ICCJ. Decizia nr. 2973/2005. Contencios. Anulare dispoziţie I.G.P. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2973/2005
Dosar nr. 5992/2004
Şedinţa publică din 11 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 noiembrie 2003, la Tribunalul Satu Mare, reclamantul M.M. a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru a se dispune anularea sancţiunii disciplinare, constând în „amânarea promovării în gradul profesional următor şi în funcţii superioare pe o perioadă de 2 ani".
Prin sentinţa nr. 12/CA din 22 ianuarie 2005, Tribunalul Satu Mare a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
În faţa acestei instanţe, acţiunea a fost extinsă şi faţă de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Satu Mare.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 251/CA/2004 - PI din 29 martie 2004, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliţie al judeţului Satu Mare, a admis acţiunea şi a anulat dispoziţia atacată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că aplicarea sancţiunii este tardivă şi că dispoziţia atacată nu cuprinde elementele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Totodată, s-a respins apărarea pârâtei, în sensul că acţiunea ar fi fără obiect, datorită încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului, întrucât sancţiunea se înscrie în cazierul administrativ, iar încetarea ulterioară a raporturilor de serviciu nu şterge automat sancţiunea aplicată.
Considerând hotărârea nelegală, pârâţii au declarat recurs şi au solicitat admiterea, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii.
Ministerul de Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române susţine că instanţa, deşi s-a pronunţat pe excepţia tardivităţii aplicării sancţiunii contestate, nu a pus-o în discuţia părţilor. Consideră că faţă de rezoluţia de neurmărire penală din 23 octombrie 2003, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, sancţiunea a fost aplicată în termen legal.
Pe fondul cauzei, susţine că se impunea respingerea acţiunii, întrucât exista Ordinul nr. 350/2002 a cărui aplicare urma a se face în cauză. Acţiunea a rămas fără obiect, întrucât în prezent, reclamantul a fost destituit.
Inspectoratul de Poliţie al judeţului Satu Mare susţine în principal, că se impunea respingerea acţiunii faţă de el, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar în subsidiar, pe fondul cauzei se impunea respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Recursurile sunt nefondate.
Susţinerea că instanţa s-a pronunţat pe excepţia tardivităţii aplicării sancţiunii aplicate, fără a o pune în discuţia părţilor, nu poate fi primită, întrucât această excepţie a fost ridicată de reclamant, prin acţiune şi a fost susţinută şi la acordarea cuvântului pe fond, părţilor, care şi-au putut formula apărări.
Prin dispoziţia nr. 52356 din 14 noiembrie 2003, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române, s-a aplicat reclamantului-intimat, sancţiunea de „amânare a promovării în grade profesionale sau funcţii superioare pe o perioadă de 2 ani", pentru lipsa de preocupare manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici.
I s-a reţinut că în noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2003, fiind repartizat să execute serviciul de patrulare pe varianta Săcuieni Bihor - Satu Mare, în patrulă mixtă cu un militar jandarm, l-a abandonat pe acesta din urmă şi nu s-a mai deplasat la staţia Satu Mare, pentru a încheia misiunea şi a întocmi raportul de activitate, ci a coborât din tren, în staţia Carei şi a mers la domiciliu.
Dispoziţia contestată a fost menţinută prin adresa nr. S.505 din 10 decembrie 2003.
Cum reclamantul este angajatul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi din cadrul I.P.J. Satu Mare, iar abaterea disciplinară ce i se impută, a fost săvârşită în această calitate, unitatea cu personalitate juridică al cărui angajat este intimatul-reclamant, are calitate procesuală pasivă, astfel justificat, excepţia lipsei calităţii procesuale invocată de acest pârât, a fost respinsă de instanţă.
La data aplicării sancţiunii disciplinare era în vigoare Legea nr. 360/2002, modificată prin OG nr. 89/2003 care instituie în art. 59-60, reguli imperative în sarcina autorităţii publice, în legătură cu sancţionarea disciplinară a poliţistului, respectiv obligativitatea cercetării prealabile şi consultarea consiliului de disciplină, ascultarea poliţistului şi asigurarea dreptului în favoarea acestuia de a fi asistat de un alt poliţist ales sau desemnat de Corpul Naţional al Poliţiştilor.
În conformitate cu prevederile art. 59 pct. 9, sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 60 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.
Din conţinutul încheierii întocmită la 17 aprilie 2003, de Consiliul de disciplină, rezultă că poliţistul nu a fost prezent şi ascultat, iar sancţiunea propusă a fost „destituirea din funcţia publică", şi nu „amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare pe o perioadă de doi ani".
Din conţinutul dispoziţiei de sancţionare, rezultă că cercetarea prealabilă a fost finalizată prin raportul nr. S/94035 din 26 martie 2003, faţă de care sancţiunea disciplinară trebuia să fie aplicată până la 27 mai 2003, ori, în cauză aceasta a fost dată la 14 noiembrie 2003, astfel aplicarea sancţiunii este tardivă.
În cauză nu poate opera suspendarea termenului de emitere a deciziei ca urmare a sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, întrucât nu s-a făcut dovada cu acte, că această plângere s-a făcut în termenul legal pentru emiterea deciziei, cu atât mai mult, cu cât la Consiliul de disciplină era vorba de măsura „destituirii din funcţie", şi nu de cea atacată prin acţiune.
Susţinerea din recursuri, că în cauză îşi găsesc aplicarea dispoziţiile Legii nr. 360/2002 şi Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 350/2002 (reglementarea specială), şi nu a HG nr. 1210/2003, este legală.
Recurenţii au mai arătat că acţiunea introdusă de reclamantul-intimat ar fi fără obiect, datorită încetării raporturilor de serviciu al acestuia.
Susţinerea nu poate fi primită, întrucât reclamantul are un drept recunoscut de lege, de a fi sancţionat numai în condiţiile legii, chiar dacă ulterior raporturile lui de serviciu încetează.
Sancţiunea disciplinară se înscrie în cazierul administrativ (poliţistul fiind funcţionar public), iar încetarea ulterioară a raporturilor de serviciu nu şterge automat sancţiunea aplicată.
În recurs, s-a depus sentinţa nr. 133/CA din 17 iunie 2004, a Tribunalului Satu Mare, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 236/CA/2004 - R, a Curţii de Apel Oradea, prin care s-a dispus reintegrarea lui M.M., în funcţia publică avută anterior cu plata drepturilor salariale.
Soluţia instanţei fiind legală, recursurile se privesc nefondate şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române şi de Inspectoratului de Poliţie al judeţului Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 252/CA - PI din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2972/2005. Contencios. Anulare Ordin M.T.C.T.... | ICCJ. Decizia nr. 2974/2005. Contencios. Anulare Ordin emis de... → |
|---|
