ICCJ. Decizia nr. 2370/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2370/2005
Dosar nr. 7644/2004
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 769 din 2 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul T.I., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a dispus anularea hotărârii nr. 13522 din 11 martie 2004, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să îi recunoască reclamantului, calitatea de refugiat, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să îi acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut din probele administrate în cauză, că reclamantul a plecat, în vara anului 1940, din satul Morlaca, împreună cu părinţii săi, la muncă, în localitatea Săcuieu.
Ulterior, în luna septembrie, ca urmare a cedării Ardealului de Nord, localitatea de domiciliu a căzut sub ocupaţia statului maghiar, astfel că reclamantul şi familia sa nu au mai avut posibilitatea reîntoarcerii din refugiu, decât în luna martie a anului 1945, după retrocedarea teritoriului românesc.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, cu motivarea că situaţia reclamantului, care şi-a mutat domiciliul, încă din luna iulie 1940, deci înainte de semnarea Dictatului de la Viena, nu intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.
În cauză, se constată că refugiul reclamantului şi al familiei sale din localitatea de domiciliu, care s-a aflat în zona ocupată a Ardealului de Nord, a fost dovedit, conform art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, cu declaraţiile martorilor.
De asemenea, cu privire la perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, expres prevăzută de Legea nr. 189/2000, se constată că instanţa de fond a recunoscut calitatea de refugiat a reclamantului, numai pentru perioada de referinţă, nu şi pentru lunile iulie şi august ale anului 1940, anterioare ocupării teritoriului de către statul maghiar.
Aşadar, în mod legal s-a reţinut de către prima instanţă, că reclamantul s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, având calitatea de persoană refugiată pentru întreaga perioadă prevăzută de această lege.
Faţă de cele ce preced, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 769 din 2 iunie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2367/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2371/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
