ICCJ. Decizia nr. 3172/2005. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţională a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3172/2005
Dosar nr. 825/2005
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 296 din 16 decembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 942/2004/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 septembrie 2004, reclamanta a cerut anularea hotărârii din 9 iulie 2004 a Comisiei Permanente a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, care şi-a declinat competenţa, în favoarea Consiliului Baroului Bucureşti, precum şi a deciziei prin care acest consiliu i-a respins plângerea formulată împotriva deciziei nr. 2078/2000, emisă de acelaşi consiliu, pentru radierea sa din tabloul avocaţilor.
Totodată, a mai solicitat obligarea Baroului Bucureşti să o reînscrie în tabloul avocaţilor acestui barou şi obligarea ambilor pârâţi la plata unor daune morale, în cuantum de 300.000.000 lei şi cheltuieli de judecată.
Ulterior, precizându-şi acţiunea iniţială, reclamanta a cerut şi obligarea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România să emită o hotărâre prin care să anuleze Decizia Consiliului Baroului Bucureşti care i-a respins plângerea formulată împotriva deciziei nr. 2078/2000.
Uniunea Naţională a Barourilor din România a formulat întâmpinare, invocând excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, reclamanta atacând Decizia Consiliului Baroului Bucureşti, la instanţa de contencios administrativ, cu încălcarea prevederilor art. 63 lit. p) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare.
În motivarea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a acţiunii, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a cerut anularea deciziei nr. 2078/2000, a Consiliului Baroului Bucureşti, prin acţiunea înregistrată la data de 20 septembrie 2004, după comunicarea ce i se făcuse cu adresa nr. 5485 din 10 august 2004, iar la aceeaşi dată (20 septembrie 2004), aceasta a formulat şi o contestaţie către Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, pe care a depus-o la poştă.
Or, potrivit prevederilor art. 63 lit. p) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România are competenţa să soluţioneze plângerile şi contestaţiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, iar reclamanta s-a adresat instanţei, fără a mai aştepta hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, actul administrativ care putea fi contestat legal în faţa instanţei de contencios administrativ.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, reclamanta care a invocat prevederile art. 304 pct. 4 şi 7 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de judecată nu a procedat la judecarea fondului cauzei, însuşindu-şi în mod greşit punctul de vedere al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, deşi ea a realizat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 51/1995 şi a contestat Decizia nr. 2078/2000 a Consiliului Baroului Bucureşti, dar Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a refuzat să o soluţioneze, situaţie în care şi-a completat obiectul acţiunii, cerând să se constate şi refuzul nejustificat al acestei autorităţi, împrejurare de care curtea de apel nu a ţinut cont.
Recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă, avocat stagiar în cadrul Baroului Bucureşti începând cu 20 decembrie 1996, a fost radiată din „Tabloul avocaţilor", începând cu data de 1 septembrie 2000, prin Decizia nr. 2078 din 21 septembrie 2000, a Consiliului acestui barou, în condiţiile art. 15 alin. ultim din Legea nr. 51/1995, ca urmare a respingerii de două ori la examenul de definitivare.
Datorită unor împrejurări care exced cadrului procesual, Decizia nr. 2078/2000 a fost comunicată recurentei-reclamante, abia la 17 mai 2004, iar Consiliul Baroului Bucureşti, la cererea Uniunii Avocaţilor din România, a reverificat situaţia rezultatelor obţinute la examenul de definitivare şi, cu adresa nr. 3485 din 10 august 2004 i-a comunicat acesteia, menţinerea măsurii radierii din „Tabloul avocaţilor".
În această situaţie, aşa cum s-a arătat deja, recurenta-reclamantă s-a adresat curţii de apel, la data de 20 septembrie 2004, cerând anularea deciziei nr. 2078/2000 şi, la aceeaşi dată, s-a adresat cu contestaţie, Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, cerând anularea aceleiaşi decizii.
Or, aşa cum în mod judicios a reţinut instanţa de fond, prevederile Legii nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instituie o procedură specială privind contestarea deciziilor consiliilor barourilor, competenţa de soluţionare aparţinând Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi numai deciziile acestui organism pot fi contestate în faţa instanţei de contencios administrativ, potrivit prevederilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 5 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ.
Introducând acţiunea la instanţa de contencios la aceeaşi dată la care a depus la poştă contestaţia adresată Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, ambele vizând anularea aceluiaşi act administrativ: Decizia nr. 2078/2000 a Consiliului Baroului Bucureşti, recurenta-reclamantă a formulat o acţiune prematură, în raport cu prevederile legale arătate mai sus.
Susţinerea recurentei-reclamante, cum că, nici până la data sesizării instanţei de recurs, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România nu a soluţionat contestaţia pe care i-a adresat-o la data de 20 septembrie 2004, nu afectează legalitatea soluţiei instanţei de fond, ci constituie o împrejurare în raport cu care poate fi exercitată, eventual, o nouă acţiune în condiţiile prevederilor legale.
În concluzie, recursul de faţă este nefondat, iar soluţia instanţei de fond este corectă, cu specificarea că, în cauză, acţiunea a fost exercitată în mod prematur.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinţei nr. 296 din 16 decembrie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă recurenta să plătească Baroului Bucureşti, suma de 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3169/2005. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3203/2005. Contencios. Anulare proces-verbal... → |
|---|
