ICCJ. Decizia nr. 3346/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta SC T. SRL Sighișoara a chemat în judecată Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, solicitând anularea adresei nr. 260 din 29 ianuarie 2004, emisă de pârât, cu consecința exonerării reclamantei de la obligația respectării prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel național.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între patronat și salariați a intervenit un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, care nu încalcă dispoziții legale imperative, cât timp părțile contractante nu au afiliere la nivel național și nu sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, privind contractele colective de muncă.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 271 din 8 noiembrie 2004, a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând că adresa nr. 260 din 29 ianuarie 2004 nu întrunește condițiile actului administrativ de autoritate, nefiind o manifestare unilaterală de voință juridică elaborată pe baza și în executarea legii.
în caz contrar, s-a reținut că reclamanta avea obligația să exercite recursul administrativ la unitatea emitentă și să facă dovada epuizării procedurii prevăzută de art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, SC T. SRL Sighișoara.
Recurenta a susținut, în esență, că a urmat întocmai procedura administrativă prevăzută de legea specială, în sensul că prin memoriul nr. 25 din 12 ianuarie 2004 a sesizat Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, autoritate ierarhic superioară D.G.M.S.S. Mureș, solicitând emiterea unei decizii prin care că certifice aplicabilitatea prevederilor contractului colectiv de muncă al SC T. SRL Sighișoara.
A mai susținut că actul atacat este în principal răspunsul dat de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cu nr. 260 din 29 ianuarie 2004, și în subsidiar, adresa nr. 3930/2003, a D.G.M.S.S. Mureș, precum și faptul că Legea nr. 29/1990 nu distinge ce acte pot sau nu pot fi atacate în instanțele de contencios administrativ.
Referitor la fondul cauzei, recurenta a susținut că recomandările Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și a D.G.M.S.S. Mureș, de a se subordona prevederilor Contractului colectiv de muncă național, sunt lipsite de temei legal, deoarece societatea nu este parte contractantă a contractului colectiv de muncă național, în caz contrar încălcându-se principiul libertății contractuale.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere instanței, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30 de zile de la aceasta, iar dacă nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza instanța, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției: în toate cazurile, însă, introducerea cererii la instanță, nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
în cauză, fixând limitele acțiunii în contencios administrativ doar la adresa nr. 260 din 29 ianuarie 2004, a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin care acesta răspunde la memoriul SC T. SRL Sighișoara, adresă care nu întrunește condițiile actului administrativ de autoritate, în mod corect curtea de apel s-a învestit cu soluționarea pricinii.
în ipoteza în care reclamanta ar fi apreciat că adresa nr. 260/2004 întrunește elemente constitutive ale actului administrativ, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta avea obligația să exercite recursul administrativ la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și prin urmare, să epuizeze procedura prealabilă prevăzută de legea contenciosului administrativ. în această situație, însă, competența îi revenea tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c), raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., iar acțiunea ar fi fost tardivă (25 februarie 2004).
Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de SC T. SRL Sighișoara a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3338/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3342/2005. Contencios → |
|---|
