ICCJ. Decizia nr. 2468/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2468/2005
Dosar nr. 8428/2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta J.S., în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, a contestat hotărârea nr. 12520/10524 din 19 mai 2004, solicitând admiterea acţiunii, anularea hotărârii emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor corespunzătoare şi emiterea unei noi hotărâri în acest sens.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la 9 noiembrie 1932, în Soroca, Republica Moldova şi a fost nevoită să se refugieze în România, împreună cu părinţii şi fraţii săi, din motive de persecuţie etnică.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1959 din 6 octombrie 2004, a admis acţiunea reclamantei J.S.
A anulat hotărârea nr. 12520/10524 din 19 mai 2004.
A obligat pârâta să stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 17 martie 1944 - 6 martie 1945 şi să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu data de 1 octombrie 2003.
În baza art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500.000 lei, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din dovezile administrate în dosarul cauzei rezultă că reclamanta s-a născut la 9 noiembrie 1932, în localitatea Căpreşti, judeţul Soroca, Republica Moldova, iar la 15 octombrie 1941, împreună cu familia, a fost evacuată din Basarabia, în România, s-a reîntors în Basarabia, după naşterea fratelui său şi ulterior, la data de 17 martie 1944, împreună cu familia s-au refugiat în România, unde s-a stabilit în Bucureşti şi nu s-a mai reîntors în localitatea natală. Această situaţie corespunde realităţilor social-istorice din acea perioadă şi a fost determinată de evenimentele politico-militare şi schimbarea frontierei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut în esenţă, că reclamanta nu a dovedit persecuţia etnică invocată, ţinând cont că declaraţiile martorilor Ş.E. şi P.L., singurele documente doveditoare depuse la dosarul comisiei, sunt contradictorii.
Astfel, conform declaraţiei autentificate cu nr. 11094/2003, solicitanta a fost evacuată împreună cu familia, din Basarabia, în România, la 15 octombrie 1941 şi nu s-a mai întors niciodată în localitatea de domiciliu.
Din declaraţiile aceloraşi martori, autentificate cu nr. 229 din 5 februarie 2004, reiese că reclamanta, împreună cu familia, s-a reîntors în Basarabia după naşterea fratelui ei, la 1 iulie 1942 şi a revenit în România, în martie 1944.
A mai susţinut că instanţa de fond a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data cererii iniţiale, ignorând faptul că la dosarul Comisiei de specialitate, singura abilitată de lege pentru acordarea calităţii de beneficiar, nu s-au depus dovezi concludente soluţionării cauzei.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.
Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, respectiv în sensul art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002, prin declaraţie cu martori.
În cauză, reclamanta a făcut dovada încadrării în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu declaraţia martorilor, autentificată sub nr. 229/2004, din care rezultă că la 17 martie 1944, împreună cu familia s-a refugiat din Basarabia, în România, stabilindu-se la Bucureşti şi nu s-a mai reîntors în localitatea natală, situaţie ce corespunde realităţilor social-istorice din acea perioadă, fiind determinată de evenimentele politico-militare şi de schimbarea frontierei.
Cea de-a doua declaraţie de martori, autentificată sub nr. 229 din 5 februarie 2004, completează declaraţia autentificată sub nr. 1194/2003, astfel cum rezultă şi coroborat cu actele de stare civilă depuse de reclamantă, în susţinerea cererii formulate.
Pentru considerentele expuse, motivele de recurs formulate de pârâtă se vădesc a fi nefondate, astfel că recursul va fi respins.
Cu cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1959 din 6 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la 3.500.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta J.S.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2467/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2469/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
