ICCJ. Decizia nr. 2864/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta SC D.C. SRL, prin acțiunea înregistrată la 11 iunie 2002, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară, să se dispună anularea deciziei nr. 337 din 31 mai 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, ca și a procesului-verbal nr. 435 din 13 martie 2002, al Gărzii Financiare (care în evidențele reclamantei este înregistrat sub nr. 97 din 12 martie 2003), cu consecința exonerării de plata sumei totale de 56.839.651.773 lei, reprezentând impozit pe veniturile obținute din jocurile de noroc, plus majorări de întârziere aferente și penalități de 10% și, respectiv, 0,5% calculate conform O.G. nr. 26/2001. Reclamanta a solicitat și suspendarea executării actului administrativ contestat.
în motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că la data de 12 martie 2002, comisarii Gărzii Financiare Centrale au efectuat un control operativ la sediul său, având ca obiect verificarea prin sondaj a modului în care societatea reclamantă a calculat, evidențiat și vizat la bugetul de stat, impozitul pe veniturile obținute din jocuri de noroc tip cazinou, de persoanele fizice române și străine, în perioada ianuarie 2001 - ianuarie 2002.
Urmare a acestui control s-a întocmit procesul-verbal din 12 martie 2002, prin care Garda Financiară a constatat că în perioada supusă controlului, reclamanta a acordat premii jucătorilor, în valoare totală de 376.144.214.424 lei, având și obligația să calculeze, să rețină și să vireze la bugetul de stat, impozitul pe veniturile obținute din jocurile de noroc, în cotă de 10%, aplicat la veniturile brute, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat, fiind, astfel, încălcate dispozițiile art. 40 din O.G. nr. 73/1999. Actul de control a mai evidențiat și împrejurarea că reclamanta nu a ținut evidența câștigurilor acordate fiecărui jucător, astfel încât nu se putea aplica cota de impozitare conform art. 39 din O.G. nr. 73/1999.
Contestând constatările actului de control, ca și pe cele ale deciziei nr. 337/2002, a Ministerului Finanțelor Publice, care a respins contestația SC D.C. SRL, reclamanta a arătat că nu există o reglementare expresă și clară privind evidențierea și identificarea sumei câștigate de fiecare jucător și că formularele cerute de lege reprezintă documentele pe baza cărora se efectuează înregistrările în contabilitate, în ceea ce privește încasările de la mesele de joc, documente conform cărora se determină baza de impozitare privitoare la activitatea cazinoului, și nu a fiecărui jucător în parte.
Totodată, s-a mai indicat de către reclamantă, că pârâții au aplicat greșit legea, apreciind și solicitând cu titlu de evidențe primare, evidențe ce nu sunt prevăzute de lege și neluând în considerare modul de calcul al bazei de impozitare zilnice practicat de societate.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1059 din 26 iunie 2003, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că actele contestate sunt legale, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 73/1999, privind impozitul pe profit, cu modificările ulterioare, având în vedere perioada supusă controlului, fiind, astfel, irelevantă concluzia raportului de expertiză întocmit, în sensul că reclamanta a respectat dispozițiile H.G. nr. 251/1999, câtă vreme prevederile acestui act normativ nu sunt aplicabile în cauză.
Totodată, instanța de fond a apreciat că a existat o bază legală de calcul a impozitului rezultat din veniturile obținute din jocurile de noroc, respectiv prin aplicarea cotei procentuale de 10% prevăzută în art. 40 din O.G. nr. 73/1999, la totalul sumei ridicate într-o zi de fiecare persoană trecătoare pe la casieria cazinoului.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, reclamanta SC D.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru greșita aplicare a legii și pentru a nu se fi pronunțat asupra unei dovezi administrate, invocând în drept, prevederile art. 304 pct. 9 și 10, ca și ale art. 3041C. proc. civ.
Prin motivele de recurs inițial formulate și ulterior nuanțate și precizate prin concluziile orale și notele scrise, și urmare a probei cu acte, administrată în fața instanței de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat în principal, admiterea recursului formulat și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond; în subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamantei-recurente, astfel cum a fost formulată.
în esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea instanței de fond, pentru a fi reținut, în mod greșit, că legea aplicabilă în cauză este O.G. nr. 73/1999, considerând că aplicarea cotei procentuale prevăzute în art. 40 din acest act normativ, se face la totalul sumei ridicate într-o zi, de fiecare persoană "trecătoare", de la casieria cazinoului și înlăturând, astfel, aplicabilitatea dispozițiilor H.G. nr. 251/1999, pe motiv că acest act normativ nu conține reglementări cu caracter fiscal.
Recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că se impozitează fiecare plată făcută unui jucător, întrucât aceste plăți nu înseamnă în mod automat câștig, arătând că în realitate, dat fiind faptul că legislația română nu prevede norme specifice privind înregistrarea și calcularea premiilor acordate persoanelor fizice și este practic imposibilă calcularea câștigului zilnic, real, al fiecărui jucător, singura modalitate de calcul, posibilă, a bazei de impozitare zilnice, este cea care a fost efectuată de societatea reclamantă-recurentă, în sensul că s-a reținut impozit doar în zilele în care, pe total zi, cazinoul înregistra pierdere.
Recurenta a mai criticat sentința instanței de fond, pentru a fi înlăturat, fără nici o explicație și motivare legală, toate apărările sale vizând constatarea că baza de calcul a impozitului, stabilită de Comisarii Gărzii Financiare, este total greșită.
Astfel, recurenta a susținut că instanța de fond, în mod greșit și nelegal a ignorat și înlăturat practic toate susținerile și probele administrate referitoare la operațiunea efectuată în timpul controlului Gărzii Financiare, de refacere a evidențelor contabile și stornarea sumelor înregistrate în conturile 708 ("venituri din activități diverse") și 658 ("Alte cheltuieli de exploatare"), concomitent cu efectuarea înregistrărilor contabile corespunzătoare, ceea ce a determinat ca în bilanțul contabil al anului 2001, depus și aprobat, rulajul contului 658 să fie înregistrat la valoarea de 10.582.729.362 lei, și nu la valoarea inițială de 342.346.159.654 lei, reținută în mod greșit de Garda Financiară. Operațiunea de stornare a fost necesară datorită nelegalei și greșitei înregistrări inițiale a rulajului contului 658, ce a fost artificial mărit și urmare a regularizării contabile efectuate s-a ajuns la o bază de calcul diferită, mult mai mică, față de cea avută în vedere de organul de control în stabilirea sumelor datorate cu titlu de impozit pe venit, plus penalități aferente.
Analizând criticile și motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, în raport și cu probele suplimentare administrate în recurs, dar și cu prevederile legale incidente, înalta Curte a reținut că recursul de față este fondat și a fost admis, conform art. 312 pct. 3 teza II-a C. proc. civ.
Hotărârea atacată a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru următoarele considerațiuni.
Atât cu ocazia soluționării cauzei de către instanța de fond, cât și în recurs, au fost evidențiate o serie de aspecte legate de operațiunea de stornare, despre care reclamanta-recurentă a susținut că s-a efectuat în deplină legalitate, cu respectarea prevederilor legale incidente, iar necesitatea acesteia a rezultat ca urmare a urmare a unor greșite înregistrări inițiale în rulajul contului "658" (cheltuieli de explicitare privind activitatea de joc), consecința fiind mărirea artificială a rulajului pe acest cont.
Deși această operațiune de refacere a evidenței contabile și de stornare, dovedită prin bilanțul contabil și balanța pe anul 2001, depuse la Oficiul Registrului Comerțului, sub nr. 13830 din 14 mai 2002, și aprobat, s-a efectuat chiar în timpul controlului Gărzii Financiare și a fost invocată, în apărare, de către recurenta-reclamantă, atât în fața organelor financiare, dar și în fața Curții de Apel București, ea nu a fost în mod efectiv și judicios analizată de către instanța fondului, care, practic, nu s-a pronunțat asupra acestui mijloc de apărare.
Procedând în acest mod, instanța fondului a nesocotit prevederile art. 129 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cu care pentru a se preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, judecătorii trebuie să stăruie prin mijloacele legale pentru stabilirea faptelor și prin aplicarea corectă a legii.
Chiar dacă în raportul de expertiză contabilă efectuat cu ocazia judecății în fond, această chestiune a fost tangențial atinsă (obiectivul 11), este evident că expertului nu i-au fost solicitate explicații concrete față de apărările recurentei-reclamante, în sensul că, în condițiile în care baza de calcul avută în vedere de Ministerul Finanțelor a fost reprezentată de înregistrările contabile ale recurentei din contul 658, fără a reține operațiunea legală de stornare, este evident că suma reținută ca fiind datorată, cu titlu de impozit pe profit, este mult mai mare.
Se impune, așadar, ca toate aspectele criticate să fie verificate prin administrarea unor noi expertize contabile care să răspundă la toate aspectele, legate în principal de legalitatea operațiunii de stornare, ca și de impactul acesteia asupra bazei de calcul, respectiv a rulajului contului 658, ce urmează a fi avută în vedere pentru corecta determinare a sumelor datorate de recurenta-reclamantă.
Urmează ca expertul să aibă în vedere și documentele depuse la dosar cu ocazia soluționării recursului și să răspundă și la alte obiective ce vor fi, evident determinate în condiții de legalitate, în fața instanței de rejudecare.
în fine, cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza și va avea în vedere și celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă, prin recursul de față, admis în limitele și pentru argumentele sus arătate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2584/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2851/2005. Contencios → |
|---|
