ICCJ. Decizia nr. 2607/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.R.E. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2607/2005
Dosar nr. 2558/2004
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 mai 2003, reclamanta SC F.D.F.E.E. SA, a chemat în judecată A.N.R.E., solicitând anularea deciziei nr. 125 din 18 martie 2003, emisă de preşedintele A.N.R.E.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că prin soluţionarea neînţelegerilor contractuale ce fac obiectul deciziei contestate, A.N.R.E. a încălcat prevederile Metodologiei de stabilire a tarifului reglementat pentru serviciile de transformare/conexiuni ale Staţiilor de înaltă tensiune, aprobată prin Decizia A.N.R.E. nr. 34/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1797 din 3 noiembrie 2003, a respins acţiunea, ca fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, reclamanta F.D.F.E.E. SA, susţinând în esenţă că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că norma specială (Ordinul nr. 31/2002) face trimitere la OUG nr. 29/1998, aprobată prin Legea nr. 99/2000, respectiv la termenul legal prevăzut la art. 9 alin. (6) din ordonanţă, de 30 de zile de la data la care au fost notificate părţilor interesate.
Recurenta consideră că acest termen nu este aplicabil în speţă, termenul de formulare a contestaţiei fiind de 30 de zile de la data când s-a comunicat de către A.N.R.E., răspunsul la contestaţie, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 29/1990.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (6) din OUG nr. 29/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.R.E., aprobată prin Legea nr. 59/2000, ordinele şi deciziile luate de preşedintele A.N.R.E., în executarea atribuţiilor sale, pot fi atacate în contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data notificării lor, către părţile interesate sau de la data publicării în Monitorul Oficial al României, dacă sunt de interes general.
Această ordonanţă este un act normativ special care instituie o procedură derogatorie de la dreptul comun reprezentat de legea contenciosului administrativ, în ceea ce priveşte actele normative emise de A.N.R.E.
În art. 27 alin. (3) din Ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 31/2002 se menţionează că „dacă petiţionarul este nemulţumit de soluţia dată contestaţiei sale, se poate adresa Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, conform prevederilor legale în vigoare.
Este evident că aceste prevederi sunt cele ale art. 9 alin. (6) din OUG nr. 29/1998, care instituie un termen special referitor la contestarea deciziilor emise de A.N.R.E., la Curtea de Apel Bucureşti.
În cazul în speţă, Decizia contestată I-a fost comunicată recurentei-reclamante, prin fax, la 18 martie 2003, iar acţiunea în justiţie a fost expediată prin poştă, la 16 mai 2003.
Aşa fiind, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca tardivă, acţiunea reclamantei, urmând ca recursul acesteia să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.D.F.E.E. Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 1797 din 3 noiembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2606/2005. Contencios. Anulare parţială... | ICCJ. Decizia nr. 2608/2005. Contencios. Anulare decizii... → |
---|