ICCJ. Decizia nr. 3448/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 2 februarie 2004, la Curtea de Apel București, S.R.T.V. a declarat recurs, în contradictoriu cu Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 1928 din 8 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.
în motivarea recursului, petenta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor aflate la dosar, respectiv asupra raportului de expertiză contabilă, probă hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei, invocând în acest sens dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
S-a mai susținut de recurentă, că hotărârea instanței este lipsită de temei legal, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sub acest aspect, recurenta a precizat că, "contrar prevederilor H.G. nr. 119/2002 (care nu face nici o distincție în anexa privind metodologiile de calcul), remunerația trebuie stabilită și este datorată numai în cazul utilizării prestațiilor artistice aflate în repertoriul deținut de organismele de gestiune colectivă și pentru care organismul a fost mandatat expres de către artiști, deoarece în caz contrar se încalcă prevederile din Legea nr. 8/1996, și anume, art. 123,art. 129 parag. 4 și art. 134 din Legea nr. 8/1996".
A mai precizat recurenta, că baza de calcul a remunerației prevăzută de pct. 2 din H.G. nr. 119/2002, reprezentând drepturile cuvenite artiștilor interpreți sau executanți, datorată de organismele de televiziune și care constituie totalitatea încasărilor brute lunare (din care se scade T.V.A. și taxa de publicitate) sau în lipsa acestora, cheltuielile ocazionate de utilizare, încalcă textul art. 43 din Legea nr. 8/1996, care stabilește o modalitate de calcul proporțională cu încasările provenite din exploatarea operei.
Recurenta a precizat că între "încasările brute" (așa cum stabilește H.G. nr. 119/2002) și "încasările provenite din exploatarea operei, este o diferență foarte mare, cu consecința plății unor sume esențial diferite în valoare absolută.
A mai menționat recurenta, în recursul declarat, că S.R.T.V. îndeplinește rolul de serviciu public, astfel încât este determinat prin legea de organizare "să realizeze educația culturală și muzicală a publicului și prin urmare, este obligat să gestioneze fondurile provenind din încasări în realizarea acestui mandat cultural dat prin lege și care în ultimă instanță, justifică plata unor abonamente obligatorii". Așa fiind, a subliniat recurenta, dacă s-ar admite modalitatea de calcul prevăzută prin hotărârea de guvern atacată, s-ar ajunge la plata unor sume excesive în cuantum, prin raportare la beneficiile aduse și în consecință, o nelegală gestionare a încasărilor.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prin sentința civilă nr. 1928 din 18 noiembrie 2003, a Curții de Apel București, s-au admis cererile de intervenție formulate de Ministerul Culturii și C.R.E.D.I.D.A.M.
S-a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei S.R.T.V., în contradictoriu cu Guvernul României, reținându-se că H.G. nr. 119/2002 nu vine în contradicție cu Legea nr. 8/1996 și că obligația plății unei remunerații privind drepturile artiștilor interpreți, este în sarcina utilizatorilor societății de retransmisie prin cablu, cum prevede Legea nr. 8/1996.
Verificându-se actele cauzei, în raport și cu motivele de recurs invocate, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recursul recurentei S.R.T.V. este întemeiat.
în cauză s-a administrat ca probă utilă, concludentă și pertinentă cauzei, o expertiză științifică, cu privire la care s-au formulat obiecțiuni de reclamanta S.R.T.V., de Ministerul Culturii și cultelor și C.R.E.D.I.D.A.M., privind exercitarea drepturilor conexe de către toți titularii acestor drepturi, obiecțiuni la care s-a și răspuns de expertul D.V.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei probe în nici un fel, limitându-se să afirme în hotărârea atacată, că H.G. nr. 119/2002 nu vine în contradicție cu Legea nr. 8/1996. în condițiile în care în urma controalelor anuale efectuate de O.R.D.A., la organismele de gestiune colectivă, s-au constatat grave încălcări ale Legii nr. 8/1996 - art. 107 alin. (4), art. 133 alin. (2), în sensul inexistenței unor protocoale între beneficiarii unor drepturi colectate de organisme de gestiune colectivă desemnate de O.R.D.A., ca unic colector, împrejurare care a condus la obligarea organismelor de gestiune să sisteze orice repartizare a sumelor colectate, se impune analizarea și a acestei probe științifice.
Cum instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probei cu expertiză, probă încuviințată și administrată și nici nu a prezentat eventualele motive pentru care a înlăturat această probă, se va constata că hotărârea atacată este nelegală.
Așa fiind, conform art. 312 C. proc. civ., a fost casată sentința atacată, cu trimiterea cauzei, pentru rejudecare, la aceeași instanță, urmând ca aceasta să se pronunțe și cu privire la celelalte susțineri ale părților.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3477/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3471/2005. Contencios → |
|---|
