ICCJ. Decizia nr. 2731/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2731/2005
Dosar nr. 8456/2004
Şedinţa publică din 21 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 9401 din 9 iulie 2004, reclamanta F.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 14336 din 14 iunie 2004, emisă de pârâtă şi să fie obligată aceasta să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi un certificat eliberat de Direcţia Generală a Arhivelor Statului - Direcţia Judeţeană Timiş, arătând că s-a născut în perioada în care părinţii săi se aflau în refugiu, respectiv la data de 1 august 1943, şi că în mod greşit, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 991 din 19 octombrie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis contestaţia şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei, statutul de refugiată pentru perioada 1 august 1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta, fiind născută la 1 august 1943, în perioada refugiului familiei sale, începând cu această dată, a dobândit statutul de refugiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând că este netemeinică şi nelegală, întrucât, aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta este născută ulterior refugiului părinţilor săi şi, drept urmare, condiţia legală a „schimbării domiciliului" nu este îndeplinită.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor legale sus-menţionate, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care, fără a-şi fi părăsit efectiv domiciliul, au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.
Că aşa trebuie interpretate prevederile legale aplicabile în cauză, o dovedeşte şi faptul că prin art. 3 din OG nr. 105/1999, legiuitorul a inclus în categoria beneficiarilor legii, şi pe soţul supravieţuitor al persoanei care, decedată fiind, a suferit persecuţii etnice în una din formele prevăzute la art. 1 din ordonanţă. Or, dacă soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, i-au fost acordate drepturi compensatorii, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, aceasta, începând cu data naşterii sale, respectiv 1 august 1943, a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt şi asupra sa.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 991 din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2728/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2732/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|