ICCJ. Decizia nr. 2671/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2671/2005
Dosar nr. 4045/2003
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 29 ianuarie 1999, reclamanta SC M. SRL Craiova a solicitat anularea procesului-verbal nr. 13789 din 27 mai 1998, întocmit de Administraţia Finanţelor a municipiului Craiova, a hotărârii nr. 26/1998, emisă de aceeaşi autoritate, a dispoziţiei nr. 72/1998, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj şi a deciziei nr. 21/1999, a Ministerului de Finanţe.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta a fost obligată în mod nelegal să plătească bugetului de stat, suma de 46.204.850 lei impozit pe profit, dublul impozitului pe profit şi majorări de întârziere.
Prin sentinţa nr. 210/1999 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a fost admisă în parte acţiunea şi s-au menţinut actele contestate pentru suma de 4.548.696 lei.
Prin Decizia nr. 53/2000, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, sentinţa a fost casată şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru nemotivarea hotărârii.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 640/2000, a admis în parte acţiunea şi a menţinut debitul de 3.355.085 lei.
Prin Decizia nr. 3444/2001, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a casat sentinţa nr. 640/2000, pentru nemotivare şi a trimis cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 20/2002, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a fost admisă în parte acţiunea şi s-au menţinut actele atacate, pentru suma de 3.355.085 lei.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3513/2002 a casat din nou hotărârea primei instanţei, pentru nemotivare şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 278 din 12 mai 2003, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a fost admisă în parte acţiunea şi s-a menţinut obligarea reclamantei la plata sumei de 3.355.085 lei, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj fiind obligată la 1.480.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanţa a soluţionat acţiunea pe baza raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză şi a actelor depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în nume propriu, în numele Administraţiei Financiare Craiova şi în numele Ministerului Finanţelor Publice.
În motivarea recursului s-a arătat că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că Decizia Ministerului de Finanţe nu putea fi contestată pentru cheltuielile privind salariile, deoarece prin decizie, Ministerul Finanţelor Publice a dispus recalcularea impozitului pe profit şi a majorărilor de întârziere aferente; că, referitor la veniturile încasate ca urmare a contractului de comision, acestea sunt cele arătate în actul de control, realizate la termenele stipulate în contract; că prin actul de control nu s-a stabilit T.V.A. de plată, cum eronat a reţinut instanţa; că organele de control au constatat că societatea a inclus pe cheltuieli deductibile, T.V.A., deşi era plătitoare de T.V.A., situaţie în care T.V.A. nu reprezintă element de cheltuială.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Prin procesul-verbal de control nr. 13789/1998 s-a stabilit că reclamanta are de plată: 20.585.483 lei diferenţe impozit pe profit; 20.585.483 lei dublul impozitului pe profit, 7.439.056 lei majorări de întârziere, 10.444.623 lei impozit pe profit restant, 140.468 lei majorări impozit pe dividende.
Prin dispoziţia nr. 72/1998 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj s-a admis în parte contestaţia petentei, pentru suma de 12.849.795 lei, reprezentând sumă egală cu diferenţa de impozit pe profit, reţinându-se că facturarea cu întârziere a comisionului cuvenit nu constituie sustragere de la plata impozitului pe profit. Ca urmare, a rămas de plată suma de 46.345.318 lei.
Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 21/1999, a admis în parte plângerea societăţii comerciale pentru capătul de cerere reprezentând deducerea din profitul impozabil a cheltuielilor privind salariile şi a dispus recalcularea impozitului pe profit şi a majorărilor de întârziere aferente.
Perioada supusă controlului a fost 1 iulie 1996 - 31 decembrie 1997.
Principala problemă de rezolvat o constituie împrejurarea dacă cele două facturi emise de societate, reprezentând venituri din comision, se înregistrează ca venituri pentru determinarea profitului impozabil la data emiterii facturii (la data plăţii comisionului) sau la data prevăzută în contractele de comision.
Se reţine că reclamanta a încasat comision, conform facturii nr. 829995 din 2 iulie 1997, pentru perioada 1995 - 31 martie 1997 şi conform facturii nr. 1022867 din 10 februarie 1998, pentru perioada 1996 - februarie 1998.
Organele de control au eşalonat sumele, lunar, conform contractelor de comision încheiate, deşi sumele nu s-au primit lunar, ci la datele de 2 iunie 1997 şi 10 februarie 1998. Drept urmare, au rezultat venituri lunare din comision, pentru care organele de control au calculat impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 82/1991 şi art. 119 din Regulamentul de aplicare a legii contabilităţii, orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei, printr-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate şi care dobândeşte calitatea de document justificativ. Această calitate o au facturile sus-menţionate, şi nu contractul de comision invocat de organele fiscale.
