ICCJ. Decizia nr. 2940/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea, sub nr. 3168 din 15 iulie 2004, reclamantul J.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor și Direcția Poliției de Frontieră Oradea, anularea dispoziției nr. S/II/7195 din 22 iunie 2004, a Secretarului de Stat din Ministerul Administrației și Internelor și reîncadrarea sa în funcția publică deținută anterior, respectiv, aceea de șef al Sectorului Poliției de Frontieră Oradea.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 22 iunie 2004, i s-a adus la cunoștință eliberarea sa din funcția de șef al Sectorului Poliție de Frontieră Oradea și mutarea în interesul serviciului la Direcția Poliție de Frontieră Constanța, unde va fi numit în funcție, potrivit competenței; măsura dispusă de autoritatea publică pârâtă, prin dispoziția emisă la 22 iunie 2004, este lovită de nulitate, fiind luată fără acordul său, în calitate de persoană în cauză, contrar prevederilor Ordinului nr. 330/2002, emis de Ministerul de Interne.
Pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor și Direcția Poliție de Frontieră Oradea au invocat lipsa calității procesuale pasive, lipsa capacității procesuale de exercițiu a Direcției Poliției de Frontieră Oradea și lipsa plângerii prealabile.
Pe fondul cauzei, cei doi pârâți au arătat că prin măsura dispusă de conducerea Ministerului Administrației și Internelor, reclamantului i-au fost aplicate, în raport cu situația acestuia la momentul respectiv, prevederile art. 46 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, astfel cum acest articol a fost modificat prin O.U.G. nr. 89/2003, conform căreia, polițistul poate fi mutat în altă localitate, decât cea de domiciliu, în următoarele situații: a) în interesul serviciului; b) la cerere.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 466/CA/2004 - PI din 4 octombrie 2004, a respins excepția plângerii prealabile; a admis acțiunea reclamantului; a anulat dispoziția nr. S/II/7195 din 22 iunie 2004, a Secretarului de Stat din Ministerul Administrației și Internelor; a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, respectiv, aceea de șef al Sectorului Poliției de Frontieră Oradea; l-a obligat pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să plătească reclamantului 5.000.000 lei cheltuieli de judecată; a respins acțiunea față de Direcția Poliție de Frontieră Oradea, neavând capacitate de exercițiu și calitate procesuală pasivă.
La pronunțarea sentinței, cu privire la excepțiile ridicate de pârâți, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive și a capacității procesuale civile a Direcției Poliției de Frontieră Oradea, este întemeiată în raport cu reglementarea art. 41 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., în sensul că această pârâtă nu este emitentă a actului, iar reclamantul nu a desfășurat activitate în cadrul acestei structuri teritoriale care este lipsită de personalitate juridică și ca atare, și de capacitate juridică de exercițiu; excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră este nefondată, întrucât această structură organizatorică are personalitate juridică distinctă de cea a Ministerului Administrației și Internelor, iar reclamantul, anterior emiterii actului dedus judecății, s-a aflat în raporturi de serviciu cu aceasta, astfel că au calitatea de a formula toate apărările în legătură cu măsura mutării reclamantului la o unitate din altă localitate; în ceea ce privește excepția lipsei plângerii prealabile, aceasta nu este fondată, întrucât, față de conținutul actului contestat, sunt aplicabile dispozițiile art. 95 din Legea nr. 188/1999, reclamantul neavând obligația să formuleze plângere prealabilă, putând să sesizeze direct instanța de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a reținut că mutarea în interesul serviciului la o altă unitate, este o măsură specifică polițiștilor, fiind reglementată de art. 46 din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, aceasta putând fi dispusă fără acordul polițistului, dar neavând consecința eliberării din funcție și a numirii într-o altă funcție; eliberarea polițistului din funcția deținută și numirea lui pe altă funcție, ca efect al mutării acestuia la o altă unitate, ar duce la încălcarea principiului stabilității în funcție; reclamantul putea fi mutat în interesul serviciului la o altă unitate, dacă, la acea unitate, funcția deținută de el ar fi fost vacantă, iar interesul serviciului ar fi cerut prezența reclamantului; în cazul mutării în interesul serviciului fără acordul polițistului, ceea ce se schimbă în raportul de serviciu, este doar unitatea; din actele depuse de autoritatea publică pârâtă, în justificarea măsurii luate față de reclamant, s-ar deduce că aceasta a înțeles să modifice raporturile de serviciu cu reclamantul, ca urmare a săvârșirii de către acesta, a unor fapte care contravin Statutului polițistului, printr-o măsură care eludează legea și încalcă drepturile reclamantului.
împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs, pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor și Ministerul Administrației și Internelor.
Recursul declarat de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor nu conține motivele pe care acesta se întemeiază.
Ministerul Administrației și Internelor își întemeiază recursul, pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând sentința instanței de fond, ca fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, atât pe aspectul inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, cât și pe fondul cauzei.
Pe aspectul inadmisibilității acțiunii reclamantului, recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a susținut că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile prevederile art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, care este legea generală aplicabilă în materie și nicidecum prevederile art. 95 din Legea nr. 188/1999, așa cum, în mod greșit, a reținut instanța de fond, articol care a fost deja abrogat prin Legea nr. 161/2003.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a arătat că instanța de fond a făcut aprecieri greșite, atât cu privire la caracterul măsurii dispusă de conducerea acestei autorități publice, prin dispoziția din 22 iunie 2004, contestată de intimatul-reclamant, cât și cu privire la legalitatea și oportunitatea acestei măsuri, în raport cu reglementarea Legii nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare; instanța de fond nu a avut în vedere faptul că măsura dispusă prin dispoziția sus-menționată a fost ca urmare a verificărilor efectuate de Corpul de Control al ministrului administrației și internelor, care a constatat grave deficiențe în activitatea managerială și profesională, precum și în conduita socială și morală a intimatului-reclamant; măsura aplicată intimatului-reclamant este o măsură cu caracter managerial, și nu de sancțiune; prin măsura aplicată s-a dispus eliberarea intimatului-reclamant din funcția de comandă pe care acesta o deținea, legea neprevăzând dreptul unei persoane de a fi păstrată într-o funcție de comandă, pe timp nelimitat, indiferent cum își îndeplinește atribuțiile de serviciu; în mod greșit, instanța de fond a reținut că eliberarea din funcție a intimatului-reclamant ar fi consecința mutării sale la o altă unitate, când, de fapt, măsura dispusă de conducerea ministerului vizează eliberarea sa din funcție și mutarea în interesul serviciului la o altă unitate, în conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 360/2002 și ale Ordinului nr. 330/2002 al Ministerului de Interne, ordin ce a fost dat în aplicarea acestei legi; măsura aplicată intimatului-reclamant nu poate constitui o eludare a legii și nici o încălcare a drepturilor reclamantului, așa cum, în mod greșit, a reținut instanța de fond, întrucât atât eliberarea din funcție, cât și mutarea la o altă unitate, au fost făcute în interesul serviciului, în conformitate cu reglementarea legală sus menționată.
Analizând regularitatea recursului declarat de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor, sub aspectul timbrării acestuia, instanța constată că, pentru acest ultim termen de judecată, recurentul-pârât a fost citat cu mențiunea timbrării recursului cu suma de 17.000 lei, taxă judiciară de timbru și 1500 lei, timbru judiciar, însă recurentul nu a dat curs solicitării instanței de a fi îndeplinită această obligație fiscală legală, motiv pentru care instanța va face aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată și a art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 și, în consecință, va dispune anularea recursului, ca netimbrat. Odată adoptată soluția de anulare a recursului, ca netimbrat, analiza excepției privind nemotivarea aceluiași recurs devine de prisos.
Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, excepție ridicată de recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor, prin motivele de recurs, aceasta urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată, întrucât reglementarea legală specială aplicabilă în cauza de față, respectiv Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede o astfel de procedură, iar potrivit Constituției revizuite, procedurile administrativ-jurisdicționale prealabile sunt facultative.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor, pe fondul cauzei, această instanță constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Instanța de fond a reținut că mutarea în interesul serviciului la o altă unitate este o măsură specifică polițiștilor, fiind reglementată de Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, dar a făcut aprecieri greșite, atât cu privire la caracterul măsurii dispuse de autoritatea publică pârâtă, prin dispoziția din 22 iunie 2004, cât și cu privire la efectele, legalitatea și oportunitatea măsurii aplicate în raport cu reglementarea Legii nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, în considerentele sentinței au fost interpuse noțiuni juridice care, în planul raporturilor juridice de serviciu ale intimatului-reclamant, cu autoritatea, au semnificații și efecte diferite.
Măsura dispusă de Secretarul de Stat - chestorul șef al Ministerului Administrației și Internelor, prin dispoziția nr. S/II/7195 din 22 iunie 2004, privind eliberarea intimatului-reclamant din funcția de șef al Sectorului Poliției de Frontieră Bihor și mutarea acestuia, în interesul serviciului, la Direcția Poliție de Frontieră Constanța, este o măsură cu caracter administrativ, de natură a modifica raporturile de serviciu ale intimatului-reclamant, cu autoritatea publică pârâtă, atât în ceea ce privește funcția, cât și la ceea ce privește locul de muncă al acestuia și a fost determinată de constatarea de către Corpul de Control al ministrului, a unor grave deficiențe în exercitarea atribuțiilor manageriale și în conduita socială și morală a acestuia, așa cum rezultă din raportul de control întocmit.
Exercițiul măsurii administrative a mutării în interesul serviciului la o altă unitate este exclusiv la îndemâna instituției și nu implică acordul celui mutat, acesta urmând a fi numit într-o funcție, potrivit competenței sale profesionale, cu respectarea reglementărilor legale specifice polițiștilor.
în cazul intimatului-reclamant, măsura mutării în interesul serviciului la o altă unitate de profil dintr-o altă localitate, a fost precedată de eliberarea din funcție, întrucât, la momentul aplicării măsurii, acesta deținea o funcție de comandă într-o structură teritorială de profil, funcție în care a fost numit conform Ordinului nr. 330 din 8 octombrie 2002 al Ministerului Administrației și Internelor privind activitatea de management a resurselor umane, acest ordin fiind dat în aplicarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Prin urmare, eliberarea din funcția de comandă, mutarea la o altă unitate de profil dintr-o altă localitate și numirea într-o funcție, potrivit competenței profesionale, sunt măsuri administrative concomitente, aplicate începând cu data dispoziției, acestea producând efecte juridice de modificare a raporturilor de serviciu cu privire la funcția și locul de muncă al intimatului-reclamant. Din aceste măsuri administrative care sunt la îndemâna exclusivă a autorității publice pârâte, intimatul-reclamant a contestat doar mutarea la o altă unitate dintr-o altă localitate.
Măsura administrativă a mutării polițistului la o altă unitate de profil din aceeași localitate sau din altă localitate este reglementată de Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 281/2003, O.U.G. nr. 89/2003 și Legea nr. 101/2004. Potrivit art. 46 din această lege specială, polițistul poate fi mutat la o altă unitate de profil din altă localitate, în următoarele condiții: a) în interesul serviciului; b) la cerere. Din această reglementare rezultă clar că mutarea în interesul serviciului, în altă localitate, nu este condiționată de acordul polițistului în cauză, acesta fiind obligat, prin natura funcției, să se supună statutului special al funcției.
Prin urmare, măsura aplicată de autoritatea publică pârâtă, prin dispoziția Secretarului de Stat, s-a dovedit a fi o măsură legală, temeinică și oportună care nu intră sub incidența reglementării art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Față de cele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor a fost admis, sentința atacată a fost casată și în fond, acțiunea formulată de reclamantul J.A. a fost respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3064/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2969/2005. Contencios → |
|---|
