ICCJ. Decizia nr. 3064/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 4 ianuarie 2005, reclamanta Ț.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța, să se dispună modificarea hotărârii nr. 23117 din 15 noiembrie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a aprobat cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi, în sensul că acordarea drepturilor cuvenite se va face începând cu data de 1 februarie 2004, în loc de 1 august 2004.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că a depus cererea, la Casa Județeană de Pensii Constanța, la data de 29 ianuarie 2004, sub nr. 60147, dar în mod eronat s-a consemnat ca dată de înregistrare a cererii - 16 iulie 2004, reclamanta fiind privată de drepturile ce i se cuveneau.
Prin sentința civilă nr. 84/CA din 21 februarie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei Ț.E. și a modificat în parte, hotărârea nr. 23117 din 15 octombrie 2004, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, în sensul că drepturile se acordă începând cu data de 1 februarie 2004.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta s-a adresat cu cerere, pârâtei, la data de 29 ianuarie 2004, solicitând acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, potrivit art. 5, cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că instanța de fond a procedat în mod greșit, aprobând acordarea drepturilor cuvenite reclamantei, începând cu data de 1 februarie 2004, deoarece Legea nr. 323/2004, în temeiul căreia s-a prelungit termenul de solicitare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, a fost publicată în M. Of. nr. 635/13.07.2004, în perioada 1 ianuarie - 15 iulie 2004 neacționând nici un act normativ care să justifice solicitarea de către reclamantă, a unor drepturi.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Inițial, Legea nr. 189/2000, prin care s-a aprobat, cu modificări, O.G. nr. 105/1999, a prevăzut ca termen pentru depunerea cererilor de stabilire a drepturilor prevăzute de această ordonanță, data de 31 martie 2001.
Ulterior, prin Legea nr. 367/2001, acest termen a fost prelungit până la 31 decembrie 2001, iar prin Legea nr. 586/2002, la 31 decembrie 2003. Legea nr. 323/2004, care a prelungit din nou termenul respectiv la 31 decembrie 2006, a fost publicată în M. Of. nr. 635/13.07.2004.
Se observă că la data de 29 ianuarie 2004, când instanța de fond a reținut că reclamanta a depus cererea pentru acordarea drepturilor derivând din calitatea de persoană refugiată, expirase termenul de depunere a cererilor care să fi permis soluționarea favorabilă a cererii. Prin urmare, împrejurarea că la data de 29 ianuarie 2004 nu exista posibilitatea legală de a se solicita acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, nu justifică soluția primei instanțe, de a acorda aceste drepturi începând cu data de 1 februarie 2004, când, din punct de vedere legal, nu se puteau stabili drepturi în aplicarea actului normativ menționat.
Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, motiv pentru care recursul a fost admis, a fost casată hotărârea atacată, iar pe fond a fost respinsă acțiunea reclamantei Ț.E.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2992/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2940/2005. Contencios → |
|---|
