ICCJ. Decizia nr. 3189/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 139/CA din 23 februarie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta H.D.A. împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei și Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Bihor - Biroul pentru Străini.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că măsura suspendării dreptului reclamantei, de folosire a pașaportului, a fost luată în conformitate cu dispozițiile art. 14 lit. d) din O.G. nr. 65/1997, cu modificările și completările ulterioare, text referitor la situațiile în care cetățeanul român este urmărit pentru creanțe exigibile mai mari de 25 milioane lei datorate unor persoane fizice și executarea acestora nu este garantată. în concret, s-a avut în vedere sentința penală definitivă nr. 1039/2001, a Judecătoriei Oradea, din care rezultă că reclamanta a fost obligată la despăgubiri civile, în cuantum de 4000 dolari SUA și la daune morale, în sumă de 10 milioane lei și respectiv, 50 milioane lei către părțile civile H.I. și H.O. După cum însăși reclamanta a precizat la 23 februarie 2004, în fața instanței, debitele mai înainte menționate nu au fost achitate.
în termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta H.D.A., invocându-se în drept dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.
în primul rând s-a arătat că litigiul trebuia soluționat de Tribunalul Bihor, deoarece măsura contestată a fost luată de un organ administrativ local.
în ce privește fondul cauzei, criticile recurentei au vizat necomunicarea actului administrativ și a motivelor ce au stat la baza emiterii lui [conform art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 65/1997], precum și neprecizarea termenului limită până la care a fost dispusă măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului, făcându-se referire doar la "soluționarea dosarului penal" (art. 14 din O.G. nr. 65/1997); în acest mod se aduce o gravă atingere dreptului reclamantei, la liberă circulație.
Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor (cu atribuții, în prezent, în materia dedusă judecății) a solicitat, prin întâmpinare, menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței recurate.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate de recurentă și în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că recursul este nefondat.
Nu va fi primită critica privind necompetența materială a curții de apel, fiind incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Pe de o parte, măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului a fost dispusă de Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Bihor, unitate fără personalitate juridică. Pe de altă parte, măsura a fost confirmată implicit de către autoritatea centrală, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei București.
Este neîntemeiată și cea de-a doua critică formulată de recurentă, care privește fondul cauzei.
Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, prin adresa nr. 1699705 din 29 iulie 2003, Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei a comunicat recurentei-reclamante, "măsura suspendării dreptului de a călători în străinătate, până la soluționarea cauzei penale", neexistând la acel moment, elemente pentru determinarea exactă a perioadei până la care dreptul de a călători în străinătate va fi limitat.
Cauza penală în discuție a fost soluționată prin sentința penală nr. 1039 din 8 iunie 2001 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia nr. 1252 din 7 octombrie 2002, a Curții de Apel Oradea.
Nu se poate vorbi, așadar, de o măsură ce nu îmbracă un caracter "temporar", așa cum prevăd dispozițiile art. 14 din O.G. nr. 65/1997, modificată și completată.
în privința legalității măsurii dispuse față de recurentă, se constată că au fost respectate dispozițiile art. 14 lit. d) din ordonanța mai sus amintită, fiind vorba de creanțe mai mari de 25 milioane lei, așa cum rezultă din sentința penală a Judecătoriei Oradea, învestită cu formulă executorie și din procesul-verbal nr. 1355 din 21 noiembrie 2002, întocmit de executorul judecătoresc, în baza acestei sentințe.
Nerespectarea legilor statului român de către recurenta-reclamantă, a condus la luarea de către autoritățile competente, a măsurii restrictive de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului, astfel că nu este vorba de o încălcare a dreptului la liberă circulație, așa cum este acesta definit și consfințit prin Constituția României și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3150/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3137/2005. Contencios → |
|---|
