ICCJ. Decizia nr. 2727/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2727/2005
Dosar nr. 8248/2004
Şedinţa publică din 21 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 8795 din 28 iunie 2004, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 14279 din 13 mai 2004, prin care pârâta i-a respins cererea de recunoaştere a calităţii de refugiată şi de acordare a drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că soţul său a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată pe teritoriul Ungariei, depunând, în dovedirea acestui fapt, declaraţiile a doi martori.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că, potrivit art. 4 alin. (1) din HG nr. 127/2002, dovada persecuţiei etnice în situaţia invocată de reclamantă, poate fi probată cu livretul militar sau cu adeverinţe eliberate de U.M. 02405 Piteşti.
Prin sentinţa civilă nr. 954 din 16 septembrie 2004, ce face obiectul recursului, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantei, ca soţie supravieţuitoare, calitatea de refugiată, pentru perioada 15 ianuarie 1944 - 15 februarie 1944, cu acordarea drepturilor băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 martie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, exclusiv pe baza declaraţiilor celor doi martori, că soţul reclamantei, M.I., a fost încorporat în detaşamentele de muncă forţată ale armatei maghiare, fiind dus la muncă forţată în localitatea Dorag, lângă Budapesta, în perioada ianuarie 1943 - februarie 1944.
Apărarea formulată de pârâtă, prin întâmpinare, a fost respinsă cu motivarea că, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, dovada persecuţiei etnice se poate face cu acte oficiale, iar, în lipsa acestora, prin declaraţie cu martori, legea prevăzând, aşadar, o modalitate alternativă de probare a stării de fapt în care s-a materializat persecuţia.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, arătând că, în speţă, dovada persecuţiei etnice nu putea fi probată cu martori.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Într-adevăr, potrivit art. 1 lit. d) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată. Dovedirea situaţiei ce a constituit persecuţie etnică, se face, conform art. 61 din acelaşi act normativ, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. De asemenea, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, pentru persoanele care au fost în detaşamentele de muncă obligatorie, dovada acestei situaţii se poate face cu livretul militar sau cu adeverinţe eliberate de U.M. 02405 Piteşti [alin. (1)] iar în lipsa acestora prin declaraţie cu martori [alin. (2)].
Din economia textelor legale menţionate, rezultă că dovada persecuţiei etnice sub forma muncii forţate se poate face cu livretul militar sau cu adeverinţe eliberate de U.M. 02405 Piteşti şi, numai în lipsa acestor acte oficiale, prin declaraţie cu martori, aceasta din urmă nefiind o modalitate alternativă de probare a persecuţiei, ci una subsidiară.
Aşa fiind, în mod greşit instanţa de fond a stabilit, pentru soţul reclamantei, calitatea de persoană persecutată etnic, exclusiv pe baza declaraţiilor martorilor şi în lipsa actelor oficiale prevăzute de lege sau a dovezii că reclamanta a făcut demersuri pentru obţinerea, de la organele competente, a acestor acte oficiale.
Se observă, totodată, din examinarea sentinţei atacate, că, deşi în considerente s-a reţinut ca perioadă a persecuţiei, intervalul de timp 15 ianuarie 1943 - 15 februarie 1944, în dispozitivul hotărârii calitatea de refugiat se acordă pentru o altă perioadă.
Pentru motivele arătate, constatându-se că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, urmează să fie admis recursul, casată sentinţa atacată şi, în temeiul art. 313 şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ., trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 954 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2720/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2728/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
