ICCJ. Decizia nr. 2583/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 23 iunie 2004, reclamantul R.H. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 12049/7692 din 27 aprilie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că pârâta refuză să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a produs dovezi din care rezultă că în anul 1944 s-a refugiat din Basarabia, în România.
Cererea a fost adresată inițial, Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, care, prin sentința nr. 3349 din 13 septembrie 2004, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.
Prin sentința civilă nr. 3030 din 25 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului R.H., ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul nu a dovedit cu acte oficiale, persecuția etnică invocată, în sensul că această persecuție ar fi determinat refugiul părinților săi, în anul 1944, din Basarabia, în comuna Ceplenița, raionul Hîrlău, județul Iași, locul unde reclamantul se născuse la 16 august 1940.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul R.H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că instanța de fond a pronunțat o sentință greșită, neluându-se în seamă dovezile produse, din care rezultă că tatăl reclamantului a funcționat în calitate de preot în Basarabia, în perioada 1941 - 1944, după care s-a refugiat în România, împreună cu familia.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarație cu martori.
Totodată, prin art. 61din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Potrivit art. 2 din normele menționate, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind menționate și persoanele refugiate.
Rezultă cu claritate că refugiul trebuie să se fi produs ca urmare a persecuțiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.
în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că refugierea din Basarabia, în România, s-a datorat persecuțiilor etnice.
Recurentul nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost aprobată cu modificări, prin Legea nr. 189/2000.
Rezultă că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, astfel că recursul declarat a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2674/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2586/2005. Contencios → |
|---|
