ICCJ. Decizia nr. 2348/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 25 mai 2004, reclamanta S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, să se dispună anularea hotărârii nr. 3361 din 12 ianuarie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în mod nejustificat pârâta a refuzat să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a făcut dovada că în 1940, după ocuparea Ardealului de Nord de către trupele maghiare, în urma Dictatului de la Viena, familia acesteia s-a refugiat în orașul Kosice din fosta Cehoslovacie, unde reclamanta s-a născut în anul 1944.
Prin sentința nr. 189 din 26 iunie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, a respins acțiunea reclamantei S.A.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta s-a născut în localitatea Kosice (Cehoslovacia), la data de 16 iunie 1944.
Instanța a mai reținut că din modalitatea de calcul stabilită prin art. 2 alin. (1) al Legii nr. 189/2000, rezultă că persoana aflată în situațiile reglementate prin legea menționată beneficiază de o indemnizație lunară de 130.000 lei pentru fiecare an de detenție, de deportare sau de strămutare în altă localitate. Cum, în cazul reclamantei, perioada de refugiu ar fi mai mică de 1 an (cuprinsă între data nașterii - 16 iunie 1944 și cel mult data limită prevăzută de O.G. nr. 105/1999 - 6 martie 1945), aceasta nu poate beneficia de dispozițiile legale menționate.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, deoarece drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 nu se calculează pe ani, ci pe luni de strămutare (refugiu).
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate.
Art. 2 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 189/2000, prevede acordarea unei indemnizații lunare pentru fiecare an în care beneficiarii acestui act normativ s-au aflat în situațiile care justifică măsurile reparatorii instituite (an de detenție, de deportare sau de strămutare în alte localități, ca și pentru fiecare an în care persoanele în cauză au făcut parte din detașamentele de muncă forțată sau au fost în trenul morții).
Din redactarea textelor legale amintite nu rezultă în vreun fel că acordarea drepturilor este condiționată de un termen de minim 1 an în care persoanele respective să se fi aflat în situațiile menționate. Formularea utilizată de legiuitor - "pentru fiecare an de ...", are în vedere o modalitate de diferențiere a drepturilor acordate, în funcție de perioada în care persoanele s-au aflat în situațiile reglementate de lege și nicidecum nu poate conduce la concluzia că beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 este înlăturat în cazul în care acele situații nu s-au întins pe cel puțin 1 an.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților săi, în orașul Kosice din fosta Cehoslovacie, ca urmare a ocupării Ardealului de Nord de către trupele maghiare, în urma Dictatului de la Viena.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că, atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Atât înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cât și declarațiile martorilor B.O. și V.S. probează refugiul din motive etnice al părinților reclamantei, în localitatea Kosice din fosta Cehoslovacie, în perioada ianuarie 1941 - martie 1945, unde reclamanta s-a născut la 16 iunie 1944.
Prin urmare, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, a fost admis recursul și a fost modificată hotărârea atacată, în sensul anulării hotărârii nr. 3361 din 12 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Mureș, pârâta fiind obligată să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 16 iunie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2062/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2337/2005. contencios → |
|---|
