003 și a deciziei nr. 1274 din 15 august 2003, prin care s-a aprobat noul stat de funcțiuni și personal din cadrul sistemului vamal, cu consecința reîncadrării sale în funcția publică efectuată prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, a Direcției Generale a Vămilor.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, în dispozițiile art. XVI și XVII prevede obligația autorităților și instituțiilor publice din administrația publică locală și centrală, de a proceda la reîncadrarea funcționarilor publici pe noile funcții stabilite de lege, până la data de 15 iulie 2003.
în respectarea acestor dispoziții, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a emis Ordinul nr. 218/2003 prin care s-au aprobat Instrucțiunile privind reîncadrarea funcționarilor publici, care prevede, la art. 2, condițiile în care se numesc funcționarii publici, iar la art. 4, modul cum se face reîncadrarea în funcțiile publice de execuție.
Dispozițiile din ordin se referă și la condiții și criterii care, evaluate, conduc la acordarea de puncte, persoanei ce urmează a fi reîncadrată.
în aplicarea dispozițiilor de mai sus, mai arată reclamantul, s-a emis decizia nr. 1163/2003, prin care a fost numit în funcția publică de inspector vamal superior.
Ulterior, urmare a deciziei Direcției Generale a Vămilor nr. 1266/2003, s-a procedat la o nouă reîncadrare a sa în funcția publică de inspector vamal asistent, precizându-se că prima sa reîncadrare, conform deciziei nr. 1163 din 15 iulie 2003 a fost revocată prin decizia nr. 1264 din 14 august 2003, fără ca în cuprinsul acesteia să se arate punctajul ce a condus la cea de a doua reîncadrare sau motivele ce au stat la baza revocării primei decizii, nr. 1163/2003.
Reclamantul a arătat că cea de-a doua reîncadrare a sa în funcția publică este nelegală și în același timp îl prejudiciază prin încadrarea într-o funcție inferioară celei avute inițial, care conduce și la un salariu inferior.
Aceasta, deoarece Instrucțiunile Agenției Naționale a Funcționarilor Publici privind reîncadrarea în funcțiile publice, prevedeau limitativ și cumulativ criteriile, diferențierea între funcții urmând a se face printr-un algoritm clar, compus din elemente obiective (funcția anterioară, ultimul calificativ obținut, vechimea în specialitatea studiilor), dar și alte elemente subiective.
Or, având în vedere nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, Direcția Generală a Vămilor revocă prima decizie care respecta întru totul cele exprimate mai sus și emite o alta, cu încălcarea normelor imperative, emise la 27 mai 2003, în aplicarea Legii nr. 161/2003.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea notei de constatare nr. 43254/2003, arătând, în esență, că aceasta nu poate fi asimilată unui act administrativ, deoarece nu constituie o manifestare de voință a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, ci cuprinde o serie de constatări bazate pe dificultățile agenției în interpretarea și aplicarea dispozițiilor referitoare la funcționarii publici, constatările și aprecierile consemnate în cuprinsul său, fiind convenite de comun acord.
Nota de constatare nu este un act administrativ și nici nu face parte din categoria actelor premergătoare emiterii deciziilor nr. 1194, nr. 1266, nr. 1264 și nr. 1274, fiind o simplă adresă prin care se comunica o anumită opinie în legătură cu înțelesul unei dispoziții legale și de aceea nu poate fi supusă controlului instanțelor de contencios administrativ, ea neavând caracter obligatoriu și nici nu produce consecințe juridice în ce privește raporturile de serviciu ale reclamantului.
Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 10/CA din 19 ianuarie 2004, a respins excepția inadmisibilității, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul T.O., a anulat deciziile nr. 1265 din 14 august 2003, nr. 1266 din 14 august 2003, decizia nr. 1194 din 25 iulie 2003 și decizia nr. 1274 din 15 august 2003 și nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, emise de pârâte, a obligat Autoritatea Națională a Vămilor să respecte reîncadrarea reclamantului în funcția publică efectuată prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003 a Directorului general al Direcției Generale a Vămilor.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.
