ICCJ. Decizia nr. 2901/2005. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2901/2005

Dosar nr. 18/2005

Şedinţa publică din 10 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 2 iulie 2004 şi precizată ulterior, reclamantul P.N. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând obligarea acestuia la soluţionarea cererilor sale de punere în posesie asupra terenului pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate emis la 28 februarie 2003, de Comisia Judeţeană Dolj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi de eliberare a schiţei topografice pentru terenul respectiv.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2372 din 27 octombrie 2004, a respins, ca nefondată, acţiunea.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, reclamantul P.N., susţinând în esenţă că, deşi a adresat Primului Ministru, un memoriu, nu a primit nici un răspuns.

Recursul este nefondat.

Petiţiile pe care reclamantul le-a adresat Guvernului, la data de 30 octombrie 2003 şi 26 ianuarie 2004, au fost soluţionate, iar răspunsul i-a fost comunicat acestuia, cu adresa nr. 770 din 22 martie 2004, în care s-a precizat că eliberarea documentelor solicitate este de competenţa Comisiilor pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

Hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, recursul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva sentinţei civile nr. 2372 din 27 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2901/2005. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs