ICCJ. Decizia nr. 2933/2005. Contencios. Contestaţie la măsură privind majorarea timpului de muncă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2933/2005
Dosar nr. 4292/2004
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 16 septembrie 2003, reclamanta T.L. a chemat în judecată Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa Naţională de Pensii Botoşani, I.N.E.M.R.C.M., Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Colegiul Medicilor din România, solicitând obligarea pârâţilor la luarea măsurilor ce se impun pentru asigurarea zilei de muncă de 7 ore pentru medicii experţi asigurări sociale, ori plata unor despăgubiri morale şi compensatorii de 1.000.000 lei pe zi, în cazul în care reclamanta ar fi nevoită să lucreze 8 ore zilnic.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că începând din aprilie 2003, durata zilei de muncă a crescut de la 7, la 8 ore pentru medicii experţi asigurări sociale, creându-se, astfel, o inechitate faţă de ceilalţi medici, angajaţi ai unităţilor sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii, care au program de 7 ore zilnic.
Prin sentinţa nr. 33 din 11 februarie 2004, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, întrucât reclamanta îşi desfăşoară activitatea, ca medic expert asigurări sociale şi face parte din personalul de specialitate medico-sanitar angajat al Casei Judeţene de Pensii Botoşani, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, nu îi sunt aplicabile prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 245/2003, care privesc doar medicii din unităţile sanitare subordonate acestui din urmă minister.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta T.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 - 10 C. proc. civ., arătând că instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind despăgubirile morale şi compensatorii şi nici asupra dovezilor administrate, respectiv actul depus de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, la 10 decembrie 2003, din care rezultă că medicilor de la I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti, aflat în structurile Casei Naţionale de Pensii, li se aplică Ordinul nr. 245/2003 privind ziua de lucru de 7 ore.
S-a mai învederat că toate cele 4 instituţii centrale-pârâte au calitate procesuală pasivă, împrejurare asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat, medicii experţi asigurări sociale fiind acreditaţi de Colegiul Medicilor, aflaţi în subordinea Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi sub îndrumarea I.N.E.M.R.C.M.
Reclamanta a criticat sentinţa şi sub aspectul că ar cuprinde motive contradictorii şi este lipsită de temei legal, instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv adresa nr. 1139 din 16 aprilie 2003, prin care medicilor experţi asigurări sociale din cabinetele teritoriale de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă li se impune un program de lucru de 8 ore pe zi, în timp ce aceeaşi instituţie aplică Ordinul nr. 245/2003, privind ziua de lucru de 7 ore, pentru medicii de la I.N.E.M.R.C.M.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, referitor la nepronunţarea instanţei asupra lipsei calităţii procesuale pasive a patru dintre pârâţi, excepţie invocată de aceştia, deşi nu rezultă expres că instanţa a respins-o, din conţinutul dispozitivului sentinţei rezultă implicit această soluţie.
Instanţa a motivat şi a respins explicit excepţia de litispendenţă şi a respins, ca nefondată, acţiunea formulată în contradictoriu cu toţi pârâţii chemaţi în judecată.
Pe fondul cauzei, se constată că instanţa de fond a interpretat în mod just probele administrate şi a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în materie, motivând în esenţă că Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 245/2003 se referă doar la categoriile de personal şi la locurile de muncă expres şi limitativ prevăzute, aplicabilitatea lui neputând fi extinsă şi asupra altor categorii de personal, cum ar fi medicii experţi asigurări sociale.
În acest sens, rezultă din actele dosarului, că oficiile şi cabinetele de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă nu sunt unităţi sanitare, în subordinea Ministerului Sănătăţii, pentru a-i fi aplicabile dispoziţiile ordinului privind ziua de lucru de 7 ore.
Cât priveşte aplicarea diferenţiată a legii de către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, critica nu este întemeiată, cât timp I.N.E.M.R.C.M., deşi în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, este o unitate sanitară stabilită prin lege şi acordă asistenţă medicală bolnavilor internaţi, spre deosebire de oficiile şi cabinetele de expertiză care fac doar constatări medicale.
În consecinţă, nu este fondată susţinerea reclamantei privind nelegalitatea adresei nr. 1139 din 16 aprilie 2003 a Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale, prin care s-a stabilit programul de lucru de 7 ore pe zi.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica privind nepronunţarea instanţei asupra despăgubirilor morale şi compensatorii. Deşi nu s-a motivat expres, faţă de soluţia dată capătului principal al acţiunii, de respingere a cererii de anulare a actului administrativ, implicit instanţa a respins şi solicitarea de despăgubiri, ce constituie o cerere accesorie, admisibilă numai în cazul admiterii acţiunii, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.L. împotriva sentinţei civile nr. 33 din 11 februarie 2004 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2932/2005. Contencios. Refuz răspuns la... | ICCJ. Decizia nr. 2936/2005. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
