ICCJ. Decizia nr. 2442/2005. Contencios
| Comentarii |
|
în fond după casare, prin sentința nr. 3/2003, Colegiul jurisdicțional Galați a admis în parte sesizarea Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi a județului Galați, obligând pe pârâtul B.T., la plata următoarelor sume către SC T. SA Tecuci:
- 14.182.159 lei reprezentând despăgubiri civile și 18.743.957 reprezentând dobânzi aferente calculate până la data de 20 mai 2005 și în continuare, până la acoperirea prejudiciului;
- 8.442.801 lei reprezentând despăgubiri civile și 11.132.058 lei reprezentând dobânzi aferente calculate până la data de 20 mai 2003 și în continuare, în același procent, până la acoperirea prejudiciului;
- 1.770.420 lei reprezentând despăgubiri civile și 2.339.889 lei reprezentând dobânzi aferente calculate până la data de 20 mai 2003 și în continuare, în același procent, până la acoperirea prejudiciului;
- 19.119 lei reprezentând despăgubiri civile și 1.594 lei reprezentând dobânzi aferente calculate pe perioada 1 ianuarie 1996 - 18 iunie 1996.
A constatat achitată această sumă.
S-a motivat că cel care a aprovizionat magazinele cu produse agroalimentare, era directorul acestora, B.T. care a dat dovadă de lipsă de interes față de patrimoniul regiei și o manieră de conducere abuzivă, fapt reținut și de instanța penală care a dispus condamnarea acestuia pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă.
Față de aceste considerente a reținut ca fiind îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 998 C. civ. și a obligat pe pârâtul B.T., la plata sumei de 24.394.499 lei reprezentând despăgubiri civile și suma de 32.247.498 lei reprezentând dobânzi aferente.
în ceea ce privește stabilirea răspunderii civile delictuale solidare a pârâților G.F., C.G., C.T., C.G., cu B.T., instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.
împotriva soluției pronunțate a declarat recurs jurisdicțional, B.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 554 din 26 septembrie 2003, a respins recursul jurisdicțional declarat de B.T., cu motivarea că este evidentă lipsa de interes din partea recurentului, în modul de administrare al societății unde îndeplinea funcția de director, fapt demonstrat și de decizia penală nr. 1014 din 12 noiembrie 1997, prin care s-a dispus condamnarea recurentului pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, B.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut, în esență, că aspectele invocate de instanțele fondurilor sunt pur teoretice și se generalizează chestiunea aprovizionării, fără să se menționeze modalitatea în care s-a calculat prejudiciu în sarcina sa.
Urmare a acestui fapt s-a ajuns la o situație paradoxală, în sensul că, deși se recunoaște inexistența unui act normativ de determinare a perisabilităților, s-a reținut răspunderea civilă delictuală pentru suma de 24.394.499 lei.
Recursul este nefondat.
în urma controlului efectuat în perioada 11 martie - 30 aprilie 1996, la R.A. A.P.C. Tecuci, fostul Compartiment de Control Financiar din cadrul Camerei de Conturi Galați a încheiat procesul-verbal de constatare nr. 250/1996 și nota suplimentară nr. 390/1996, prin care s-a reținut săvârșirea unor abateri financiare, în sensul că în activitatea de comerț pe care regia a desfășurat-o în perioada 1 ianuarie 1994 - 31 decembrie 1995, prin cele patru magazine, s-au acordat pierderi peste normele legale, fără a fi supuse aprobării Consiliului de Administrație al unității.
S-a reținut vinovăția exclusivă a lui B.T., pentru faptul că a dispus scăderea din gestiune a unor mărfuri perisabile peste normele legale, fără a se analiza, lunar, în Consiliul de Administrație, cauzele producerii lor.
într-adevăr, așa cum s-a reținut prin hotărârile precedente, în perioada în care s-a produs prejudiciul respectiv, 1994 - 1995, a existat un vid legislativ, determinat de faptul că între momentul abrogării normei-cadru Legea nr. 14/1971, cu privire la gospodărirea fondurilor fixe, resurselor materiale și aprovizionarea tehnico-materială în care s-a aflat temeiul H.C.M. nr. 190/1998 privind normele maxime de perisabilitate a produselor din activitatea tehnico-materială și din rețeaua comercială, abrogare intervenită prin Legea nr. 15/1990 și momentul reactivării regimului perisabilităților, incluzând normele de perisabilitate maximă admise și procedura aplicabilă (H.G. nr. 304/1999), nu a fost în ființă nici o normă legală privind perisabilitățile, procedura de urmat, inclusiv competențele de aprobare a depășirii limitelor maxime.
în atare situație urmează să se analizeze situația de fapt, folosind ca metodă de interpretare a normei juridice, analogia.
Aceasta constituie un procedeu al interpretării extensive, prin care, pentru soluționarea unei cauze concrete, atunci când legea este incompletă, nu este destul de precisă sau lipsește, se recurge la norme juridice asemănătoare sau la principiile generale ale dreptului.
Conform dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 5/1990 privind reorganizarea unităților economice, pârâtul, în calitate de director, avea obligația să adopte o conduită activă pentru gestionarea eficientă a valorilor regiei patrimoniului acesteia aparținând domeniului public local.
Or, în cauză este evidentă lipsa de interes din partea recurentului, în modul de administrare al patrimoniului regiei și maniera de conducere abuzivă a unității, fapte reținute și prin decizia penală nr. 1014 din 12 noiembrie 1997, care a stabilit în sarcina pârâtului B.T., printre alte infracțiuni, și săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă.
Susținerea recurentului, că perisabilitățile au fost aprobate lunar de Consiliul de Administrație al Regiei, prin prezentarea situației economice a unității, nu este întemeiată, deoarece aprobarea balanțelor de verificare și a bilanțului contabil nu duce la concluzia că s-au aprobat și perisabilitățile, deoarece în notele contabile nu erau evidențiate lunar, ori acestea se calculează și se acordă la nivelul pierderilor efective, din documentele aprobate de Consiliul de Administrație nerezultând care sunt aceste perisabilități și pe ce perioadă se aprobă.
Pentru considerentele sus-menționate, a fost respins recursul declarat în cauză, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2337/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2353/2005. contencios → |
|---|
