ICCJ. Decizia nr. 2929/2005. Contencios. Anulare decizie M.F.P. ( datorii vamale). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2929/2005
Dosar nr. 1881/2004
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 27 mai 2003, reclamanta SC I.E. SA a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională a Vămilor, solicitând anularea deciziei nr. 113 din 23 aprilie 2003 şi a procesului-verbal din 11 martie 2003, privind suma de 4.697.910.935 reprezentând T.V.A., dobânzi aferente şi penalităţi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că nu datorează sumele reţinute, pârâţii neţinând cont de dreptul contribuabilului de a fi informat asupra desfăşurării controlului şi de dreptul de a fi controlat o singură dată pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
De asemenea, societatea a arătat că are dreptul de a deduce T.V.A. aferentă bunurilor achiziţionate pentru care nu s-a beneficiat de regimul de scutire de la plata T.V.A.
Cât priveşte dobânzile aferente T.V.A., acestea pot fi datorate numai până la data la care s-a exercitat dreptul de deducere, organul de control având obligaţia de a compensa din oficiu creanţele reciproce dintre bugetul statului şi societate, urmând a se avea în vedere şi dobânda la sumele nerambursate reclamantei în termen.
Prin sentinţa civilă nr. 1896 din 12 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pentru cele 16 operaţiuni de import mărfuri reprezentând aport la capitalul social, efectuate în perioada 1 martie 1998 - 30 noiembrie 1998, reclamanta a beneficiat de scutire de la plată, numai a taxelor vamale, datorând, însă, T.V.A.
Instanţa a mai stabilit că nu au fost încălcate prevederile OG nr. 70/1997 privind controlul fiscal, autorităţile vamale având dreptul de a efectua controlul vamal ulterior al operaţiunilor de import, conform Legii nr. 141/1997.
La data efectuării importurilor, reclamanta a înţeles să beneficieze de regimul vamal reglementat de art. 12 din Legea nr. 35/1991, societatea datorând T.V.A. pentru bunurile importate.
Instanţa a mai reţinut că au fost corect calculate în sarcina societăţii, dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente T.V.A., fiind aplicabile prevederile OG nr. 11/1996, modificată şi completată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta SC I.E. SA Ploieşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că la data efectuării importurilor a beneficiat de scutire de plata taxelor vamale în baza art. 22, cu referire la art. 6 din OUG nr. 31/1997 privind regimul investiţiilor străine, ceea ce a atras şi scutirea de plata T.V.A., în baza art. 6 pct. B lit. a) din OG nr. 3/1992.
Cu privire la acest aspect, s-a susţinut că instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra temeiului de drept invocat şi nici asupra probelor administrate.
O altă critică priveşte menţinerea în sarcina societăţii, a obligaţiei de a plăti dobânzile aferente T.V.A. până la 11 martie 2003.
Astfel, instanţa de fond nu a ţinut cont că organele vamale au fost în culpă prin nerespectarea obligaţiilor ce le reveneau conform reglementărilor în materie vamală privind acordarea liberului de vamă, în sensul că la data efectuării importurilor, nu au contestat faptul că societatea nu datorează T.V.A.
Reclamanta a mai criticat sentinţa, întrucât nu a ţinut cont de prevederile OG nr. 70/1997, aplicabile şi controlului efectuat de autoritatea vamală, privind dreptul contribuabilului de a fi înştiinţat în prealabil şi de a fi controlat o singură dată pentru fiecare impozit şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Astfel, societatea nu a primit aviz de verificare cu cel puţin 15 zile anterior controlului şi a mai fost controlată în privinţa T.V.A. aferentă importurilor în anii 1998 şi 1999, când nu s-a reţinut obligaţia de a plăti T.V.A.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, susţinerea reclamantei privind încălcarea prevederilor OG nr. 70/1997, referitoare la controlul fiscal, a fost în mod întemeiat înlăturată de instanţa de fond care a reţinut că aceste dispoziţii sunt aplicabile exclusiv organelor de control financiar ale Ministerului Finanţelor Publice, în timp ce competenţa şi modul de exercitare a controlului specifice autorităţii vamale sunt reglementate de Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal.
Acest din urmă act normativ prevede dreptul autorităţii vamale ca în termen de 5 ani de la acordarea liberului de vamă să exercite controlul vamal ulterior al operaţiunilor de vămuire.
De altfel, atât Regulamentul de aplicare a Codului vamal, cât şi OG nr. 70/1997, prin art. 111 alin. (3), prevăd dreptul de a efectua controale inopinate, transmiterea către contribuabil a avizului de verificare nefiind obligatorie.
