ICCJ. Decizia nr. 2969/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 5 februarie 2004, la Curtea de Apel Constanța, J.I. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 199 din 18 decembrie 2003, a Curții de Apel Constanța, solicitând casarea hotărârii atacate și în fond, admiterea acțiunii, așa cum a formulat-o.
în motivarea recursului, se arată că sentința nu se fundamentează pe probele administrate, că întrunește toate condițiile pentru a fi reîncadrat ca magistrat și că are dreptul subiectiv de a fi numit magistrat, conform art. 46, 65 și 67 din Legea nr. 92/1992, republicată.
Prin recursul declarat, recurentul a precizat că Ministerul Justiției nu face o apreciere cu privire la cererea sa de a fi numit magistrat, ci îndeplinind cerințele Legii nr. 92/1992, el trebuie să-l recomande Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a fi numit judecător.
Mai mult a precizat că omisiunea Ministerului Justiției de a se pronunța prin adresa nr. R.U./55191/2003, asupra cererii de numire în magistratură, la una din instanțele din București, reprezintă în accepțiunea Legii nr. 29/1990, un refuz nejustificat de a-i soluționa cererea de reîncadrare, referitoare la un drept recunoscut de lege.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prin sentința nr. 199 din 18 decembrie 2003, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondată, acțiunea, așa cum a fost modificată și completată, de reclamantul I.J., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii.
S-a reținut că, deși reclamantul a făcut dovada că a ocupat timp de 15 ani, funcția de judecător și 3 ani, funcția de procuror și îndeplinește celelalte condiții cerute de dispozițiile art. 46 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 92/1992, republicată, aceasta nu-i conferă "dreptul recunoscut de lege", în sensul Legii nr. 29/1990, de a fi magistrat, el având numai vocația de a fi numit în magistratură, fără concurs sau examen, iar nu dreptul de a fi numit magistrat.
Mai mult, instanța de fond a reținut că nici textul de lege sus-citat și nici alte dispoziții legale nu instituie obligativitatea, pentru Ministerul Justiției, de a-l recomanda Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea propunerii sale, pentru a fi numit ca judecător, de către Președintele României, nefiind legiferat "dreptul recunoscut de lege" de a fi magistrat absolvind Facultatea de Drept.
Instanța de fond a mai reținut că potrivit art. 46 și 65 din Legea nr. 92/2992, republicată, Ministerul Justiției are dreptul de a aprecia pe cine să recomande Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea propunerii pentru a fi numit ca judecător, drept ce nu poate fi cenzurat în justiție sub acest aspect.
Cât privește susținerea reclamantului, că întâmpinarea Ministerului Justiției ar fi tardiv formulată, pentru că nu a fost depusă cu 5 zile înainte de primul termen de judecată și pentru că nu-i răspunde la toate capetele de cerere, instanța a stabilit că susținerile sunt neîntemeiate.
Aceasta, deoarece prin cererea din 25 septembrie 2003, s-a solicitat prin fax, acordarea unui alt termen, pentru lipsă de apărare, dar și pentru faptul că Direcția de Specialitate din cadrul Ministerului Justiției nu trimisese punctul de vedere în legătură cu cererea reclamantului, ceea ce justifică depunerea întâmpinării la 4 zile de la primul termen de judecată.
Hotărârea atacată este legală, astfel încât recursul declarat va fi respins.
Așa cum rezultă din probele cauzei, pe care instanța le-a apreciat corect, recurentul, după 15 ani de activitate ca judecător și ca procuror a demisionat, solicitând a fi înscris ca avocat.
Cererea sa de a fi reîncadrat ca judecător, fără concurs sau examen, se supune dispozițiilor Legii nr. 92/1992.
Chiar îndeplinite condițiile prevăzute de art. 67 din Legea nr. 92/1992, nu se poate susține de petent că "are dreptul prevăzut de lege de a fi judecător".
Asupra cererii sale de reîncadrare ca judecător apreciază Ministerul Justiției în condițiile în care petentul îndeplinește cerințele legale, urmând ca să-l recomande Consiliului Superior al Magistraturii care, la rândul său, apreciază în vederea propunerii către Președintele României, pentru a fi numit judecător.
Cât privește adresa nr. R.U 55191/2003, a Ministerului Justiției, în mod corect s-a apreciat că nu s-a făcut dovada vătămării petentului într-un drept recunoscut de lege, atunci când i s-a comunicat recurentului, că nu sunt locuri vacante de judecător în județul Tulcea. Aceasta, întrucât existența de locuri vacante de judecător nu este în măsură să afecteze dreptul de apreciere al organismelor prevăzute de Legea nr. 92/1992, cu privire la cererea unei persoane de a fi numit judecător fără concurs.
Așa fiind, hotărârea atacată fiind legală, recursul declarat a fost respins conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2940/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2580/2005. contencios → |
|---|
