ICCJ. Decizia nr. 3199/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2616 din 9 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul T.M. împotriva pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor, având ca obiect anularea Ordinului nr. 917 din 11 august 2004, emis de Secretarul de Stat al Autorității Naționale a Vămilor, prin care reclamantul a fost sancționat cu "diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioadă de 3 luni", conform art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
în motivarea acțiunii, reclamantul a reținut că a fost nelegal constituită Comisia de disciplină care a efectuat cercetarea administrativă și a propus sancționarea sa, cu referire la S.I., care pierduse calitatea de funcționar public, fiind demnitar și că nu s-a respectat principiul proporționalității prevăzut de art. 19 din H.G. nr. 1210/2003; în acest sens s-a arătat că în ultimii ani a fost evaluat cu calificativele "excepțional" și "foarte bine" și că sancțiunea este injustă și disproporțională cu fapta ce i se impută.
Din ordinul contestat a rezultat că la aplicarea sancțiunii, autoritatea pârâtă a avut în vedere atitudinea ireverențioasă la adresa conducătorului ierarhic, prin punerea la îndoială a modului în care acesta a ocupat funcția publică de conducere; neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu stabilite de șeful ierarhic, printr-o dispoziție verbală, comportament care a lezat atât statutul său de funcționar public, cât și imaginea compartimentului în care și-a desfășurat activitatea, reclamantul - inspector asistent la Compartimentul Gestiunea Informației din cadrul Direcției de Supraveghere Vamală.
Pe baza probelor administrate au fost respinse susținerile reclamantului, nefiind încălcate dispozițiile art. 9 și art. 19 lit. e) din H.G. nr. 1210/2003. Astfel, ulterior datei de 14 mai 2004, când S.I. a fost numit demnitar, ședințele Comisiei de disciplină au fost prezidate de președintele supleant C.C., acesta semnând actele emise pe parcursul cercetării abaterii administrative; excepție face doar referatul nr. 70 din 6 mai 2004, semnat de S.I., deci la o dată anterioară momentului numirii ca demnitar.
în raport cu atitudinea reclamantului și circumstanțele săvârșirii fapte, instanța a stabilit că a fost respectat principiul proporționalității, astfel cum este acesta definit prin art. 19 lit. e) din H.G. nr. 1210/2003.
Sub acest aspect, legea recunoaște funcționarului public, dreptul de a refuza punerea în executare a dispozițiilor primite de la conducătorul ierarhic, însă în condițiile art. 42,art. 44,art. 47 și ale art. 65 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată; reclamantul a refuzat îndeplinirea sarcinii de serviciu, considerând-o inutilă, și nu ilegală, având o atitudine ireverențioasă.
în termen legal, împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamantul T.M.
Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., recurentul a arătat că nu s-au avut în vedere aspectele esențiale ce vizează componența Comisiei de disciplină, prin participarea membrilor unui sindicat nereprezentativ, fapt demonstrat ulterior. în sprijinul acestei susțineri s-au depus acte.
Prin întâmpinarea la recurs, intimata Autoritatea Națională a Vămilor a solicitat menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței recurate.
Examinând sentința atacată, în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că recursul este nefondat, neexistând motive pentru casarea sau modificarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel București.
Așa cum se observă din cererea de recurs, recurentul nu aduce critici soluției instanței de fond, invocând înscrisuri emise ulterior actului contestat și judecării cauzei, care nu pot avea relevanță în stabilirea caracterului nelegal al actului administrativ dedus judecății.
Legalitatea Ordinului nr. 917 din 11 august 2004 al Secretarului de Stat al Autorității Naționale a Vămilor a fost atent și detaliat analizată pe baza probatoriului administrat și cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Componența comisiei care a efectuat cercetarea administrativă a fost verificată prin prisma dispozițiilor art. 9 din H.G. nr. 1210/2003. De altfel, recurentul-reclamant nu a adus dovezi contrarii celor constatate de instanța fondului, iar actele prezentate în recurs sunt ulterioare momentului la care a fost aplicată sancțiunea disciplinară contestată.
Și la soluționarea fondului pricinii, avându-se în vedere dispozițiile art. 19 lit. e) din H.G. nr. 1210/2003, instanța a constatat existența unui raport corect între gravitatea abaterilor disciplinare [art. 65 alin. (2) lit. g) și j) din Legea nr. 188/1999, republicată], circumstanțele săvârșirii acestora și sancțiunea disciplinară aplicată.
Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2697/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3221/2005. Contencios → |
|---|
