ICCJ. Decizia nr. 2570/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 20 aprilie 2004, reclamantul L.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, să se dispună modificarea hotărârii nr. 1669 din 24 martie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, în sensul de a i se recunoaște calitatea de beneficiar al prevederilor acestei legi, și pentru perioada septembrie 1941 - septembrie 1942.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că este beneficiar al Legii nr. 189/2000, însă a fost refugiat, începând cu 17 septembrie 1940, până la 15 septembrie 1942, și nu numai până în septembrie 1941, cum greșit a reținut pârâta.
Prin sentința civilă nr. 294 din 24 mai 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului L.I., pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că prin hotărârea de revizuire nr. 1669 din 24 martie 2003, pârâta a admis cererea reclamantului, stabilindu-i acestuia calitatea de refugiat, potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioadele 17 septembrie 1940 - 15 septembrie 1941 și 25 martie 1944 - 6 martie 1945. Hotărârea a fost emisă ca urmare a cererii reclamantului, înregistrată sub nr. 1519 din 11 martie 2003.
Prin acțiunea adresată instanței, reclamantul a solicitat acordarea calității de persoană refugiată, și pentru perioada septembrie 1941 - septembrie 1942.
Instanța de fond a reținut că prin cererea adresată pârâtei, reclamantul nu a solicitat aplicarea prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada care face obiectul actului (septembrie 1941 - septembrie 1942), ceea ce echivalează cu neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 189/2000.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul L.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este greșită, deoarece s-a adresat, verbal, funcționarilor Casei Județene de Pensii Caraș Severin, pentru acordarea drepturilor, și pentru perioada septembrie 1941 - septembrie 1942, însă a fost îndrumat să se adreseze Curții de Apel Timișoara.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 189/2000, cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de ordonanța menționată se depun la Casele județene de pensii, care sunt obligate să se pronunțe asupra acestora, prin hotărâri motivate, într-un termen de 30 zile. Același articol prevede că împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, prevede că, înainte de a cere tribunalului, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30 zile.
în cauză, este evident faptul că solicitarea reclamantului, referitoare la acordarea drepturilor corespunzătoare perioadei septembrie 1941 - septembrie 1942, nu a făcut obiectul unei asemenea proceduri prealabile, în sensul ca autoritatea competentă, Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, să fie sesizată și să se pronunțe asupra unei asemenea cereri.
Hotărârea nr. 1669/2003, emisă de pârâtă, a avut în vedere alte perioada de refugiu, precizate de reclamant, în legătură cu care, de altfel, acesta a primit o soluție favorabilă.
Referitor la înțelegerea de către reclamant a obligativității de a se adresa mai întâi autorității competente să-i stabilească drepturile potrivit legii, se remarcă atitudinea confuză, oscilantă a acestuia, ceea ce a determinat instanța de recurs să-i solicite să precizeze în mod expres dacă a exercitat sau nu calea de atac, întrucât existau elemente contradictorii exprimate de cel în cauză.
Se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motiv pentru care recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2851/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2492/2005. Contencios → |
|---|
