ICCJ. Decizia nr. 2709/2005. Contencios. Anulare parţială H.G. nr. 977/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2709/2005
Dosar nr. 5284/2004
Şedinţa publică din 21 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 ianuarie 2003, reclamanta Fundaţia J.T. Timiş a solicitat anularea parţială a HG nr. 977/2002, şi anume, a poziţiei nr. 10 din Anexa nr. 2.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că este proprietara tabulară a construcţiilor situate în Timişoara, cunoscută sub denumirea C.T., proprietate a fostului Comitet Judeţean U.T.C. Timiş, al cărui patrimoniu a fost preluat de reclamantă, în baza Decretului - lege nr. 150/1990, căreia i s-a reconfirmat proprietatea prin Legea nr. 142/2002 şi confirmat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Mai arată că eronat, imobilul a fost trecut în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Timişoara.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care solicită ca acţiunea să fie respinsă, pentru că hotărârea contestată nu vatămă drepturile existente sau potenţiale ale reclamantei, nefiind, astfel, îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.
Menţionează că prin hotărâre numai se inventariază bunuri aparţinând domeniului public, nu se creează drepturi noi, nu se stabileşte şi nici nu se modifică regimul juridic al bunurilor respective, apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean şi local făcându-se prin hotărâri ale consiliilor judeţene sau locale, hotărâri care stabilesc sau modifică regimul juridic al acestor bunuri, care nu au fost contestate de către reclamantă.
Ministerul Administraţiei Publice a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului, solicitând ca acţiunea să fie respinsă ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată.
Pe cale de excepţie, invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active, susţinând că reclamanta nu justifică vătămarea sa în drepturi recunoscute de lege, astfel cum prevede art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece nu face dovada dreptului vătămat şi a legăturii de cauzalitate între emiterea actului administrativ contestat cu vătămarea invocată.
În ce priveşte fondul cauzei, susţine că prin hotărârea Guvernului a fost atestat domeniul public al judeţului Timiş şi al localităţilor din acest judeţ, declararea imobilului în discuţie, ca fiind de interes public local, realizându-se prin hotărârea consiliului local, care nu a fost atacată la instanţa de contencios administrativ.
Şi Consiliul Local al municipiului Timişoara a introdus cerere de intervenţie în interesul pârâtului, prin care invocă neîndeplinirea procedurii prealabile de către reclamantă, procedură prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, ca şi faptul că hotărârile judecătoreşti la care se referă reclamanta, privesc Fundaţia I.T. Timiş, nu pe aceasta, hotărâri care nici nu au relevanţă în cauză.
Invocă şi excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei, iar pe fond arată că s-a construit imobilul în discuţie prin efortul municipalităţii, reclamanta neputând invoca un drept de proprietate asupra acestei construcţii.
Cele două cereri de intervenţie au fost admise în principiu, în Şedinţa publică din 11 martie 2003.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 16/P.I. din 20 ianuarie 2004, a admis acţiunea, în sensul că a anulat poziţia 10 din Anexa nr. 2 a HG nr. 977/2002, referitoare la C.T. Timişoara, a respins cererile de intervenţie şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei, suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile sunt nefondate, deoarece dovada dreptului prevăzut de lege şi dovada vătămării acestui drept sunt chestiuni ce ţin de fondul cauzei şi nu se soluţionează pe calea excepţiei, iar în ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile, există la dosar, dovada îndeplinirii acestei proceduri.
Referitor la fondul cauzei, reţine că hotărârea contestată este nelegală, cu privire la includerea în domeniul public al municipiului Timişoara, a C.T., imobilul fiind înscris în Cartea Funciară, în anul 1992, ca având proprietar pe reclamantă.
Mai reţine că hotărârea Guvernului nu este o simplă confirmare a unui regim juridic, ci actul emis de autoritatea publică centrală care decide în ultimă instanţă că un anumit bun face parte din domeniul public, fiind irelevant faptul că reclamanta nu a atacat la instanţa de contencios administrativ, hotărârea consiliului local, prin care a fost însuşit domeniul public al municipiului Timişoara.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, pârâtul Guvernul României şi Consiliul Local al municipiului Timişoara, împreună cu Primarul municipiului Timişoara.
Guvernul României consideră că sentinţa este netemeinică şi nelegală, susţinând că hotărârea contestată este un act de inventariere a bunurilor aparţinând domeniului public, care nu creează drepturi noi, nu stabileşte şi nu modifică regimul juridic al bunurilor respective, astfel că nu este de natură să vatăme drepturile reale ale deţinătorilor imobilelor.
Consideră că apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau local se face prin hotărâri de declarare ca atare ale consiliilor judeţene sau locale, acte care stabilesc sau modifică regimul juridic al bunurilor, public sau privat, dar numai cu privire la bunurile care aparţin unităţii administrativ-teritoriale respective, nu şi delimitarea proprietăţii unităţilor administrativ-teritoriale, de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat.
Menţionează că interpretarea actului administrativ de inventariere, ca un act constitutiv de drepturi reale ale unităţilor administrativ-teritoriale, ar conduce la încălcarea principiilor de drept material privind dreptul de proprietate privată, disputa juridică privind legalitatea dobândirii titlurilor de proprietate trebuind să fie soluţionată de către instanţa de drept comun, în cadrul acţiunii reale imobiliare.
Susţine că excepţia lipsei calităţii procesuale active este o excepţie de fond, asupra căreia instanţa avea posibilitatea procedurală de a se pronunţa cu prioritate, dacă nu se mai impunea administrarea de noi probatorii, sau odată cu fondul cauzei.
