ICCJ. Decizia nr. 3493/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3493/2005
Dosar nr. 4135/2004
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2004, la secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 70 din 15 ianuarie 2004, pe care această secţie a pronunţat-o în dosarul nr. 2752/2002, susţinând că această hotărâre este rezultatul unei greşeli materiale.
Astfel, a motivat petentul-contestator, instanţa de recurs nu a observat că SC R.I. SA nu a solicitat, nu a precizat, cu ocazia abrogării art. 8 din Legea nr. 156/2000, că îşi modifică primul capăt al cererii, în sensul că doreşte să se constate dacă îndeplinea sau nu condiţiile pentru a fi acreditat.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Prin Decizia nr. 70 din 15 ianuarie 2004 a fost admis recursul declarat de SC R.I. SA Constanţa, a fost casată sentinţa civilă nr. 112 din 19 septembrie 2002 a secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Constanţa şi cauza a fost trimisă, pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că societatea comercială reclamantă a învestit instanţa de fond să se pronunţe asupra legalităţii refuzului autorităţii pârâte de a-i recunoaşte dreptul la desfăşurarea unei activităţi de mediere în condiţiile Legii nr. 156/2000, privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate.
De asemenea, a mai reţinut că la data când a fost învestită instanţa, art. 8 din Legea nr. 156/2000 era în vigoare, astfel că era datoare să se pronunţe asupra legalităţii refuzului autorităţii pârâte de a-i acorda acreditarea prevăzută de lege, abrogarea ulterioară a art. 8 nefiind în măsură să justifice legal respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, astfel că a trimis cauza, pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe.
În ceea ce priveşte susţinerea făcută în cererea de faţă, de către petenta-contestatoare, potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, între altele, atunci când soluţia dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Dar fiind vorba de un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu poate fi interpretată extensiv, pe această cale neputând fi valorificate critici care vizează aspecte de fond ale judecăţii, ci doar erori materiale evidente legate de aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi, spre exemplu, respingerea greşită, ca tardiv, a unui recurs, anularea greşită, ca netimbrat ori respingerea greşită a unui recurs, ca formulat de o persoană fără calitate, etc.
Astfel, s-ar ajunge ca printr-o modalitate nereglementată de lege, după recurs, să se creeze o nouă cale de atac care să vizeze fondul cauzei, adică un recurs la recurs, ceea ce este contrar prevederilor generale ale Codului de procedură civilă.
În concluzie, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei împotriva deciziei nr. 70 din 15 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3476/2005. Contencios. Refuz plată... | ICCJ. Decizia nr. 3496/2005. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
