ICCJ. Decizia nr. 2292/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 9 iunie 2004, recurentul V.V. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 136/CA/2004, a Curții de Apel Constanța, pe care o consideră nelegală.
în motivarea recursului, recurentul se declară nemulțumit de faptul că în comunicarea primită de la curtea de apel se prevede că termenul de recurs este de 5 zile, iar nu de 15 zile, că instanța nu a ținut seama de prevederile Legii nr. 29/1990, ce prevede termenul de recurs de 15 zile. S-a mai precizat de recurent, că Prefectura Buzău a încălcat în mod inadmisibil legea și că după aprecierea sa ar fi încălcate chiar dispoziții ale Codului penal, cu referire expresă la Prefectura Buzău.
Din actele cauzei se reține că prin sentința nr. 136 din 10 iunie 2004, Curtea de Apel Constanța a declinat cauza privind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul V.V., în contradictoriu cu pârâta Prefectura Buzău.
S-a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 157/CA din 18 mai 2004, la Curtea de Apel Constanța, reclamantul V.V. a chemat în judecată Prefectura Buzău, pentru a se dispune "anularea titlului de proprietate nr. 56042/11 din 10 martie 2004 și eliberarea unui nou titlu pentru întreaga suprafață de 4,35 ha, eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 1,20 ha pe raza localității Bălănești, comuna Cozieni, județul Buzău, stabilirea celor vinovați de tergiversarea atribuirii dreptului de proprietate cu scopul de a-l lipsi de folosința terenului timp de 12 ani, stabilirea celor vinovați de încălcarea legii, acceptarea și favorizarea actelor penale ce au generat abuzuri".
Reclamantul a precizat că a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ, Prefectura Buzău, pentru încălcarea prevederilor constituționale ale Legii nr. 18/1991, H.G. nr. 180/2000, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 48/2002, a Convenției Europene a Drepturilor Omului.
La 10 iunie 2004, așa cum se arată în hotărâre, instanța a invocat din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței, în raport cu obiectul cererii - anularea titlurilor de proprietate emise de Comisa Județeană Buzău.
Instanța de fond a constatat că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se face la cerere, prin emiterea titlului de proprietate, pe baza documentației înaintate comisiilor județene, de către comisiile locale.
Instanța a mai reținut că titlul de proprietate, ca act prin care se finalizează activitatea comisiilor județene, are o natură complexă, conferită, pe de o parte, de caracterul administrativ al autorității emitente, iar pe de altă parte, de caracterul drepturilor care decurg din lege, derivând din dreptul de proprietate cu toate atribuțiile sale.
Instanța a concluzionat că titlul de proprietate emis în aplicarea Legii nr. 18/1991 este act administrativ, în baza căruia se creează raporturi juridice civile, vizând dreptul de proprietate astfel că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 18/1991, care prevăd o procedură specială, competența aparținând judecătoriei în a cărei rază teritorială se află situat terenul.
De altfel, a precizat instanța de fond, curtea de apel nu soluționează cererile privind actele ce nu emană de la o autoritate sau instituție centrală (art. 3 C. proc. civ.). Așa fiind, s-a declinat competența soluționării cauzei la Judecătoria Buzău.
înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că hotărârea este legală.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de recurentul-reclamant, la 18 mai 2004, obiectul cauzei privește anularea titlurilor de proprietate emise de comisia județeană, pe baza documentației întocmite de comisiile locale.
Este evident că petentul este nemulțumit cu privire la anumite suprafețe de teren neavute în vedere, relevând, totodată, o serie de abuzuri, după aprecierea sa.
în această ultimă privință, soluționarea aspectelor pretins penale nu se face în cauza de față, legea penală prevăzând expres modul de declanșare al urmării penale care nu are legătură cu acțiunea cu caracter civil din cauza de față.
Așa fiind, după cum corect a stabilit instanța de fond, s-a impus declinarea competenței, dat fiind faptul că în codul de procedură civilă și în legea specială, respectiv Legea nr. 18/1991, se prevede expres competența materială în astfel de cazuri.
Cu privire la nemulțumirea petentului privind mențiunea termenului de recurs de 15 zile, C. proc. civ., în art. 158 pct. 3, prevede expres că: "dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare".
Hotărârea atacată în cauză fiind legală, a fost respins recursul declarat, potrivit art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2282/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1533/2005. Contencios → |
|---|
