ICCJ. Decizia nr. 2585/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 24 noiembrie 2004, reclamantul A.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, să se dispună anularea hotărârii nr. 1431 din 11 octombrie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că în perioada 1 februarie 1944 - 6 martie 1945, s-a refugiat, împreună cu familia, din motive etnice, din localitatea Carauseni - Hotin (Basarabia), în localitatea Dragodana (Dâmbovița).
A menționat că, deși a prezentat suficiente mijloace de probă în susținerea cererii, pârâta a refuzat să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentința nr. 289 din 15 decembrie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului A.G., a anulat hotărârea nr. 1431 din 11 octombrie 2004, emisă de pârâtă Casa Județeană de Pensii Botoșani, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 februarie 1944 - 6 martie 1945.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a făcut dovada persecuției din motive etnice, care a determinat strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Totodată, instanța de fond a înlăturat susținerile pârâtei Casa Județeană de Pensii Botoșani, potrivit cărora refugiul reclamantului și a familiei sale a fost determinat de evenimente de război, și nu de persecuția din motive etnice.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că instanța de fond a pronunțat o sentință greșită, deoarece reclamantul s-a refugiat din județul Dorohoi (în prezent județul Botoșani), ca urmare a unor evenimente de război - intrarea și înaintarea pe teritoriul României a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare din cea de-a doua parte a celui de-al doilea război mondial. De asemenea, recurenta susține că instanța de fond a luat în considerare declarații cu martori care nu au fost prezentate comisiei de specialitate, la emiterea hotărârii atacate în contencios.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarație cu martori.
Totodată, prin art. 61din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Se constată că instanța de fond a reținut că prin înscrisurile și declarațiile cu martori depuse la dosar, reclamantul a făcut dovada că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a beneficia de drepturile stabilite de acest act normativ.
De asemenea, nu se poate reține critica formulată de recurentă privind luarea în considerare a unor declarații cu martori care nu au fost prezentate pârâtei, la emiterea hotărârii atacate în contencios administrativ.
în virtutea rolului activ și ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru, instanța de fond a procedat corect, acceptând noile dovezi pentru aflarea adevărului.
Semnificativ este faptul că, prin decizia de revizuire nr. 1431 din 28 ianuarie 2005, pârâta a recunoscut reclamantului, beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 februarie 1944 - 6 martie 1945, în fapt satisfăcând cererea care formează obiectul acțiunii reclamantului.
Ca urmare, recursul a fost respins ca rămas fără obiect.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2580/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2584/2005. Contencios → |
|---|
