ICCJ. Decizia nr. 3001/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 20 aprilie 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta S.N. S. SA București a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bacău, solicitând în principal, anularea deciziei nr. 88 din 30 martie 2004, pct. 2 și a pct. 1.7 din nota de constatare din 9 februarie 2004, emisă de prima și respectiv, cea de-a doua pârâtă.
în subsidiar, a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 88 din 30 martie 2004, pct. 2, reprezentând capătul de cerere respins ca prematur formulat și trimiterea cauzei, spre soluționare, Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în vederea aprobării rambursării accizelor la produsele achiziționate conform O.U.G. nr. 158/2000, cu adresa nr. 5394 din 1 octombrie 2003 a solicitat Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili a municipiului București, efectuarea unui control în vederea recuperării accizelor în sumă de 2.546.388.501 lei.
Controlul a fost efectuat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bacău și a avut ca obiectiv, în afara accizelor de rambursat, și verificarea celorlalte impozite și taxe.
La pct. II din nota de constatare încheiată, referitor la accizele solicitate a fi rambursate pentru combustibilul achiziționat, organul de control a concluzionat că motorina utilizată pentru centrala termică sau drept carburant pentru utilajele tehnologice, precum și în procesul de extracție a sării, nu se încadrează în dispozițiile art. 27 pct. 11 și art. 28 lit. g) și j) din O.U.G. nr. 158/2001, cu modificările și completările ulterioare.
împotriva notei de constatare, reclamanta a formulat contestație, susținând că produsul achiziționat pe bază de contract, direct de la producător, a fost utilizat în scop tehnologic, pentru realizarea activității proprii de producție, contestație respinsă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca prematur introdusă.
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, pe motiv că nu sunt întrunite cerințele acțiunii în contencios administrativ prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, în sensul că nu există un drept vătămat, pentru că nu există un act administrativ în acest sens, nota de constatare fiind un act premergător.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău a solicitat respingerea acțiunii, ca prematur formulată, având în vedere că prin nota de constatare nu au fost stabilite diferențe suplimentare de accize de plătit și nici măsuri de restituire și nu poate fi considerată titlu de creanță fiscală.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin încheierea de ședință din 23 iunie 2004, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, iar prin sentința civilă nr. 2116 din 13 octombrie 2004, a respins și excepția prematurității acțiunii, a anulat decizia nr. 88 din 30 martie 2004, pct. 2, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și procesul-verbal nr. 2299/2004, emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău. A obligat Agenția Națională de Administrare Fiscală, să soluționeze contestația reclamantei împotriva notei de constatare nr. 2299 din 9 februarie 2004, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nota de constatare nr. 2299/2004 a fost însușită de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și, deci, a produs efecte juridice, acest fapt rezultând din procesul-verbal de control din 9 iunie 2004, unde la Cap. sucursala Târgu Ocna se preiau constatările și concluzia din procesul-verbal nr. 2299/2004, potrivit căreia reclamanta nu îndeplinește cerințele de rambursare de accize.
Pe de altă parte, Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu încălcarea prevederilor art. 180 alin. (1) C. proc. fisc., nu a soluționat fondul cauzei, deși la dosar s-au anexat facturi, contractul de vânzare-cumpărare și alte documente care să justifice destinația combustibilului.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.
Recurentele au susținut, în esență, că instanța, soluționând litigiul dedus judecății, a acordat mai mult decât s-a cerut, având în vedere că au anulat în totalitate, actul de constare încheiat de inspectorii financiari.
Aceasta, cu toate că, prin aceeași sentință, instanța a obligat Agenția Națională de Administrare Fiscală să soluționeze pe fond contestația reclamantei împotriva aceleiași note de constatare.
A mai precizat că la data introducerii acțiunii nu erau întrunite condițiile de exercițiu ale acțiunii în contencios administrativ, nefiind îndeplinite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, întrucât nu există drept vătămat, având în vedere că nu fusese emis actul administrativ cu caracter individual, respectiv decizia Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din București și județul Ilfov, de soluționare a cererii de restituire a accizelor, nota de constatare încheiată la sucursala S. Târgu Ocna fiind un act premergător emiterii deciziei de restituire.
Recursul este fondat.
Pct. 1.7 din nota de constatare nr. 2299 din 9 februarie 2004, încheiată la S.N. a Sării SA, sucursala S. Târgu Ocna, cuprinde constatările organelor de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, în ceea ce privește accizele la respectiva sucursală, fără a stabili dacă societatea mamă beneficiază sau nu de restituirea accizelor.
Această notă nu este un act administrativ fiscal, în ceea ce privește cererea de restituire a accizelor în accepțiunea Codului de procedură fiscală (în forma pe care o avea la data formulării cererii de chemare în judecată).
Astfel, potrivit art. 37 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură civilă, în înțelesul prezentului cod, "actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligaților fiscale".
în cazul de față competentă pentru emiterea actului administrativ fiscal referitor la restituirea accizelor, era Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Potrivit art. 38 alin. (2) lit. b) C. proc. fisc., "Conținutul și motivarea actului administrativ fiscal trebuie să cuprindă: _b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele, or din analiza notei de constatare contestate se poate constata că organul de control nu a dispus nici o măsură".
Prin urmare, nota de constatare nr. 2299/2004, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, nu reprezintă un act administrativ de impunere, fiind un act premergător emiterii unui astfel de act.
Că este așa, o dovedește și faptul că, ulterior introducerii acțiunii, de către reclamanta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (organul administrativ competent a decide cu privire la dreptul reclamantei de a beneficia sau nu, de restituirea accizelor), a emis procesul-verbal înregistrat la S.N. S., sub nr. 4723 din 9 iunie 2004, acesta constituind actul administrativ fiscal cu caracter individual.
însă, trimiterea instanței de fond la procesul-verbal de control sus-menționat nu este de natură să justifice soluția de admitere a acțiunii.
Acest din urmă înscris nu a făcut obiectul cauzei de față, instanța fiind învestită să se pronunțe doar asupra legalității și temeiniciei notei de constatare și a deciziei emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Așa fiind, se constată că recursurile sunt fondate, fiind admise, cu consecința casării sentinței atacate și a respingerii acțiunii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3137/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2992/2005. Contencios → |
|---|