În conformitate cu dispoziţiile HG nr. 1178/1996, ale HG nr. 512/1998, facturile se înregistrează la data întocmirii. Aşadar, reclamanta a procedat corect calculând impozitul pe profit în funcţie de veniturile efectiv încasate conform datelor emiterii facturilor menţionate şi este nelegală reeşalonarea lunară efectuată de organele fiscale, pentru perioade anterioare facturilor.
Referitor la obligarea reclamantei la dublul impozitului pe profit, în baza art. 18 din Legea nr. 87/1994, se constată că aceasta este neconstituţională în conformitate cu Decizia nr. 97/1998 a Curţii Constituţionale. Ca urmare, reclamanta va fi exonerată de această plată.
Pentru perioada verificată, pentru determinarea profitului impozabil în funcţie de veniturile şi cheltuielile societăţii comerciale, expertiza contabilă a verificat activitatea petentei.
Se constată că în anul 1996, suma de 160.000 lei, cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe este deductibilă fiscal; la fel este deductibilă fiscal şi suma de 440.912 lei (cota de 6% din cheltuielile de publicitate), precum şi suma de 489.600 lei drepturi salariale conform deciziei nr. 21/1999, a Ministerului Finanţelor Publice. Sunt nedeductibile fiscal, sumele de 1.576.000 lei cheltuieli cu publicitatea (întrucât în 1996, recurenta a înregistrat pierderi), 112.430 lei amenzi şi penalizări achitate în decembrie 1996, 173.164 lei reprezentând T.V.A. trecută eronat pe cheltuieli, deoarece reclamanta este plătitoare de T.V.A.
În ce priveşte veniturile realizate pe anul 1996, expertul contabil a avut în vedere că reclamanta nu a încasat comisionul eşalonat de organele de control şi a verificat celelalte înregistrări contabile. A concluzionat că în exerciţiul financiar 1996, petenta a înregistrat o pierdere de 1.799.753 lei, astfel încât pentru anul 1996 nu datorează impozit pe profit, ci numai suma de 28.537 lei majorări de întârziere.
Referitor la cheltuielile pe anul 1997, sunt nedeductibile fiscal, astfel cum au stabilit şi organele de control, sumele de: 1.260.255 lei, 411.350 lei cheltuieli cu telefoanele facturate ca şi garanţii, 249.167 lei amortizare calculată în decembrie 1997, în loc de ianuarie 1998, 4.237.899 lei T.V.A., întrucât reclamanta este plătitoare de T.V.A.
Se constată, însă, că sunt deductibile fiscal sumele: 3.263.152 lei contravaloare piese schimb şi reparaţii la autoizotermă, pentru care s-a încheiat contract de închiriere în ianuarie 1998, însă reparaţiile efectuate în 1997, au condus la folosirea mijlocului fix şi la obţinerea de venituri suplimentare; 22.302.720 lei sumă achitată pentru închirierea unui spaţiu comercial de 100 mp; 300.000 lei cheltuieli pentru reclamă şi publicitate (conform chitanţei nr. 15 din 14 iunie 1997), care se încadrează în procentul de 6% prevăzut de Legea nr. 72/1997; 15.760.000 lei cheltuielile cu salariile, conform deciziei nr. 21/1999 a Ministerului Finanţelor Publice (care nu precizează, însă, cuantumul sumei).
Cu privire la veniturile pe anul 1997, expertul contabil a inclus în mod corect veniturile din comision încasate de reclamantă, în sumă de 25.178.958 lei şi a stabilit că reclamanta trebuia să înregistreze un profit mai mare cu 2.340.295 lei şi datorează şi 845.785 lei majorări de întârziere.
În urma verificărilor contabile, pentru perioada supusă controlului (iulie 1996 - 31 decembrie 1997), expertul a concluzionat că reclamanta trebuie să achite un impozit pe profit mai mare cu 2.340.295 lei decât cel înregistrat şi majorări de întârziere de 874.322 lei, din care 28.537 lei pentru anul 1996 şi 845.785 lei, pentru anul 1997. De asemenea, are de plată şi majorări la impozitul pe dividende, de 140.468 lei. Adiţionând aceste sume, rezultă suma de 3.355.085 lei, care rămâne în sarcina reclamantei de a o achita bugetului de stat.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, criticile aduse sentinţei nefiind întemeiate, întrucât instanţa a motivat hotărârea, în conformitate cu probele administrate în cauză. În ce priveşte cheltuielile privind salariile, a fost avută în vedere Decizia Ministerului de Finanţe şi T.V.A. nu a fost considerată cheltuiala deductibilă fiscal, întrucât reclamanta era plătitoare de T.V.A.
Pe cale de consecinţă, constatând că nici unul din motivele de recurs nu este fondat, recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în nume propriu şi în numele pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Craiova, împotriva sentinţei civile nr. 278 din 12 mai 2003, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2670/2005. Contencios. Refuz emitere... | ICCJ. Decizia nr. 2672/2005. Contencios → |
|---|
