ICCJ. Decizia nr. 3286/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 5 septembrie 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 3006, venită prin declinare de competență de la Tribunalului București, secția a VIII-a, reclamanta SC C.W. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Vămilor - Direcția Regională Vamală Interjudețeană, să se constate refuzul nejustificat în rezolvarea contestației formulate împotriva deciziei nr. 150 din 27 ianuarie 2003.
în motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că prin decizia contestată, pârâta a stabilit că aceasta nu probează valoarea în vamă declarată la importul mărfurilor derulat cu D.I.V. nr. 36188 din 13 decembrie 2002 și ca urmare, această autoritate a procedat la stabilirea valorii în vamă, prin aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 788/2001 și art. VII din Acordul General pentru Tarife și Comerț.
S-a mai susținut că această decizie nu ține seama de faptul că motoarele diesel importate din Germania sunt uzate și ca atare, valoarea lor nu poate fi atât de apropiată de valoarea unor produse noi și că, deși a făcut contestație, nici până în prezent nu i s-a dat un răspuns.
Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1413, pronunțată la 23 septembrie 2003, a respins excepția invocată de pârâtă și în consecință, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să înainteze Direcției Generale a Finanțelor Publice București, spre competentă soluționare, contestația împotriva deciziei nr. 150/2003.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut față de excepția invocată de pârâtă, că acțiunea este admisibilă, în raport de obiectul acțiunii, iar pe fond, că acțiunea este întemeiată conform art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, întrucât s-a constatat refuzul nejustificat de a da un răspuns la contestația depusă.
S-a mai constatat că pârâta urmează să înainteze această contestație, Direcției Generale a Finanțelor Publice, competentă în temeiul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, cu referire la art. 1, care face trimitere expresă la datoriile vamale.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală București, invocând nelegalitatea.
în motivarea recursului s-a susținut că decizia nu este un act de impunere în sensul O.U.G. nr. 13/2001 și că încasarea garanției nu se poate face în baza acestuia, ci în baza actelor constatatoare care reprezintă o etapă următoare și care, potrivit art. 157 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal, reprezintă titlu executoriu.
S-a mai precizat că numai acest din urmă act poate fi contestat, astfel că acțiunea de față este inadmisibilă.
Recursul este nefondat.
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele dosarului, a constatat că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este legală și temeinică.
Prin critica formulată, recurenta reiterează excepția de inadmisibilitate a acțiunii care în mod întemeiat a fost respinsă.
Rezultă că prin actul atacat, recurenta a stabilit valoarea în vamă a unor importuri, peste valoarea declarată de către intimată și că la contestația formulată pe acest aspect în termenul de 30 de zile, nu a primit nici un răspuns.
Potrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, cu referire la art. 1, recurenta trebuia să înainteze contestația, spre soluționare, Direcției Generale a Finanțelor Publice, context în care acțiunea, întemeiată pe refuzul nejustificat prevăzut de art. 1 din Legea nr. 29/1990, este admisibilă.
Astfel fiind, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3348/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2979/2005. Contencios → |
|---|
