ICCJ. Decizia nr. 2340/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 24 martie 2003, reclamanta L.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 10682/9757 din 25 februarie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că este soția supraviețuitoare a defunctului L.M., care s-a refugiat din Basarabia, împreună cu părinții săi, iar prin actul atacat i-au fost vătămate drepturile acordate de Legea nr. 189/2000.
Prin sentința civilă nr. 936 din 4 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei L.E., a anulat hotărârea nr. 10682/9757 din 25 februarie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului L.M., începând cu data de 1 august 2003.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta este soție supraviețuitoare a defunctului L.M. și a făcut dovada încadrării soțului său în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Din declarațiile de martori depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că părinții soțului reclamantei, L.V. și M.L., au fost evacuați din Basarabia, satul Căprești, comuna Prodăneștii Noi, județul Soroca, la 15 octombrie 1941, când M.L. era însărcinată cu L.M., care s-a născut la 1 iulie 1942, în București.
Instanța a mai reținut că între declarațiile de martori există unele neconcordanțe cu privire la perioada refugiului, fără, însă, a influența calitatea de persoană persecutată a defunctului L.M.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că instanța de fond a pronunțat o sentință greșită, întrucât nu a observat contradicțiile existente între declarațiile martorilor depuse la dosarul cauzei. Astfel, martorele E.S. și L.A. au declarat inițial, că familia L. s-a refugiat la 15 octombrie 1941, din Basarabia, în România și nu s-a mai întors niciodată în localitatea natală, pentru ca într-o altă declarație ulterioară să menționeze că aceeași familie a părăsit România, după nașterea soțului reclamantei, dar a revenit din Basarabia, în luna martie 1944. Recurenta consideră că indiferent care dintre declarații ar fi fost luate în considerare de către instanța de fond, acestea nu justifică acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Dacă s-ar admite că familia soțului reclamantei s-a refugiat în România, în octombrie 1941, această împrejurare nu este justificată de faptul că în aceea perioadă Basarabia se află sub administrație românească și nu se putea invoca persecuția etnică.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean roman, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței menționate rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile respective, în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
în cauză, este de necontestat că reclamanta a făcut dovada că soțul său s-a născut pe timpul refugiului părinților săi din Basarabia, în România, încadrându-se în dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
în acest fel, reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, beneficiază de drepturile prevăzute de art. 3 din ordonanța menționată.
Se constată că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile, motiv pentru care recursul declarat a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2342/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2352/2005. Contencios → |
|---|
