ICCJ. Decizia nr. 2715/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2715/2005
Dosar nr. 7619/2004
Şedinţa publică din 21 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, sub nr. 1346 din 22 ianuarie 2004, reclamanta V.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, anularea hotărârii nr. 193 din 14 octombrie 2003, prin care pârâta i-a respins cererea de recunoaştere a calităţii de refugiată şi de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, arătând că a fost refugiată împreună cu familia, din localitatea Vişag, în localitatea Săcuieu, în timpul ocupaţiei hortyste, între 1 octombrie 1941 - 1 noiembrie 1944, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, între care copii ale actelor de stare civilă, adresa nr. C/3073 din 28 august 2003, emisă de Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale, un tabel nominal întocmit de Primăria comunei Săcuieu, precum şi declaraţii de martori.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, întrucât susţinerile reclamantei nu sunt dovedite, declaraţiile martorilor nefiind concludente, iar actul emis de Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale nu atestă că familia reclamantei a fost refugiată.
Prin sentinţa civilă nr. 300 din 25 mai 2004, ce face obiectul recursului, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată, pentru perioada 1 octombrie 1941 - 1 noiembrie 1944, cu acordarea drepturilor compensatorii legale corespunzătoare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, potrivit legii, în lipsa actelor oficiale, statutul de refugiat poate fi dovedit cu martori, ale căror declaraţii, în speţă, confirmă în mod neechivoc susţinerile reclamantei. A mai reţinut instanţa, că susţinerile reclamantei rezultă şi dintr-un tabel întocmit de Primăria comunei Săcuieu, care nominalizează persoanele refugiate în perioada ocupaţiei hortyste din localitatea Vişag, la poziţia 1 din acest tabel figurând tatăl reclamantei, P.I.
Considerând-o netemeinică şi nelegală, împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, arătând că în mod greşit instanţa a stabilit calitatea de refugiat a reclamantei şi a acordat acesteia, drepturile prevăzute de lege, în condiţiile unui probatoriu neconcludent, din care nu rezultă cu claritate împrejurările invocate în susţinerea acţiunii.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
În conformitate cu art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
Legea instituie, aşadar, regula potrivit căreia proba persecuţiei etnice se face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, numai în mod excepţional, în lipsa acestor acte, situaţia în care s-a materializat persecuţia poate fi dovedită cu declaraţii de martori.
În cauză, însă, instanţa de fond a stabilit calitatea de refugiat a reclamantei şi a acordat acesteia, drepturile prevăzute de lege, în baza declaraţiilor unor martori şi a unui document nerelevant - tabelul întocmit de Primăria comunei Săcuieu, fără ca, prin solicitarea de la autorităţile competente a unor informaţii complete, să încerce stabilirea cu claritate a împrejurările invocate de reclamantă în susţinerea acţiunii.
Astfel, constatând că potrivit adresei emise de Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale, reclamanta nu figurează în evidenţele acestei instituţii, ca fiind refugiată, instanţa de fond, în vederea stabilirii adevăratei stări de fapt, ţinând cont şi de vârsta fragedă a reclamantei la data respectivă, trebuia să solicite Arhivelor Naţionale, informaţii referitoare la refugiul părinţilor acesteia.
De asemenea, instanţa în mod greşit a acordat forţă probantă determinantă, tabelului întocmit de Primăria comunei Săcuieu, considerând că acesta nominalizează persoanele refugiate în perioada ocupaţiei hortyste din localitatea Vişag. În realitate, aşa cum rezultă din simpla lectură a documentului, acesta nu atestă refugiul persoanelor nominalizate, ci doar împrejurarea că „au căzut sub ocupaţie hortystă, gospodăriile acestor persoane".
Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor, puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamantă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ., va fi trimisă cauza, la aceeaşi instanţă, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 300 din 25 mai 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2714/2005. Contencios. Anularea suspendării... | ICCJ. Decizia nr. 2720/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
