ICCJ. Decizia nr. 3419/2005. Contencios. Anulare decizie M.J. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3419/2005

Dosar nr. 7271/2004

Şedinţa publică din 31 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 14 octombrie 2003, reclamantul O.A. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei - Biroul Central pentru Expertize Tehnice Judiciare, solicitând anularea deciziei nr. 8 din 23 mai 2003.

În motivarea cererii sale, reclamantul a susţinut că amenda penală ce i-a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de insultă prevăzută şi pedepsită de art. 205 C. pen., nu aduce atingere prestigiului profesional, în sensul dispoziţiilor art. 38 alin. (2) OG nr. 2/2000, privind organizarea activităţilor de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, astfel încât în mod abuziv s-a dispus îndepărtarea de pe tabelul experţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 87 din 19 aprilie 2004, Curtea de Apel Galaţi a admis acţiunea şi a anulat Decizia contestată, dispunând în acelaşi timp, repunerea reclamantului în situaţia anterioară.

S-a reţinut pentru aceasta, că infracţiunea de insultă săvârşită de reclamant în timpul campaniei electorale (perioadă cunoscută pentru tensiunea specifică), nu poate fi considerată ca aducând atingere prestigiului profesiei de expert.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul a susţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (2) din OG nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnico-judiciară şi extrajudiciară, radierea din evidenţa experţilor se dispune din oficiu de către Biroul Central, în urma unei condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.

Cum în cauză s-a dovedit că reclamantul a fost condamnat definitiv pentru insultele adresate unui adversar politic în timpul campaniei electorale, recurentul apreciază că în mod firesc profilul moral al acestuia a fost serios afectat şi soluţia de radiere se impunea, cu atât mai mult, cu cât potrivit dispoziţiilor art. 10 lit. f) din acelaşi act normativ, printre condiţiile necesare dobândirii calităţii de expert se enumeră şi acea de a nu avea antecedente penale.

Recursul nu este fondat.

Aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 1179 din 19 decembrie 2001, a Judecătoriei Tecuci, fapta penală pentru care a fost condamnat reclamantul-intimat, a constat în adresarea de invective unor adversari politici, în campania electorală desfăşurată pentru ocuparea postului de primar în comuna Iveşti.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2000, radierea din evidenţă a experţilor tehnici judiciari, se dispune din oficiu, de către Biroul Central pentru expertize tehnice judiciare, în urma unei condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.

Astfel fiind, şi în raport cu fapta săvârşită, în mod corect s-a reţinut de către instanţa fondului, că profilul moral al reclamantului nu a fost atât de puternic afectat, încât nu se mai bucură de o bună reputaţie pe plan social şi profesional, necesară pentru desfăşurarea activităţii de expert.

Chiar dacă din punct de vedere moral, săvârşirea unei infracţiuni în mod cert afectează prestigiul unei persoane, aceasta nu se răsfrânge automat şi asupra prestigiului profesional, o asemenea consecinţă urmând a fi apreciată în funcţie de mai multe criterii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 87/F din 19 aprilie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3419/2005. Contencios. Anulare decizie M.J. Recurs