ICCJ. Decizia nr. 3348/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta S.T. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 12613/11332 din 24 mai 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor actului normativ menționat mai sus, cu declarațiile de martori și actele depuse la dosar.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3151 din 6 decembrie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 12613/11332 din 24 mai 2004 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 16 martie 1944 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada persecuției etnice, cu martori, conform H.G. nr. 127/2002, astfel că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Nemulțumită de această soluție, Casa de Pensii a municipiului București a declarat recursul de față, criticând sentința, pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, recurenta a susținut că instanța de fond a pronunțat sentința de mai sus, cu ignorarea faptului evident că în dosarul Comisiei de specialitate nu au existat dovezi concludente cauzei, respectiv actele ulterioare, completatoare depuse la dosarul instanței de fond.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.
în cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor C.V. și I.E., depuse la dosar, rezultă că în luna martie a anului 1944, reclamanta, împreună cu familia, s-a refugiat din orașul Reni, Basarabia, în municipiul Alexandria, județul Teleorman, urmare a persecuțiilor etnice suferite.
De asemenea, la dosar au fost depuse și certificatele de naștere a numiților S.G. și S.X. (mamă, respectiv frate), care atestă că aceștia s-au născut în orașul Reni, județul Ismail, Basarabia, probă care, împreună cu declarațiile martorilor, confirmă susținerile reclamantei, în sensul că s-a refugiat din Basarabia, ca urmare a persecuțiilor etnice și ca atare, trebuie să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată.
Examinată și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența vreunui motiv de casare, recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3464/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3286/2005. Contencios → |
|---|
