ICCJ. Decizia nr. 2944/2005. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele financiare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2944/2005
Dosar nr. 67/2005
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 31 mai 2004, reclamanta SC A.T. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, solicitând anularea deciziei nr. 112 din 29 aprilie 2004 şi a procesului-verbal din 14 octombrie 2002, privind obligaţii bugetare în sumă totală de 7.329.538.110 lei, reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele de control au apreciat în mod greşit că 7 facturi pe baza cărora s-au achiziţionat furaje în perioada 14 octombrie 1997 - 3 noiembrie 1999, nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, deşi, în anul 2001, aceleaşi facturi fiscale au fost considerate documente justificative şi s-a dispus deducerea T.V.A. aferentă lor, prin procesul-verbal nr. 1565 din 28 februarie 2001.
Prin sentinţa nr. 116 din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a dispus anularea actelor administrative şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, deşi prin procesul-verbal de control din 28 februarie 2001, organele financiare au considerat valabile facturile în litigiu, ulterior, prin actele administrative atacate, le-au invalidat, fapt ce denotă o aplicare diferenţiată a aceloraşi norme legale pentru ipoteze identice.
De altfel, însuşi Ministerul Finanţelor Publice stabileşte prin Decizia nr. 1996 din 10 decembrie 2001, că toate cele 7 facturi îndeplinesc condiţiile de documente justificative, neputând fi trasă la răspundere societatea reclamantă, pentru faptul că înscrisurile fiscale respective nu ar aparţine firmelor emitente.
Instanţa a mai reţinut că dispoziţiile Legii nr. 82/1991 nu conţin sancţiunea anulării facturilor fiscale şi a operaţiunilor ce le atestă, doar în lipsa unor menţiuni, calitatea de document justificativ fiind dată de înregistrarea actelor în contabilitate.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâţii au arătat că facturile în cauză nu îndeplineau condiţiile de documente justificative, instanţa de fond ignorând, astfel, prevederile art. 1 pct. 6 lit. p) din OG nr. 40/1998, pentru modificarea şi completarea OG nr. 70/1994, potrivit cărora asemenea acte sunt nedeductibile fiscal.
Acele facturi fiscale nu aparţin unităţilor furnizoare de mărfuri, parte din acele societăţi fiind ori inexistente, ori desfiinţate, astfel cum rezultă din investigaţiile suplimentare efectuate de organele financiare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanţa de fond a reţinut corect faptul că acelaşi 7 facturi au format obiectul controlului finalizat prin procesul-verbal din 24 mai 2000, prin care nu s-a acordat societăţii, drept de deducere a T.V.A. aferentă. În urma contestaţiei depuse de agentul economic, prin Decizia nr. 1565 din 22 noiembrie 2000, a Ministerului Finanţelor Publice, s-a dispus desfiinţarea actului şi refacerea controlului.
Ulterior, capitolul din procesul-verbal încheiat la 28 februarie 2001, în urma noului control a fost desfiinţat prin Decizia nr. 1996 din 10 decembrie 2001, a Ministerului Finanţelor Publice, în care se menţionează faptul că pentru cumpărător este obligatorie numai verificarea corectă a întocmirii documentelor, el neputând fi tras la răspundere, pentru neregulile constatate în activitatea furnizorului .
Aceeaşi decizie a reţinut că organul de controlul nu a constatat nereguli referitoare la întocmirea corectă a facturilor fiscale, acestea fiind valide, fapt pentru care a dispus deducerea T.V.A. şi anularea majorărilor de întârziere.
Prin Decizia nr. 1996 din 10 decembrie 2001 s-a desfiinţat şi capitolul din procesul-verbal contestat, referitor la impozitul pe profit de 2.151.398.872 lei şi majorările de întârziere aferente de 5.249.287.139 lei, stabilite în urma constatării că facturile fiscale (aceleaşi) nu îndeplinesc condiţia de document justificativ şi pentru care nu s-a admis la deducere T.V.A. aferentă.
Noua verificare, finalizată prin procesul-verbal din 14 octombrie 2002 a menţinut obligaţiile reclamantei, atât pentru T.V.A., cât şi pentru impozitul pe profit şi majorările de întârziere aferente, contestaţia fiind respinsă prin Decizia Ministerului Finanţelor Publice nr. 112 din 29 aprilie 2004.
Organele financiare impută în mod eronat reclamantei, neregulile constatate la furnizori, respectiv faptul că aceştia nu au depus deconturi T.V.A. şi bilanţ contabil, nu au fost găsiţi la sediul declarat, ca şi împrejurarea că blocurile de facturi din care fac parte şi cele 7 în litigiu, au fost cumpărate de alte societăţi decât cele înscrise, toate aceste aspecte neintrând în obligaţia cumpărătorului de a le verifica la data achiziţionării mărfurilor.
Prevederile din Legea nr. 82/1991, a contabilităţii, invocate în cauză, instituie obligativitatea consemnării oricărei operaţiuni patrimoniale, în momentul efectuării ei, într-un înscris care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind, astfel, calitatea de document justificativ.
Aceste dispoziţii au fost, de altfel, avute în vedere la emiterea deciziei nr. 1996/2001 a Ministerului Finanţelor Publice, care a considerat valide pentru deducerea T.V.A., cele 7 facturi fiscale în litigiu.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile legale, solicitând societăţilor care au livrat furajele şi au emis respectivele facturi, atât certificatele de înregistrare ca plătitor de T.V.A., cât şi certificatele de înregistrare fiscală şi de înmatriculare la registrul comerţului.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o justă aplicare a prevederilor legale în materie, astfel încât criticile formulate sunt nefondate, urmând a se dispune respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 116/F din 28 septembrie 2004, a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2941/2005. Contencios. Anulare dispoziţie... | ICCJ. Decizia nr. 2956/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
