ICCJ. Decizia nr. 2586/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 1 martie 2004, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Harghita, să se dispună anularea hotărârii nr. 313 din 7 ianuarie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că pârâta a refuzat în mod nejustificat să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a făcut dovada că, în perioada septembrie 1940 - martie 1945, s-a refugiat împreună cu familia sa din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, ca urmare a Dictatului de la Viena.
Prin sentința nr. 117 din 3 mai 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului C.I., a anulat hotărârea nr. 313 din 7 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Harghita, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2003.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că în perioada septembrie 1940 - 6 martie 1945, familia reclamantului a fost nevoită, după cedarea teritoriului Ardealului de Nord, în urma Dictatului de Viena, să părăsească localitatea de domiciliu, comuna Culpiu, refugiindu-se în satul Drăculea - Bandului, comuna Band, județul Mureș.
Totodată, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 8 din legea menționată, pentru ca reclamantul să fie înlăturat de la beneficiul drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000, pentru motivul că în perioada 1964 - 1995 a fost angajatul Inspectoratului de Poliție al județului Harghita.
în acest sens, instanța de fond a reținut că art. 8 din lege exceptează aplicarea acestui act normativ în cazul persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra păcii și omenirii, al celor care înainte de 23 august 1944 au desfășurat o activitate fascistă în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și al celor care în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au făcut parte din aparatul de represiune, securitate, miliție și din instanțele militare care au instrumentat și au judecat procese politice ale opozanților regimului comunist.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 189/2000, întrucât, în perioada 1 decembrie 1964 - 15 octombrie 1995, reclamantul a fost angajatul Inspectoratului Județean de Poliție Harghita.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 6896 din 14 septembrie 2004, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Prin decizia de casare s-a reținut că reclamantul a fost subofițer de miliție în perioada 1964 - 1995, iar instanța de fond nu a administrat probe concludente referitoare la activitatea desfășurată de cel în cauză, prin care să se stabilească dacă acesta a desfășurat activități de cercetare a opozanților regimului comunist.
Procedând la rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 286 din 6 decembrie 2004, a admis acțiunea reclamantului împotriva hotărârii nr. 313 din 7 ianuarie 2004, a Casei Județene de Pensii Harghita, a anulat această hotărâre și a obligat autoritatea emitentă să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945, în care acesta s-a aflat în refugiu din motive etnice.
Potrivit îndrumărilor date prin decizia de casare, instanța de fond a administrat proba cu înscrisuri și, din adeverința eliberată de Inspectoratul Județean de Poliție Harghita, a rezultat că pe timpul cât a făcut parte din cadrele active de miliție, între 1964 -1995, în calitate de subofițer, reclamantul nu a avut în atribuțiile de serviciu, cercetarea și instrumentarea cauzelor privind opozanții regimului comunist.
împotriva sentinței pronunțate în fond după casare a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Harghita.
în motivele de recurs este criticată sentința pronunțată de instanța de fond, deoarece din materialul probator administrat a rezultat că reclamantul, pe timpul cât a fost subofițer de miliție, a avut atribuții de ordine publică, arest - transfer și dispecerat, nefiind justificată concluzia că a făcut parte din personalul auxiliar.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean roman, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Art. 8 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 189/2000, prevede că dispozițiile ordonanței nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra păcii și omenirii, celor care înainte de 23 august 1944 au desfășurat o activitate fascistă în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și celor care în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au făcut parte din aparatul de represiune, securitate, miliție și din instanțele militare care au instrumentat și au judecat procese politice ale opozanților regimului comunist.
în cauză, este dovedit faptul că reclamantul a făcut parte, timp de peste 30 de ani, din miliție, ca subofițer activ.
Atribuțiile îndeplinite de cel în cauză în această perioadă - de ordine publică, arest transfer și dispecerat, astfel cum rezultă din adeverința nr. 165 din 18 februarie 2004, eliberată de Inspectoratul de Poliție al județului Harghita, îndreptățesc concluzia că dispozițiile art. 8 îi sunt aplicabile reclamantului și că acesta nu poate beneficia de drepturile prevăzute de lege, pentru persoanele refugiate din motive etnice.
Pentru aceste motive, se va admite recursul, casându-se sentința atacată și pe fond, a fost respinsă acțiunea reclamantului C.I.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2583/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2571/2005. Contencios → |
|---|
