ICCJ. Decizia nr. 3157/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 4 februarie 2004, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2021 din 27 noiembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, solicitând casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei și în fond, menținerea, ca atare, a Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3428/2003, ca temeinic și legal.
Inițial, prin recursul declarat, petenta a invocat o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 268/2001, privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului, cu destinația agricolă și înființarea A.D.S.
Petenta a renunțat la susținerea acestei excepții, așa cum s-a consemnat, de altfel, prin încheierea ședinței publice din 11 mai 2005.
Aceeași poziție procesuală a avut și recurenta U.Ș.A.M.V. Timișoara.
Ambele recurente au susținut recursul pe fond, în sensul că Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a acționat în conformitate cu competențele stabilite de lege, atunci când a emis ordinul contestat și ca atare au solicitat menținerea acestui act administrativ, ca legal.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 2021 din 27 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta A.D.S., împotriva Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și Universitatea V., județul Timiș.
S-a anulat art. 1 lit. e) din Ordinul nr. 3428 din 27 februarie 2003, emis de pârâta U.Ș.A.M.V.
S-a reținut că prin Ordinul nr. 3428 din 27 februarie 2003, Ministerul Educației și Cercetării a aprobat intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor, construcții și terenuri, care fac parte din baza materială a U.Ș.A.M.V. Timișoara, stipulate în anexele și planurile de situație ce fac parte integrantă din ordinul emis.
Reclamanta a contestat poziția terenului agricol înscris la art. 1 lit. e), cu o suprafață de 16198,044 mp, considerând că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 268/2001, terenul nefăcând parte din patrimoniul universității, ci din domeniul public al statului.
între părți a fost încheiat în temeiul art. 7 alin. (1) - (5) din Legea nr. 268/2001, protocolul privind predarea terenului în litigiu, către reclamantă.
Ca urmare a acestui protocol a fost semnat și contractul de concesiune nr. 101 din 28 noiembrie 2002, prin care au fost transmise către Universitate, dreptul și obligația de exploatare, în scopul realizării activității didactice, a terenului cu destinația agricolă pe o perioadă de 49 de ani, pentru care nu se datorează redevențe.
Instanța a precizat prin hotărârea atacată, că prin încheierea protocolului și a contractului de concesiune, pârâta a recunoscut că terenul aparține domeniului public al statului.
Hotărârea atacată este legală, astfel încât recursurile declarate vor fi respinse ca neîntemeiate.
Actul administrativ atacat în cauză, respectiv Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3428 din 27 februarie 2003, privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor, construcții și terenuri ce fac parte din baza materială a universității pârâte, este ilegal și în mod corect a fost anulat sub aspectul art. 1 lit. e) din act.
Aceasta, întrucât temeiul juridic al intabulării, precizat în actul contestat a fost menționat în sensul art. 166 alin. (1) din Legea nr. 84/1955, referitoare la înscrierea dreptului de proprietate asupra lucrurilor imobile aparținând acesteia. în cuprinsul ordinului atacat, nu se contestă apartenența terenului la domeniul public al statului și nici nu este cazul încheierii unui protocol de predare-primire în sensul art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, privind baza materială aferentă programului de instruire și educație, situație în care imobilul s-ar integra fără plată în patrimoniul unităților de învățământ, prin predare-primire pe bază de protocol.
Dimpotrivă, în cauză este un protocol, dar cu A.D.S., în temeiul Legii nr. 268/2001, urmare căruia a fost și semnat contractul de concesiune nr. 101 din 28 noiembrie 2002, prin care s-a transmis universității, dreptul și obligația de exploatare, în scopul realizării activității didactice, a terenului cu destinație agricolă, pe o perioadă de 49 de ani.
De aceea, întrucât pârâta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, ci doar dreptul de folosință și exploatare, dat în temeiul contractului de concesiune, hotărârea de anulare a art. 1 lit. e) din Ordinul nr. 3428 din 27 februarie 2003, este corectă.
Potrivit art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate de cele 2 recurente au fost respinse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3293/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3331/2005. Contencios → |
|---|
