ICCJ. Decizia nr. 3446/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3446/2005
Dosar nr. 309/2005
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 30 octombrie 2003, reclamantul P.A. a solicitat anularea Ordinului nr. 442 din 2 octombrie 2003, emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, reintegrarea în funcţia de director economic, plata drepturilor salariale, daune morale de 300.000.000 lei, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamantul a deţinut funcţia de director economic la Spitalul C.F.R. Simeria, iar prin ordinul atacat a fost eliberat din funcţie, pentru că nu a respectat dispoziţiile privind achiziţiile publice, conform OUG nr. 60/2001 şi Ordinului nr. 2006/2002, al Ministerului Transporturilor.
Reclamantul a susţinut că măsura este nelegală, deoarece au fost invocate dispoziţiile art. 61 lit. d) şi ale art. 64 alin. (1) C. muncii, care prevăd concedierea salariatului, iar procedura prealabilă a fost sumară, măsura a fost luată în timp ce se afla în concediu de odihnă, iar ordinul nu a fost semnat de ministrul transportului.
Prin sentinţa civilă nr. 220/2004, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că reclamantul se face vinovat de faptul că nu a dispus efectuarea achiziţiilor necesare spitalului, prin licitaţie, conform OUG nr. 60/2001; că nu era necesar să i se acorde preaviz, deoarece nu a fost concediat din unitate, ci a fost doar schimbat din funcţie şi reîncadrat în postul de economist deţinut anterior; că ordinul i-a fost comunicat, după revenirea din concediul de odihnă; că ordinul a fost legal semnat de Secretarul de stat din minister, delegat de ministrul titular să îndeplinească şi atribuţia de a semna diferite acte; că angajatorul nu este obligat să aplice alte sancţiuni disciplinare, anterior eliberării din funcţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, reclamantul.
În motivarea recursului s-a arătat că B.R.M., prin adresa din data de 17 februarie 2003, a precizat că organizează proceduri de achiziţie pentru mărfuri, cu o valoare minimă de peste 40.000 Euro; că nu există fişa postului; că a fost o concediere şi nu o eliberare din funcţie, mai ales că a fost reîncadrat pe postul de economist şi că actul atacat este nul.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Prin Ordinul nr. 442 din 2 octombrie 2003, emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, P.A., director economic la Spitalul C.F.R. Simeria, a fost eliberat din funcţia de director financiar-contabil. Totodată, s-a prevăzut că acesta va fi încadrat pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale, ceea ce s-a şi realizat.
În cuprinsul ordinului sunt precizate prevederile art. 61 lit. d) şi ale art. 64 alin. (1) C. muncii, care se referă la concedierea pentru necorespundere profesională.
Ceea ce s-a imputat petentului, a fost faptul că nu a respectat dispoziţiile privind achiziţiile publice conform OUG nr. 60/2001.
Ordinul atacat este nelegal.
Raporturile de serviciu ale recurentului, în calitate de director economic, nu erau reglementate de Codul muncii, ci de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Prin ordin, în mod nelegal au fost invocate, ca temei de drept, dispoziţiile art. 61 lit. d) şi ale art. 64 alin. (1) C. muncii.
În dispozitivul ordinului s-a prevăzut că petentul „se eliberează din funcţie".
Eliberarea din funcţie este prevăzută de dispoziţiile art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 şi în conformitate cu art. 84 alin. (4) din aceeaşi lege, eliberarea din funcţie se dispune pentru motive neimputabile funcţionarului public, în cazuri strict prevăzute la lit. a) - f) ale textului precizat.
Întrucât actul atacat nu cuprinde aceste menţiuni, el este nelegal.
Având în vedere motivul imputat recurentului, se constată că intenţia reală a autorităţii publice a fost aceea de destituire din funcţia publică a reclamantului, situaţie prevăzută de dispoziţiile art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, cu referire la art. 65 alin. (2) lit. j), art. 65 alin. (3) lit. e) şi art. 84 alin. (5) lit. a) din lege, care reglementează destituirea din funcţia publică, pentru motive imputabile funcţionarului, ca sancţiune disciplinară, aplicată pentru săvârşirea unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave (încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri).
Potrivit art. 93 din Legea nr. 188/1999, dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii.
Cum Legea nr. 188/1999 nu cuprinde dispoziţii referitoare la actul de destituire, în considerarea dispoziţiilor art. 93 din Legea nr. 188/1999, se vor aplica dispoziţiile art. 268 C. muncii.
Art. 268 alin. (2) lit. a) - f) C. muncii, sancţionează cu nulitatea absolută, necuprinderea în actul de înlăturare din muncă, a următoarelor menţiuni: descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară, termenul în care sancţiunea poate fi contestată, instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Întrucât ordinul atacat nu cuprinde aceste menţiuni obligatorii, el este nul şi acţiunea reclamantului se impunea a fi admisă.
Având în vedere că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă greşită, recursul va fi admis, sentinţa se va modifica şi acţiunea va fi admisă. Ca urmare, ordinul va fi anulat, şi conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, se va dispune reintegrarea reclamantului în funcţia publică din care a fost destituit. De asemenea, potrivit art. 89 alin. (1) din aceeaşi lege, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului, o despăgubire egală cu diferenţa dintre salariile indexate, majorate şi recalculate ce i se cuveneau reclamantului pentru funcţia de director financiar contabil şi salariile pe care acesta le-a încasat, ca economist, plus celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia respectivă.
Cererea privind acordarea daunelor morale va fi, însă, respinsă, întrucât legislaţia specială, mai sus analizată, permite acordarea daunelor precizate în art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Conform art. 274 C. proc. civ., pârâtul-intimat va fi obligat la cheltuielile de judecată la fond şi recurs, în cuantum de 37.500.000 lei (onorariu de avocat şi contravaloare transport la termenele de judecată la fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva sentinţei civile nr. 220 din 19 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite în parte acţiunea formulată de reclamantul P.A.
Anulează Ordinul nr. 442/2003, emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia de director financiar contabil la Spitalul C.F.R. Simeria.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului, diferenţa dintre salariile indexate, majorate, recalculate, ce i se cuveneau şi salariile încasate, plus celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia respectivă, plus 37.500.000 lei, cheltuieli de judecată.
Respinge cererea de acordare a daunelor morale.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3445/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3470/2005. Contencios. Suspendare ordin , de... → |
|---|
