ICCJ. Decizia nr. 2342/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 26 aprilie 2004, reclamantul A.T. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 10904/1701 din 1 martie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că pârâta i-a respins în mod nejustificat cererea, cu toate că a făcut dovada că îndeplinește condițiile pentru a putea beneficia de drepturile acordate prin actul normativ menționat.
Prin sentința civilă nr. 1427 din 7 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului A.T., a anulat hotărârea nr. 10904/1701 din 1 martie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 septembrie 1941.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul s-a refugiat, împreună cu părinții săi, în comuna Cartojani, județul Vlașca, în perioada 6 septembrie 1940 - 1 septembrie 1941, ca urmare a ocupării Basarabiei.
Din declarațiile de martor și înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că în perioada menționată, părinții reclamantului au funcționat ca învățători în comuna Cartojani.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că probele luate în considerare de instanța de fond sunt neconcludente, iar declarațiile martorilor nu evidențiază perioadele de refugiu pentru a se putea acorda reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarație cu martori.
Totodată, prin art. 61din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
în cauză, este de necontestat că reclamantul a făcut dovada, prin întregul material probator administrat, că în perioada 6 septembrie 1940 - 1 septembrie 1941 s-a refugiat din Basarabia, în România, împreună cu părinții săi.
Declarațiile martorilor C.L., C.N.I., U.A. și O.V., precum și celelalte înscrisuri depuse la dosar, între care cea mai concludentă este monografia comunei Cartojani, evidențiază refugiul reclamantului, împreună cu părinții săi, din Basarabia, în comuna Cartojani, în perioada 6 septembrie 1940 - 1 septembrie 1941.
în acest fel, reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ.
Nu poate fi primită critica din recurs, privind luarea în considerare a monografiei, "Cartojani - Satul de pe Dâmbovnic", publicată în Editura S., - 1999, de învățătorul V.M.O. în raport cu data publicării (5 ani înaintea formulării cererii reclamantului), cu modalitatea în care sunt inserate datele despre părinții reclamantului, (menționați într-un tabel cu cadrele didactice care au funcționat la școala din comună) și cu prevederile art. 61din O.G. nr. 105/1999, care stipulează posibilitatea utilizării "oricărui mijloc de probă prevăzut de lege", respectiva lucrare nu poate fi înlăturată dintre probele administrate în cauză.
în consecință, se constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, respingându-se recursul declarat, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2573/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2340/2005. Contencios → |
|---|
