ICCJ. Decizia nr. 2584/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 16 iulie 2004, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, să se dispună anularea hotărârii nr. 3654 din 21 aprilie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că pârâta refuză să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 319/2002, deși a făcut dovada că îndeplinește condițiile cerute de acest act normativ.
Prin sentința civilă nr. 134/F din 16 noiembrie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului C.M., a anulat hotărârea nr. 3654 din 21 aprilie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Brașov, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 15 august 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2003.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a făcut dovada că în perioada 15 august 1942 - 6 martie 1945 s-a refugiat, din motive etnice, împreună cu familia, de pe teritoriul Basarabiei, în orașul Galați.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că instanța de fond a pronunțat o sentință greșită, deoarece a reținut drept refugiu, plecarea reclamantului și a familiei sale dintr-un teritoriu care la acea dată se afla sub administrație românească.
De asemenea, recurenta susține că instanța de fond a interpretat ca practică judiciară, alte hotărâri ale Casei Județene de Pensii Galați, prin care s-a recunoscut calitatea de refugiat, unor rude ale reclamantului, deși ulterior, această autoritatea a comunicat că nu a mai recunoscut calitatea de refugiat altor persoane aflate în aceeași situație.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Totodată, prin aceleași norme, s-a precizat că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin O.G. nr. 105/1999, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarații cu martori.
De asemenea, art. 61din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
în cauză, este de necontestat că, prin declarațiile cu martori și înscrisurile depuse la dosar, reclamantul a făcut dovada că, în perioada 15 august 1942 / 6 martie 1945, s-a refugiat împreună cu familia, de pe teritoriul Basarabiei, în orașul Galați.
în acest fel, reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ.
Chiar dacă hotărârile adoptate de pârâtă, potrivit competențelor legal stabilite, nu pot fi catalogate drept "practică judiciară", constituie un argument important faptul că mai multor rude ale reclamantului, aflate în aceeași situație, li s-a recunoscut de către Casa Județeană de Pensii Galați, calitatea de persoană refugiată.
Prin urmare, se constată că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, recursul declarat fiind respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2585/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2864/2005. Contencios → |
|---|