Recurenta a susținut, în esență, că nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întocmită de Secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nu reprezintă un act premergător al deciziilor emise de Direcția Generală a Vămilor, obligatoriu/imperativ de punere în executare, cum în mod eronat a reținut prima instanță, ci are un caracter de recomandare.
Pe de altă parte, nu constituie o manifestare de voință unilaterală a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, ci cuprinde o serie de constatări bazate pe dificultățile întâmpinate de Direcția Generală a Vămilor în interpretarea și aplicarea dispozițiilor referitoare la reîncadrarea funcționarilor publici.
A mai arătat că instanța de fond a făcut o confuzie între instituția reîncadrării funcționarilor publici, reglementată de Ordinul nr. 218/2003 și instituția promovării funcționarilor publici, prevăzută de art. 53 din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, iar punerea în executare a sentinței civile recurate duce, practic, la încălcarea prevederilor Legii nr. 161/2003 și la nerespectarea structurii funcțiilor publice din cadrul Direcției Generale a Vămilor, pentru care Agenția Națională a Funcționarilor Publici a emis avizul nr. 5190 din 5 august 2003.
Totodată, a invocat drept motiv de recurs, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Recursul este nefondat.
Instanța de fond a respins în mod corect excepția invocată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Funcționarilor Publici are în cauză calitate procesuală pasivă, fiind emitenta și semnatara notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, ce a stat la baza emiterii deciziilor contestate.
Nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003 este un act premergător, dar care a stat la baza deciziilor contestate și, deși nu a produs efecte juridice prin ea însăși, a justificat deciziile administrative contestate de reclamant și care a revocat decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003.
în mod corect, pe baza probelor administrate, instanța de fond a considerat deciziile contestate ca nelegale și netemeinice, fiind emise în baza unei note de constatare (din 25 iulie 2003), nelegală. Mai mult, corect s-a considerat că prima decizie, nr. 1162 din 15 iulie 2003, este legală, emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 161/2003 și a Instrucțiunilor privind reîncadrarea funcționarilor publici, aprobate prin Ordinul nr. 218/2003.
Nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, ce a stat la baza emiterii deciziilor contestate, este nelegală, atât nota de constatare, cât și deciziile emise după depășirea termenului din 15 iulie 2003, prevăzut în Legea nr. 161/2003, ca termen limită pentru reintegrarea funcționarilor publici.
Deciziile contestate sunt nelegale, întrucât, fiind emise după data limită de 15 iulie 2003, s-au aplicat începând cu 15 iulie 2003, încălcându-se principiul neretroactivității actelor administrative.
Mai mult, în raport cu aceste decizii contestate și care sunt nelegale, s-a anulat decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003.
S-a mai reținut, în mod corect, de instanța de fond, că deciziile nr. 1264 și nr. 1265 din 14 august 2003, sunt nelegale și netemeinice, deoarece nu au respectat criteriile legale aprobate prin Ordinul nr. 218 din 27 mai 2003, pentru aprobarea Instrucțiunilor privind încadrarea funcționarilor publici. Autoritatea Funcționarilor Publici nu a probat și nu a justificat în cauză necesitatea introducerii de noi criterii pentru reîncadrarea funcționarilor publici.
în privința reclamantului este de reținut că prin deciziile emise și contestate, decizii emise în baza notei de constatare și care au revocat prima decizie, nr. 1162 din 15 iulie 2003, petentul a fost încadrat pe un post ierarhic inferior, fără a se ține seama de punctajul obținut.
Susținerea recurentei, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, este infirmată de sentința atacată, care a motivat expres, atât respingerea excepției, cât și soluția pe fondul cauzei.
Susținerea recurentei, că instanța de fond a apreciat greșit că nota de constatare a declanșat litigiul de față, este neîntemeiată, de asemenea, în mod repetat precizându-se că această notă a stat la baza deciziilor contestate.
Din hotărârea atacată nu rezultă că s-ar fi schimbat natura juridică a notei de constatare, care a fost categorisită clar, ca act premergător, după cum nu este întemeiată nici susținerea că hotărârea atacată este lipsită de temei legal.
Constatându-se că recursul este neîntemeiat, a fost respins conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2348/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2442/2005. Contencios → |
|---|
