ICCJ. Decizia nr. 3181/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 523 din 11 noiembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei F. Harghita, formulată în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Județean Harghita și Consiliul Local comunal Voșlobeni și a dispus anularea din Anexa nr. 58 a H.G. nr. 135/2001, privind domeniul public al comunei Voșlobeni, a poziției 177 referitoare la un chioșc alimentar cu terenul aferent, din localitatea Boteni - Izvorul Mureșului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut ca imobilul indicat de reclamantă, respectiv chioșcul alimentar cu terenul aferent din localitatea Boteni - Izvoul Mureșului, nu putea fi trecut în proprietatea comunei Voșlobeni, respectiv în domeniul public al acesteia, deoarece chioșcul a fost construit pe un teren donat de cetățeanul B.A., în anul 1983, pentru a asigura aprovizionarea cu produse alimentare de strictă necesitate a celor cca. 70 de familii ce locuiesc în acea localitate izolată de munte.
Totodată, apreciind că nici unul dintre pârâți nu a făcut dovada titlului de proprietate asupra terenului și chioșcului realizat între anii 1983 - 1984, construcția fiind ridicată din contribuția în bani și în muncă a locuitorilor, instanța a anulat poziția 177 din Anexa nr. 58 la H.G. nr. 135/2001 privind domeniul public al comunei Voșlobeni.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 și 3041 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs, pârâtul-recurent a arătat că în mod greșit, instanța de fond a soluționat cauza, fără a cita, pentru termenele de judecată acordate, Guvernul României, ci Ministerul Administrației Publice, în calitate de reprezentant al Guvernului. S-a arătat că potrivit prevederilor legale incidente, Secretariatul General al Guvernului este cel ce asigură reprezentarea Guvernului în fața instanțelor judecătorești și întrucât instanța nu a dispus citarea acestei autorități, a încălcat în mod evident formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Printr-un al doilea motiv de recurs s-a invocat greșita aplicare a legii, în condițiile în care instanța de fond a admis acțiunea reclamantei-intimate, fără a sancționa faptul că aceasta nu a parcurs în prealabil procedura reclamației administrative, imperativ prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Neîndeplinirea acestei cerințe atrage, astfel cum a menționat pârâtul-recurent, respingerea acțiunii reclamantei, ca inadmisibilă, ceea ce în speță, însă, nu s-a realizat.
Recursul este fondat.
Examinând hotărârea atacată și actele dosarului, prin prisma criticilor recurentului-pârât și în raport cu prevederile legale incidente în cauză, înalta Curte a reținut că instanța de fond a încălcat, cu ocazia soluționării cauzei de față, toate normele de procedură vizând citarea legală a părților indicate într-o acțiune, conform art. 85 și art. 87 pct. 1, cu referire la art. 1141alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, Guvernul României, indicat ca pârât în acțiunea reclamantei, a fost în mod constant citat pentru toate termenele de judecată fixate, prin Ministerul Administrației Publice, la sediul acestei din urmă autorități, deși potrivit Legii nr. 90/2001, ca și a H.G. nr. 747/2003, Secretariatul General al Guvernului este abilitat să asigure reprezentarea Guvernului în fața instanțelor judecătorești.
De altfel, în cursul procesului de fond, Ministerul Administrației Publice a arătat că în mod legal nu este abilitat să reprezinte Guvernul României, însă excepția astfel invocată nu a fost soluționată de instanță.
Apreciind că prin încălcarea normelor de procedură sus-menționate, instanța de fond a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii pronunțate, care nu a fost practic soluționată în contradictoriu și cu autoritatea recurentă, înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5), a casat sentința recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Față de soluția dată acestui prim motiv de casare, nu se mai impune examinarea și a celorlalte critici formulate de recurentul-pârât, critici care urmează, însă, a fi avute în vedere, sub forma apărărilor de fond, cu ocazia rejudecării cauzei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2979/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3301/2005. Contencios → |
|---|
