ICCJ. Decizia nr. 3288/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3288/2005
Dosar nr. 4155/2004
Şedinţa publică din 25 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC R.I. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 3 Bucureşti, a solicitat anularea deciziei nr. 1604 din 12 octombrie 2001, emisă de primul pârât şi în parte a procesului-verbal din 12 aprilie 2001, întocmit de cea de a doua pârâtă, ca nelegale.
Pe cale de consecinţă, a cerut recunoaşterea dreptului său la reducerea cu 60% a cuantumului majorărilor de întârziere datorate bugetului de stat pentru neplata la termenele scadente a impozitului pe profit aferent anului financiar fiscal 2000, de la 1.251.232.558 lei, la 500.493.023,2 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 6 din 8 ianuarie 2002, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1176 din 25 martie 2003, a admis recursul declarat de reclamantă şi a casat sentinţa, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru suplimentarea probatoriului cu acte şi cu o expertiză contabilă care să concluzioneze asupra existenţei sau nu, a creanţei bugetare stabilite în sarcina reclamantei, prin procesul-verbal de control din 12 aprilie 2001.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 168 din 29 ianuarie 2004, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând legalitatea actelor contestate, aceasta având în vedere şi concluziile expertizei.
Considerând hotărârea nelegală, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a legii şi nepronunţarea asupra unui mijloc de apărare a hotărârilor pentru dezlegarea pricinii.
Se susţine că se încadrează în dispoziţiile OUG nr. 163/2000, art. 5 lit. a) şi că, deşi a făcut obiecţiuni la raportul de expertiză, instanţa, în mod nejustificat nu le-a primit, respectiv majorările de întârziere în sumă de 33.808.470 lei nu reprezintă debite a căror plată generează anumite facilităţi şi nu se încadrează în obligaţiile restante prevăzute la art. 1 din OUG nr. 163/2000, ci este o sumă supusă facilităţilor acestui act normativ.
Recursul este nefondat.
În urma controlului efectuat la societatea reclamantă, de inspectorii de specialitate ai Administraţiei Finanţelor Publice a sectorului 3, s-a încheiat procesul-verbal din 12 aprilie 2001, prin care s-a dispus virarea la bugetul de stat, a sumei de 1.251.232.558 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.
Organul de control a reţinut că pentru impozitul pe profit datorat la 30 iunie 2000, au fost calculate în sarcina societăţii, majorări de întârziere în sumă de 1.217.424.088 lei, iar pentru impozitul pe profit aferent trimestrului III 2000 au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 33.808.470 lei, care au fost stabilite prin procesul-verbal nr. 331012 din 27 noiembrie 2000.
S-a constatat că reclamanta a solicitat în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din OUG nr. 163/2000, scutirea la plată pentru suma de 1.217.424.088 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit datorat la 30 iunie 2000, cu termen de plată 25 iulie 2000 şi că cererea nu îndeplineşte cerinţele legale.
Dispoziţiile art. 5 lit. a) din OUG nr. 163/2000 prevăd: „În cazul în care debitele reprezentând impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului de stat, restante la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se vor achita până la data de: a) 30 noiembrie 2000, majorările de întârziere prevăzute la art. 1, se reduc cu 60%", iar conform art. 6: „Pentru a beneficia de prevederile art. 4 alin. (1) sau (2) ori ale art. 5, după caz, debitorii, persoane juridice sunt obligaţi să-şi achite integral obligaţiile provenind din impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului de stat, cu termene de plată scadente începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 29 decembrie 2000, inclusiv".
Expertiza contabilă şi răspunsul la obiecţiuni concluzionează că societatea nu a respectat art. 5 lit. a) şi b) din OUG nr. 163/2000, în sensul că nu s-a virat majorarea de întârziere la impozitul pe profit aferente trimestrului 3/2000, cu termen la 25 octombrie 2000, în sumă de 33.808.470 lei, astfel că nu se pot aplica prevederile OUG nr. 163/2000, de reducere cu 60% a majorărilor de întârziere.
Faptul că societatea a achitat majorările de 1.251.232.558 lei, prin compensare, nu o încadrează în prevederile ordonanţei, pentru considerentele menţionate.
În consecinţă, soluţia instanţei, de respingere a acţiunii, este legală, astfel că recursul se priveşte nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 168 din 29 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3262/2005. Contencios. Refuz reîncadrare în... | ICCJ. Decizia nr. 3291/2005. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
