ICCJ. Decizia nr. 2805/2005. Contencios. Anulare decizie M.A.I. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2805/2005
Dosar nr. 7738/2004
Şedinţa publică din 26 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 mai 2004, reclamantul Q.Y., cetăţean chinez, a chemat în judecată Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, solicitând anularea deciziei de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, nr. 219302/O.G/II, emisă la data de 29 martie 2004 şi obligarea pârâtei să emită o decizie prin care să aprobe cererea sa.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că locuieşte în România, de peste 6 ani, iar singura întârziere pe care a avut-o în prelungirea vizei de şedere, a fost de 26 de zile, în decembrie 2002.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1496 din 17 iunie 2004, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea, apreciind că reclamantul nu are o şedere temporară legală şi continuă de cel puţin 6 ani, nefiind îndeplinite cerinţele OUG nr. 194/2002.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, reclamantul Q.Y., susţinând că nu a fost niciodată sancţionat contravenţional pentru întârziere la prelungirea dreptului de şedere, că respingerea dreptului de şedere în România, pentru motivul întârzierii la prelungirea vizei de şedere de 26 de zile pe perioada 16 decembrie 2002 - 10 ianuarie 2003, este abuzivă, nefiind prevăzută expres de OUG nr. 194/2002.
Recursul este fondat.
Prevederile art. 71 din OUG nr. 194/2002, republicată, condiţionează stabilirea domiciliului în România, pentru cetăţenii străini, de o şedere temporară legală şi continuă, de cel puţin 3 ani, în cazul celor căsătoriţi cu cetăţeni români şi 6 ani, în cazul celorlalte categorii.
În cazul în speţă, recurentul-reclamant a dovedit că se află în România de mai mult de 6 ani.
Susţinerea intimatei-pârâte potrivit căruia acesta a pierdut continuitatea dreptului de şedere pentru că în perioada 16 decembrie 2002 - 10 ianuarie 2003, a întârziat să solicite prelungirea vizei, nu poate fi reţinută.
Prevederile Legii nr. 482/2004, pentru modificarea şi completarea OUG nr. 194/2002, la art. 70 ,stabilesc că „şederea va fi considerată legală, atunci când discontinuităţile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de şedere, sunt mai mici de 30 de zile consecutive şi nu depăşesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă au fost sancţionaţi contravenţional".
Aşa fiind, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că reclamantul nu avea o şedere legală în România de cel puţin 6 ani. Având în vedere cele mai sus expuse, se va admite recursul reclamantului, se va modifica sentinţa atacată, se va anula actul administrativ atacat şi va fi obligată pârâta să emită o decizie de aprobare a cererii privind stabilirea domiciliului în România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Q.Y. împotriva sentinţei civile nr. 1496 din 17 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi, în fond, admite acţiunea formulată de reclamantul Q.Y.
Anulează actul cu nr. 219302/OG/II din 29 martie 2004, emis de Autoritatea pentru Străini şi obligă pe pârâtă să emită o decizie de aprobare a cererii reclamantului, privind stabilirea domiciliului în România.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2803/2005. Contencios. Refuz primire în... | ICCJ. Decizia nr. 2809/2005. Contencios. Refuz înmatriculare si... → |
|---|