Tot astfel, apare ca fără suport susţinerea reclamantei, în sensul că nu mai putea fi supusă controlului în 2003, întrucât a mai fost anterior controlată în anul 1998, cu ocazia acordării liberului de vamă pentru operaţiunile de import, când organul vamal avea obligaţia legală de a verifica menţiunile din declaraţiile vamale de import, precum şi în anul 1999, cu ocazia verificării efectuate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti.
În anul 1998 nu a avut loc o verificare a legalităţii conţinutului declaraţiilor vamale de import, organele vamale neavând o asemenea obligaţie.
La acea dată, reclamanta a solicitat acordarea exceptării de la plata taxelor vamale şi T.V.A., depunând la fiecare import o declaraţie pe propria răspundere în care menţiona că este o investiţie străină şi că bunurile care fac obiectul importului, reprezintă aport la capitalul social, primind liber de vamă pe baza acestor înscrisuri.
De asemenea, importurile efectuate de societate şi drepturile vamale aferente nu au constituit obiect al controlului întocmit de organele financiare în anul 1999, astfel cum rezultă din procesul-verbal de control din 1999, depus la dosar.
Cu privire la fondul cauzei, nu este fondată critica formulată de reclamantă, în sensul că instanţa a reţinut în mod greşit faptul că a beneficiat doar de exceptarea de la plata taxelor vamale în baza Legii nr. 35/1991, şi nu de scutire de plată, ce cuprinde atât taxele vamale, cât şi T.V.A., potrivit OUG nr. 31/1997 sau OUG nr. 92/1997.
Importurile reprezentând aport în natură la capitalul social efectuate în anul 1998, au avut la bază prevederile art. 12 din Legea nr. 35/1991, modificarea prin art. 6 din Legea nr. 57/1993, astfel cum rezultă chiar din declaraţiile pe proprie răspundere întocmite de reclamantă şi depuse la dosar.
Se constată, astfel, că însăşi societatea nu a solicitat la data efectuării importurilor, aplicarea facilităţilor mai favorabile acordate pentru investiţiile străine, prevăzute de alte acte normative, ca OUG nr. 31/1997 sau OUG nr. 92/1997, motiv pentru care organele vamale nu au verificat îndeplinirea condiţiilor specifice prevăzute în aceste reglementări.
Astfel, declaraţiile pe proprie răspundere ale reclamantei privind aplicarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 57/1993, au atras aplicarea art. 12 din Legea nr. 35/1991 privind exceptarea de la plata taxelor vamale, devenind aplicabile dispoziţiile art. 6 pct. B lit. a) alin. (2) din OG nr. 3/1992, potrivit cărora nu sunt scutite de T.V.A., bunurile din import pentru care se prevede exceptarea taxelor vamale.
De menţionat că nici la data controlului, nici în contestaţia adresată Ministerului Finanţelor Publice şi nici chiar în acţiunea introductivă, reclamanta nu a invocat acordarea unui regim vamal mai favorabil în baza altor reglementări decât Legea nr. 35/1991, singurul aspect analizat fiind dacă se datorează sau nu T.V.A. în cazul exceptării de la plata taxelor vamale. De abia la 10 septembrie 2003, reclamanta şi-a completat acţiunea, invocând aplicabilitatea în cauză a OUG nr. 31/1997 şi OUG nr. 92/1997.
Aşadar, pentru considerentele expuse mai sus, este neîntemeiat motivul de recurs privind scutirea de plată a T.V.A.
Nici ultima critică privind calcularea de dobânzi şi penalităţi pentru neplata în termen a T.V.A. nu este fondată, cât timp nici în OG nr. 11/1996, nici în OG nr. 61/2002, nu se face distincţie cu privire la motivele neachitării T.V.A. Astfel, pentru orice creanţă bugetară neplătită la scadenţă se datorează majorări (în prezent dobânzi) şi penalităţi, calculate până la data plăţii.
De aceea, susţinerea societăţii, în sensul că nu a avut culpă în neplata T.V.A. pentru importurile efectuate în 1998, nu prezintă relevanţă, reclamanta având obligaţia legală de a achita T.V.A. încă de la data depunerii declaraţiilor vamale de import şi întrucât nu a plătit, datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I.E. SA Ploieşti, judeţul Prahova, împotriva sentinţei civile nr. 1896 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2928/2005. Contencios. Anulare parţială... | ICCJ. Decizia nr. 2932/2005. Contencios. Refuz răspuns la... → |
|---|
