ICCJ. Decizia nr. 268/2005. Contencios. La încheiere (suspendare act administrativ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 268/2005
Dosar nr. 3822/2004
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 10 martie 2004, la Curtea de Apel Timişoara, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti a formulat recurs împotriva încheierii din 10 februarie 2004, pronunţată în dosarul civil nr. 161/CA/2003, de Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea recursului s-a susţinut că încheierea sus-citată nu a fost motivată, aşa cum cer dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât se susţine că această încheiere este nulă.
Cât priveşte fondul cauzei, s-a susţinut că instanţa de fond nu s-a oprit asupra nici unui argument invocat în apărare, de recurenta-pârâtă, cu atât mai mult, cu cât „paguba iminentă la care face trimitere fostul angajat al instituţiei, numitul P.F., este rezultatul propriei acţiuni săvârşită cu intenţie".
Mai mult, a susţinut recurenta, în cuprinsul legii speciale cu aplicabilitate în cauză (Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare), există dispoziţii privind posibilitatea suspendării aplicării sancţiunii disciplinare, acestea având caracter derogatoriu de la prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Astfel, potrivit art. 60 alin. (1) din actul normativ precizat, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunilor disciplinare se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministerului administraţiei şi internelor, după expirarea termenului de contestare, prevăzut de art. 61 alin. (1).
Aşa fiind, a susţinut recurentul, acesta este singurul moment prevăzut de legea specială în care se poate suspenda executarea unui act administrativ, prin care se dispune o sancţiune disciplinară, de natura destituirii din funcţia publică avută, în acest caz prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, nemaiavând aplicabilitate.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la 10 februarie 2004, Curtea de Apel Timişoara a suspendat executarea dispoziţiei de sancţionare disciplinară, aplicată reclamantului, comunicată prin adresa nr. D3/S1/VD/110235/2003, emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, până la soluţionarea dosarului nr. 161/CA/2004, al Curţii de Apel Timişoara.
De precizat că, în plângerea formulată de petentul P.F. u s-a menţionat de acesta, că abaterea ce i s-a imputat, a fost faptul că la data de 6 septembrie 2003, aflându-se în serviciu, la controlul efectuat s-a găsit supra sa două bancnote a câte 5 euro, pe care nu le-a declarat la intrarea în serviciu.
Recurentul a menţionat în recursul formulat, că intimatul-reclamant a încălcat cu vinovăţie Dispoziţiile nr. 35575/2003, emise de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, prin care lucrătorilor din punctele de trecere a frontierei le este interzisă deţinerea în timpul serviciului, a unor sume în valută.
Suspendarea dispusă de instanţă este neîntemeiată.
Instanţa nu a analizat îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 9 din Legea nr. 29/1990, cu referire la abaterea disciplinară invocată de recurentă.
De altfel, destituirea din funcţie a şi fost realizată, intimatul nemaiavând raporturi de muncă cu recurentul.
Faptul că măsura disciplinară prin ea însăşi este de natură a prejudicia în mod firesc pe intimat, nu este un motiv suficient de suspendare a executării măsurii, dispuse în condiţiile legii privind Statutul poliţistului, respectiv Legea nr. 360/2002, ce impune o anumită conduită.
Aşa fiind, urmează ca potrivit art. 312 C. proc. civ., să se admită recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, împotriva încheierii din 10 februarie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Ca atare, se va casa încheierea şi în fond, se va respinge cererea de suspendare a executării actului nr. N D3/S1/VD 110/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti împotriva încheierii din 10 februarie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează încheierea din 10 februarie 2004 şi respinge cererea de suspendare a executării actului nr. N D3/S1/VD 110/2003.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 260/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 271/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
