ICCJ. Decizia nr. 2355/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 17 iunie 2004, reclamantul O.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Suceava, să se dispună anularea hotărârii nr. R 4346 din 30 noiembrie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că în anul 1940, după ocuparea Ardealului de Nord, s-a refugiat împreună cu mama sa, de profesie învățătoare, care a fost mutată de la Școala de copii mici Mișenița Ciuc, la Școala primară nr. 1 Răcăciuni, județul Bacău, iar în anul 1941 a fost trimisă la Școala Centrul Practic Tg. Fălești, județul Bălți.
Totodată, reclamantul a mai susținut că în primăvara anului 1941, având în vedere apropierea liniei frontului, mama sa a fost trimisă la Școala primară Alimpești, județul Gorj.
Prin sentința nr. 230 din 8 septembrie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului O.G., ca nefondată.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă că strămutarea reclamantului ar fi fost urmarea unor persecuții din motive etnice, dimpotrivă statul român adoptând o serie de măsuri de protejare a populației din zonele în care s-au desfășurat operații militare.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul O.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că instanța de fond a pronunțat o sentință greșită, deoarece reclamantul a făcut dovada refugiului, împreună cu mama sa, din motive etnice, îndeplinind, astfel, condițiile pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarații cu martori.
Totodată, prin art. 61din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Potrivit art. 2 din normele menționate, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau a fost nevoită să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate.
Dar acest refugiu trebuie să se fi produs ca urmare a persecuțiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.
Or, în cauză, mama reclamantului a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război, în cadrul măsurilor dispuse de autoritățile de stat.
Copia carnetului de muncă aparținând mamei reclamantului evidențiază schimbările locurilor de muncă ale acesteia în perioada respectivă, fără, însă, a confirma susținerile potrivit cărora schimbarea unităților de învățământ la care a funcționat, s-ar fi datorat unor motive de natură etnică.
Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitățile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război, au avut de suferit consecințe nefavorabile, uneori deosebit de grave, dar legiuitorul nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii, și acestor categorii de persoane.
în consecință, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, a fost respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2353/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2508/2005. Contencios → |
|---|