Consiliul Local al municipiului Timişoara şi Primarul municipiului Timişoara, printr-o cerere comună, critică sentinţa pentru că instanţa nu s-a pronunţat asupra calităţii procesuale a reclamantei, avându-se în vedere şi că sentinţele la care se referă reclamanta, privesc Fundaţia I.T., nu Fundaţia J.T.
Consideră că pe fond acţiunea era inadmisibilă, pentru că reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ, înainte de a ataca hotărârea consiliului local prin care s-a aprobat domeniul public.
Analizând recursurile declarate, ţinând cont de materialul probator administrat în cauză şi de dispoziţiile legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:
Intimata-reclamantă a contestat includerea în HG nr. 977/2002, la poziţia nr. 10 din Anexa nr. 2, a imobilului C.T. Timişoara, ca făcând parte din domeniul public al municipiului Timişoara, susţinând că în realitate acest bun este proprietatea sa.
Imobilul respectiv a făcut parte din patrimoniul Comitetului Judeţean U.T.C. Timiş, patrimoniu ce a fost preluat de către Fundaţia I.T. Timiş, în baza Decretului - lege nr. 159/1990, fundaţie care ulterior, în baza Legii nr. 146/2002, şi-a schimbat denumirea în Fundaţia J.T. Timiş.
Ca atare, susţinerea recurentului Consiliului Local al municipiului Timişoara, că hotărârile judecătoreşti invocate de intimata-reclamantă privesc Fundaţia I.T. Timiş, nu Fundaţia J.T. Timiş şi, ca atare, ar fi vorba de două persoane juridice diferite, nu poate fi reţinută, intimata fiind continuatoarea în drepturi şi obligaţii a Fundaţiei I.T. Timiş.
Prin ambele recursuri se susţine că reclamanta nu are calitate procesuală activă, susţinere ce a fost infirmată corect de către instanţa de fond.
Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ (aplicabilă în cauza de faţă): „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti complete, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Prin Legea nr. 429/2003, de revizuire a Constituţiei României, s-a prevăzut atacarea în instanţa de contencios administrativ, a unui act administrativ, atunci când persoana se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.
Intimata pretinde că a fost vătămată în dreptul său de proprietate asupra C.T. Timişoara, problemă ce poate fi rezolvată ca o chestiune de fond, cum, de altfel, a reţinut şi prima instanţă.
Interesul acesteia este vizibil, ea urmărind să păstreze în patrimoniu bunul în discuţie şi de a fi scos dintre bunurile incluse în domeniul public al municipiului Timişoara, prin HG nr. 977/2002.
Intimata a făcut dovada că imobilul a fost transmis în patrimoniul său, încă din anul 2000 şi că l-a înscris în Cartea Funciară a municipiului Timişoara, în anul 1992, la nr. 41549, nr. top 27904, numai în ce priveşte construcţiile din str. A. (C.T. Timiş), iar pentru terenul aferent are numai un drept de folosinţă.
Hotărârile judecătoreşti invocate de intimata-reclamantă în susţinerea calităţii sale de proprietar asupra imobilului, nu sunt relevante în cauză, pentru că acţiunea Consiliului Local al municipiului Timişoara, pentru rectificarea Cărţii Funciare, cu însemnările privind C.T., a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale a acestuia, fără să se analizeze fondul problemei.
În ce priveşte susţinerea recurenţilor, că intimata-reclamantă trebuia să atace mai întâi hotărârea Consiliului Local al municipiului Timişoara, prin care s-a aprobat inventarul bunurilor ce constituie domeniul public al municipiului Timişoara, inventar întocmit de comisia special constituită în acest scop, nu poate fi primită.
Actul cu forţă juridică superioară este HG nr. 977/2002, pentru că prin aceasta se atestă domeniul public al judeţului Timiş şi al unităţilor administrativ-teritoriale din cadrul judeţului, prin hotărârea Guvernului putând fi admise numai parţial în categoria bunurilor ce fac parte din domeniul public, cele menţionate în inventare şi însuşite prin hotărâri ale consiliilor judeţene sau locale.
Ca atare, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, hotărârea Guvernului nu este o simplă confirmare a unui regim juridic, ci un act administrativ emis de o autoritate publică centrală care în final decide dacă un anumit bun face parte din domeniul public.
În realitate, hotărârea Guvernului, de includere a unui bun în domeniul public, nu constituie o simplă atestare, ci priveşte regimul juridic al acestuia, astfel că intimata-reclamantă avea dreptul să ceară cenzurarea acesteia, deoarece a fost deposedată pe nedrept de construcţiile asupra cărora pretinde un drept de proprietate, drept pe care l-a şi putut justifica.
Cum prin acţiune s-a solicitat anularea parţială a hotărârii Guvernului, în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990, emitentul actului atacat este răspunzător de legalitatea lui, iar nu celelalte autorităţi administrative care au emis actele ce au stat la baza adoptării acestuia.
Pentru considerentele arătate mai sus, urmează să se respingă atât recursul promovat de Guvernul României, cât şi cel introdus de recurentul-intervenient Consiliul Local al municipiului Timişoara, ca nefondate, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ.
În ce priveşte recursul declarat de Primarul municipiului Timişoara, acesta urmează să fie respins ca inadmisibil, primarul neavând calitate procesuală în promovarea recursului, pentru că nu a fost parte în cauză la prima instanţă şi, ca atare, nu avea dreptul legal de a promova recurs împotriva unei hotărâri judecătoreşti care nu s-a pronunţat în contradictoriu şi cu acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtul Guvernul României şi de intervenientul Consiliul Local al municipiului Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 16/P.I. din 20 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Respinge recursul formulat de Primarul municipiului Timişoara împotriva aceleiaşi sentinţe, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2687/2005. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 2710/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
