ICCJ. Decizia nr. 2655/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 22 martie 2004, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, să se constate că perioada 22 mai 1957 - 31 decembrie 1958 a fost executată în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, să fie obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 și să se anuleze hotărârea nr. 1028 din 11 noiembrie 2002, emisă de aceasta.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 333 din 14 mai 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 1028 din 11 noiembrie 2002 și a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 22 mai 1957 - 31 decembrie 1958, reținând că din actele depuse la dosar, rezultă fără echivoc că reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, susținând că instanța de fond a greșit, reținând că reclamantul este beneficiarul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada arătată în acțiune, întrucât U.M. 04195 făcea parte din Ministerul Forțelor Armate.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.
în speță, din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în perioada menționată în acțiune, la U.M. 04195 București, unitate ce a aparținut fostului Minister al Forțelor Armate.
Astfel, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 309/2002 și, în consecință, recursul a fost admis, a fost casată sentința atacată, iar în fond, a fost respinsă acțiunea.
← ICCJ. Decizia nr. 2661/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2650/2005. Contencios → |
---|