ICCJ. Decizia nr. 3203/2005. Contencios. Anulare proces-verbal de contraventie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3203/2005
Dosar nr. 3428/2004
Şedinţa publică din 20 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 aprilie 2003, reclamanta E.L. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.C.D., anularea procesului-verbal de contravenţie nr. 0000010 seria CND/2003, încheiat de pârât, la 27 martie 2003, precum şi a hotărârii nr. 74 din 11 martie 2003, emisă de acesta.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că articolul R. din ziarul Z.V., la care se referă sancţiunea, fiind un editorial, reprezintă exprimarea unei opinii în legătură cu situaţiile relatate, iar dreptul la liberă opinie este garantat tuturor persoanelor, într-o societate democrată.
A mai precizat, de asemenea, că libera exprimare a opiniilor este cu atât mai importantă în cazul presei şi a invocat în sprijinul susţinerilor ei, soluţia Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în cazul Ligens versus Austria.
Reclamanta a mai susţinut că afirmaţiile făcute în editorialul încriminat au avut drept punct de pornire declaraţiile unui înalt funcţionar european - Preşedintele Comisiei Parlamentare a Europei, P.S., aspect precizat de ea în editorialul ulterior, din 26 noiembrie 2002.
Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 7094 din 8 septembrie 2003, a declinat competenţa de soluţionare a capătului de cerere privind anularea hotărârii nr. 74 din 11 martie 2003, în favoarea Curţii de Apel Timişoara şi a disjuns, reţinând spre soluţionare, cererea privind anularea procesului-verbal de contravenţie nr. 0000010 seria CND din 27 martie 2003.
Primind, spre competentă soluţionarea, cererea de anulare a hotărârii nr. 74 din 11 martie 2003, Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 489 din 16 decembrie 2003, a admis acţiunea şi a anulat pct. 1 din hotărârea atacată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că sancţionarea reclamantei a fost rezultatul unei confuzii între prevederile art. 2 şi cele ale art. 19 din OG nr. 137/2000.
De asemenea, s-a mai reţinut că afirmaţiile reclamantei din editorialul încriminat nu reprezintă fapte de discriminare în accepţiunea art. 2 alin. (1) din ordonanţa de guvern menţionată, referindu-se la persoane care au comis infracţiuni în perioada şederii în străinătate, şi nu în mod special şi exclusiv la membrii etniei rrome.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul C.N.C.D., cu motivarea că temeiul de drept al sancţiunii aplicate l-a reprezentat în primul rând alin. (2) al art. 2 din OG nr. 137/200, dispoziţie în baza căreia fapta intimatei atrage răspunderea contravenţională.
S-a mai susţinut de către recurent, că motivarea sancţiunii aplicate nu a fost rezultatul unei confuzii între art. 1 şi 19 din ordonanţă, ci al coroborării celor două articole, în condiţiile în care art. 2 defineşte şi reglementează principiile, iar art. 19 reprezintă concretizarea acestora.
Recursul este nefondat.
Analizând editorialul publicat de intimată în ziarul Z.V., la data de 16 noiembrie 2002, prin prisma dispoziţiilor OG nr. 137/2000, invocate de recurent, în hotărârea nr. 74 din 11 martie 2003, instanţa reţine următoarele:
- Articolul în discuţie are ca punct de pornire opinia exprimată de un înalt oficial european referitor la neajunsurile pe care comportarea unor cetăţeni români de etnie rromă le poate aduce regimului vizelor pentru România. În acest sens, intimata precizează în editorial „Acum, la doi-trei ani de la acel moment, unul dintre oficialii europeni s-a exprimat deschis: rromii din România sunt cei care duc la disperare poliţia din Germania, Franţa sau Italia (…). Ba mai mult, s-a pronunţat ideea că am putea fi din nou beneficiarii vizei pentru Europa".
În acest context, opinia exprimată în articol apare mai degrabă ca expresia a unei îngrijorări fireşti faţă de percepţia în plan european al României şi nu exprimarea unei atitudini discriminatorii.
- Preluând poziţia menţionată, autoarea editorialului, în virtutea libertăţii de opinie, şi-a exprimat părerea în legătură cu faptele reprobabile ale unor cetăţeni români ajunşi în spaţiul Shengen, şi nu în mod special cu privire la românii de etnie rromă. Afirmaţiile intimatei: „Autorităţile pentru că nu fac legi restrictive pentru bandiţi, hoţi şi golani. Şi nu în ultimul rând noi, pentru că acceptăm ruşinea de a fi asimilaţi cu hoţii, golanii şi criminalii", în mod evident nu se referă numai la membrii etniei rrome şi nici la toţi membrii acestei etnii în general.
- Este adevărat că limbajul folosit de ziaristă este pe alocuri dur, dar trebuie să ţinem seama că este vorba de editorialul unui cotidian, iar articolul trata probleme de interes general, cu implicaţii naţionale, împrejurarea în care limita libertăţii de exprimare a presei poate fi extinsă până la „informaţii şi ideile care lovesc, şochează sau neliniştesc". Aceasta este, de altfel, poziţia constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la aplicarea art. 10 din Convenţie, privind libertatea de exprimare, aşa cum apare, printre altele, în cazul Lingens contra Austriei.
- Articolul nu urmăreşte discriminarea etniei rrome, ci, mai degrabă, o incriminare a autorităţilor statului, pentru atitudinea lor, aşa cum rezultă din a doua parte a acestuia unde se afirmă: „Autorităţile, pentru că permit rromilor ieşirea peste graniţă, fără nici o selecţie, pentru că se lasă corupte ca să facă asta. Autorităţile pentru că eliberează paşapoarte, fără controlul riguros al legitimităţii celor care le solicită. Autorităţilor, pentru că, de frica acuzaţiei joacă rolul democrator!".
De altfel, intimata îşi exprimă chiar opoziţia faţă de orice formă de discriminare în editorialul ulterior, intitulat T.b. şi publicat la 26 noiembrie 2002, anterior emiterii hotărârii nr. 74 din 11 martie 2003.
În raport cu toate aceste aspecte, instanţa reţine că editorialul incriminat nu a urmărit şi nici nu a avut ca efect „restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de legalitate" a drepturilor şi libertăţilor fundamentale recunoscute de lege, persoanelor la care se referă şi, nici nu poate fi considerat propagandă naţional şovină instigare la ură rasială şi „creare a unei atmosfere ostile, degradante sau ofensatoare", îndreptată împotriva cetăţenilor români de etnie rromă, cerinţe esenţiale ale legii, pentru ca fapta intimatei-reclamante să constituie discriminare în accepţiunea OG nr. 137/2000.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.C.D. împotriva sentinţei civile nr. 489 din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3172/2005. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 320772005/2005. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
