ICCJ. Decizia nr. 2500/2005. Contencios. Refuz nejustificat eliberare acte. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2500/2005

Dosar nr. 8470/2004

Şedinţa publică din 13 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

M.I., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, a solicitat obligarea pârâtului să emită ordinul de plată al premiului anual aferent anului 2002, pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzut de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 2028 din 11 octombrie 2004, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să emită ordinul de plată al premiului anual aferent anului 2002, pe baza valorii de referinţă sectorială de 1.833.754 lei, prevăzut de OUG nr. 177/2002, în cuantum de 5.764.585 lei, pe numele reclamantului.

Considerând hotărârea nelegală, pârâtul a declarat recurs, pentru motivele scrise depuse la dosar.

Recursul este inadmisibil şi urmează a fi respins faţă de dispoziţiile art. 42 din OUG nr. 177/2002, soluţia în discuţie fiind irevocabilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2028 din 11 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca inadmisibil.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2500/2005. Contencios. Refuz nejustificat eliberare acte. Recurs