ICCJ. Decizia nr. 2516/2005. Contencios. Anulare decizie de imputare ( funcţionar public ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2516/2005
Dosar nr. 6281/2004
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 367, pronunţată la data de 23 februarie 2004, în dosarul nr. 86/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.M. şi a anulat Decizia de imputare nr. 1 din 10 ianuarie 2003, emisă de Directorul I.S.T.Î.S.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2003 s-a imputat reclamantului, în calitate de şef al C.T.S. Bragadiru, suma de 26.277.179 lei reprezentând materiale neevidenţiate în fişe de magazie sau registru de magazie în perioada 2000 - 2002, precum şi sămânţă de lucernă şi, respectiv, cheltuieli neeconomicoase.
Contestaţia formulată împotriva deciziei de imputare a fost înregistrată la data de 6 februarie 2003,la Tribunalul Bucureşti, care, prin sentinţa civilă nr. 4583 din 8 decembrie 2003, şi-a declinat competenţa, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reţinând că reclamantul are calitatea de funcţionar public, iar organul emitent al actului administrativ este o instituţie centrală, fiind aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
În considerentele soluţiei, instanţa de fond a motivat că Decizia de imputare este nelegală, din raportul de expertiză rezultând că cheltuielile au fost dovedite cu facturi legal întocmite, iar bunurile achiziţionate se regăsesc în gestiune, astfel că nu a fost dovedită existenţa prejudiciului.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, pârâtul, invocând prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit lipsa prejudiciului şi existenţa bunurilor şi serviciilor în gestiunea C.T.S. Bragadiru, punând temei pe concluziile expertului contabil, formulate în lipsa unor documente contabile legale.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, susţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi a cerut respingerea recursului.
Recursul este întemeiat.
Decizia de imputare nr. 1 din 10 ianuarie 2003, a fost emisă în temeiul procesului-verbal de control nr. 181 din 9 decembrie 2002 şi a raportului de audit intern nr. 3125 din 11 decembrie 2002, prin care organele de control au constatat existenţa unui prejudiciu, în sumă de 26.277.179 lei, formată din:
- 3.743.000 lei, reprezentând materiale, fără a fi evidenţiate în fişe de magazie sau registru de magazie în anul 2000;
- 8.023.385 lei, reprezentând materiale, fără a fi evidenţiate în fişe de magazie sau registru de magazie în anul 2001;
- 13.524.796 lei, reprezentând materiale, fără a fi evidenţiate în fişe de magazie sau registru de magazie în anul 2002;
- 374.998 lei, reprezentând contravaloare sămânţă lucernă;
- 611.000 lei, reprezentând cheltuieli neeconomicoase.
Concluzia expertului contabil a fost că emiterea deciziei de imputare este netemeinică şi nelegală, nefiind vorba de o lipsă în gestiune, iar cheltuielile au acte justificative în ceea ce priveşte evidenţierea acestora, concluzie care a fost preluată întocmai de instanţa de fond.
Or, concluzia expertului este greşită, fiind întemeiată pe o apreciere nelegală, ca fiind acte justificative, facturile şi chitanţele care nu au fost completate potrivit prevederilor legale, pentru a avea calitatea de documente justificative.
Astfel, potrivit pct. 2 lit. a) şi b) din Regulamentul nr. 704/1993, de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991, unităţile patrimoniale au obligaţia să asigure, în condiţiile legii, întocmirea documentelor justificative pentru orice operaţiune care afectează patrimoniul, precum şi înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale.
Însă, din procesul-verbal de control şi din raportul de audit rezultă că actele enumerate nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi considerate documente justificative în sensul legii, acestea nefiind completate cu toate elementele necesare identificării operaţiunii economice efectuate, respectiv a bunurilor şi serviciilor achiziţionate, conţinând consemnări cu un grad mare de generalitate, care fac imposibilă verificarea realităţii acestora.
Deci, în mod corect au reţinut organele de control, existenţa prejudiciului respectiv în patrimoniul unităţii.
În ceea ce priveşte răspunderea intimatului-reclamant, este necontestat că acesta, în calitate de şef al C.T.S. Bragadiru, era ordonator terţiar de credite, astfel că, potrivit art. 36 din Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, în vigoare la data respectivă, avea obligaţia şi răspunderea, între altele, pentru organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii.
În ceea ce priveşte suma de 374.998 lei, reprezentând contravaloare sămânţă lucernă, în mod corect s-a reţinut existenţa prejudiciului, fiind achiziţionate 5 kg sămânţă lucernă, fără ca în anul 2002 să fi fost înfiinţată o astfel de cultură.
Astfel fiind, în mod legal şeful I.S.T.Î.S. a reţinut răspunderea intimatului-reclamant pentru producerea prejudiciului respectiv.
În concluzie, pentru motivele arătate mai sus, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, rejudecând cauza, acţiunea va fi respinsă ca neîntemeiată, Decizia de imputare fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.S.T.Î.S. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 367 din 23 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de B.M.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2505/2005. Contencios. Anulare hotărâre... | ICCJ. Decizia nr. 2518/2005. Contencios. Refuz radiere serie de... → |
|---|
