ICCJ. Decizia nr. 3498/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 6/F din 12 ianuarie 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului T.C., formulată în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române și ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, față de Ministerul Administrației și Internelor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că obiectul acțiunii reclamantului îl constituie anularea dispoziției nr. S/3031 din 8 august 2003, prin care acesta a fost destituit din funcția publică avută în calitate de agent șef adjunct în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Galați, motivat de faptul că ar fi avut o comportare necorespunzătoare în serviciu, la data de 19 spre 20 iunie 2003, când a intervenit nejustificat și în afara serviciului său, într-un caz de competența altei formațiuni de poliție.
Instanța de fond a reținut că actul administrativ contestat a fost corect emis de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, în vreme ce Ministerul Administrației și Internelor nu are calitate procesuală pasivă, deoarece din probele administrate a rezultat activitatea abuzivă a reclamantului, față de calitatea sa de polițist, participând în perioada concediului său medical, la miezul nopții, la verificarea unui autovehicul care s-a dovedit a fi avut un parcurs legal.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. și apreciind că aceasta este netemeinică și nelegală și în plus, conține motive contradictorii.
în dezvoltarea motivelor de recurs, în esență, recurentul a susținut că instanța nu a analizat probele existente în dosarul de cercetare prealabilă, ajungând în mod eronat la concluzia că verificarea actelor privind transportul în discuție s-a efectuat în mod nelegal. în plus, recurentul a mai arătat că potrivit art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002, polițistul este obligat să intervină și în afara orelor de program, când ia cunoștință de existența unei infracțiuni flagrante, astfel că în opinia sa, chiar dacă se afla în concediu medical, nu se face vinovat de săvârșirea vreunei abateri, doar pentru că a ajutat un coleg, pe timp de noapte, coleg care întâmpina dificultăți în verificarea unui autovehicul a cărui marfă putea avea o proveniență ilicită.
Examinând cauza de față, în raport cu probele administrate, cu prevederile legale incidente și prin prisma criticilor recurentului-reclamant, înalta Curte a reținut că recursul de față este nefondat, pentru următoarele considerațiuni.
Prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române din 8 august 2003, la propunerea Consiliului de Disciplină, recurentul-reclamant a fost sancționat cu destituirea din funcția publică avută, urmare a comiterii abaterii disciplinare ce a constat în comportament necorespunzător în serviciu și care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului profesional al instituției.
Nu este întemeiată susținerea recurentului, în sensul că procedura cercetării prealabile nu s-ar fi desfășurat cu respectarea reglementărilor legale aplicabile, câtă vreme din chiar cuprinsul dosarului de cercetare prealabilă rezultă că recurentului, astfel cum el însuși declară în raportul existent, i-au fost aduse la cunoștință, rezultatul cercetării și dovezile prezentate, motiv pentru care a indicat că nu are obiecțiuni și nici nu înțelege să formuleze cereri față de cele astfel consemnate.
Cât privește vinovăția reținută în sarcina recurentului, înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a tuturor probelor, ajungând, astfel, în mod judicios, la concluzia că sancțiunea aplicată reclamantului-recurent, prin actul administrativ contestat, corespunde pe deplin gravității faptelor comise de acesta.
Activitatea abuzivă a recurentului-reclamant a fost, de asemenea, pe deplin dovedită și ea a adus atingere prestigiului instituției. Relevantă este și împrejurarea că recurentul-reclamant, astfel cum rezultă din actele noi depuse în recurs, nu se află la prima abatere, existând situații anterioare în care a desfășurat alături de alți colegi, fapte ce ar fi putut avea implicații de natură penală, dispunându-se față de el, prin rechizitoriul P.N.A. din 24 noiembrie 2003, scoaterea de sub urmărire penală, pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen.
Pentru toate cele învederate, conform art. 312 C. proc. civ., recursul de față a fost respins ca nefondat, nici una din criticile recurentului nefiind întemeiată și neputând fi primită.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3471/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3467/2005. Contencios → |
|---|
